News Flash:

Castelul Banloc

20 Iulie 2011
4271 Vizualizari | 0 Comentarii
Castelul Banloc (Banloc, judetul Timis) - in trecut Castelul familiei Karatsonyi - este un monument istoric din localitatea Banloc, judetul Timis.

Desi o seama de marturii sugereaza ca Banlocul ar fi fost intre anii 1552-1716 sediul pasei de la Timisoara, despre castelul actual se poate afirma cu certitudine ca a fost cladit pe temelii vechi in anul 1793 de catre contele Lazar Karatsonyi. Atat cladirea cat si parcul au fost decorate pe intreg parcursul secolului XIX si pana in primii ani ai sec. XX. Dupa Primul Razboi Mondial ocupatia sarba aduce primele devastari, prefigurand parca jaful la scara mai mare ce va urma in anii 1948-1989. Grevat de datorii, ultimul conte Karatsonyi-Keglevich Imre vinde, in anul 1935, ceea ce a ramas din domeniu, inclusiv castelul si parcul, ex-Reginei Elisabeta a Greciei, sora Regelui Carol al II-lea al Romaniei. Aceasta renoveaza intregul complex, castelul cunoscand astfel o ultima perioada de glorie.


In articolul intitulat: "Banlocul. Povestea unui grof - Castelul istoric - Stapana de azi, A.S.R. Principesa Elisabeta", aparut in ziarul "Dacia" din 7 august 1939, parintele Ioan B. Muresianu face cateva consideratii de natura estetica si istorica: "Frumusetea Banlocului o da parcul ce ia o buna parte din aripa dreapta a satului, sfarsindu-si zidurile inconjuratoare - ca de cetate - spre centru. La rascrucea aleilor vegheaza statui si inscriptii lapidare romane, daltuite in primele decenii dupa cucerirea Daciei, luate de la Sarmizegetuza, dupa cat ma lamureste un studiu german de paleografie. Printre liniile de brazi, sta legat in cercuri si cu ranile cimentate, unul din cei 100 de acati, adusi din America sub Maria Thereza (1740-1780). Castelul isi ridica zidurile cu linie gotica indulcita, cu varful de sageata ascutita, in fata parcului. A fost zidit pe temelii batrane, in 1783. [...] Sunt adapostite aici o sumedenie de antichitati, tablouri rococo, pretioase picturi in miniatura, sculpturi in marmora, executate de celebri sculptori italieni si o frumoasa colectie de arme. O curiozitate deosebita o prezinta colectia de caricaturi, mumia adusa din Egipt si un arc de care se leaga o intreaga poveste..."


Elemente din decoratiunile castelului au devenit pentru Printesa sursa de inspiratie pentru decorarea Palatului Elisabeta din Bucuresti. Grifonul inaripat, intalnit atat pe blazonul familiei Karatsonyi cat si la piesele de mobilier in stil Empire din castel, poate fi vazut si in decoratiunile palatului din Bucuresti in diferite ipostaze. Dupa piesele de mobilier de renastere spaniola (o parte pastrate la Muzeul de Arta din Timisoara) au fost realizate cópii ce exista si in prezent in palatul de la Soseaua Kisseleff.


Dupa anul 1948 incepe pustiirea. Imediat dupa plecarea reginei si alungarea angajatilor, statuile parcului sunt vandalizate cu batele, arhiva si biblioteca - arse. Cladirea castelului a fost, pe rand apoi, atribuita Gospo­dariei Agricole de Stat (1950-1956), Ocolului Sil­vic (1956-1958), apoi a devenit Casa de ba­trani (1958-1964). A stat abandonat aproape doi ani, apoi a devenit orfe­linat (1966-1983) si, prin schimb intre Inspecto­ratul scolar si Leaganul de copii, scoala cu cla­sele I-X (1983-1991). O parte a parcului este atribuita fermei agricole. In anul 1997 cand am vizitat ultima oara Banlocul, printre turmele de vaci costelive si soproanele de paie mucegaite, zareai din loc in loc cate o statuie alba fara brate si cu chipul mutilat, martor tacut al vremurilor apuse.


Descriere


Construit pe un plan in forma de "U", castelul din Banloc este o cladire masiva, cu ziduri groase (cca. 1,25 m) din caramida arsa, cu fatada principala orientata spre sud, iar spre nord cu doua aripi formand o curte terasata (curtea de onoare). Realizat in stil Renaissance, pe fatada de sud ca unic ornament, castelul avea un atic prevazut cu blazonul din piatra al familiei Karatsonyi. Acest insemn heraldic a fost pastrat si dupa ce castelul a devenit propietatea Casei Regale a Romaniei, fiind dat jos dupa anul 1948. In fapt, a fost literalmente aruncat in fosa septica a castelului, unde parti din el mai sunt si acum (in 1997). Acelasi insemn heraldic exista si pe un mozaic aflat in curtea de onoare a castelului. Tot aici mai era mentionat anul "MDCCLIX". Aticul a cazut definitiv la cutremurul din anul 1991, cand a spart acoperisul si tavanul salonului de la etaj, facandu-se bucati pe pardoseala camerei.


Comparativ cu simplitatea fatadei de sud, fatada de nord a castelului (dinspre parc) - in special cele doua aripi care inchid curtea de onoare - prezinta mai multe elemente de decoratiuni: ferestrele podului de forma baroca, altoreliefurile cu tematica bine definita (motive heraldice si cu tematica inspirata din mitologia greco-romana) incastrate in zidarie. Pe langa acestea importante sunt feroneria de secol XVIII ce inchidea curtea de onoare precum si lampadarele din fier forjat (cate unul pe fiecare colt al curtii) si care in structura lor decorativa aveau specificat anul 1793. Interesante din punct de vedere arhitectonic sunt intrarile la demisolul cladirii. Realizate in rezalid acestea creeaza o ruptura in planul fatadei si sunt alcatuite dintr-o arhitrava ce se sprijina pe imitatii de coloane dorice. Portile sunt din lemn sunt prevazute cu feronerie de secol XVIII iar deasupra lor, in zid, exista cate un altorelief cu tematica diferita pentru fiecare intrare, in functie de utilitatea pe care pivnita o primea. Intrarea in pivnita de vin este sugerata de prezenta ciorchinelui de strugure pe care un putto (amoras) il daruie unui personaj feminin redat in pozitie asezata, in timp ce la intrarea in pivnita de lemne se afla reprezentarea zeului Pan cantand la syrinx (nai). Desi nu exista marturii in acest sens, se pare ca desele reprezentari ale zeului Pan (in parc au existat cel putin doua statui ale caror fragmente se gasesc in prezent la Muzeul Banatului din Timisoara) sunt strans legate de numele localitatii: Panloch - Panloc - Banloc nume care s-ar traduce prin "Locul stapanului".


Castelul are pivnita, parter, etaj si pod. Sistemul de organizare spatiala atat la parter cat si la etaj, este identic si se compune - in centrul tractului principal (sud) - dintr-o sala dominanta, perpendiculara cu fatada, care trece prin intregul corp al cladirii. La parter aceasta sala s-a format prin zidirea unei mai vechi intrari boltite, fapt observat in zidaria cladirii. In stanga si in dreapta acestei sali principale, sunt cate 2 odai - in total 5 incaperi - iar in aripile de est si de vest ale cladirii, alte 3 incaperi deservite de cate un coridor in fiecare aripa. In colturile moarte sunt scarile, iar la capetele nordice ale coridoarelor sunt baile. O caracteristica aparte a castelului era data, pe partea de nord, de cele doua ferestre de la pod de inspiratie baroca, dar care au fost drastic modificate in perioada 1948-1989 prin transformarea lor in doua deschideri patrate si lipsite de stil.


Candva, in secolul XIX, dupa calatoria facuta in Egipt de catre nepotul lui Lazar, Jeno Karatsonyi(1861-1933), fatada castelului este incadrata de doua por­ti masive, ce prezinta din punct de vedere stilistic o interesanta combinatie de elemente inspirate de antichitatea egipteana si neogoticul englezesc. In parcul din jurul castelului a existat, pana la cutremurul din anul 1991, o cladire construita in acelasi stil neogotic si denumita in vremea contelui maghiar „Camera egipteana", aici fiind adusa, printre multe alte obiecte de arta, mumia amintita de parintele Muresianu.


In afara portilor amintite mai sus, alte doua porti permiteau accesul in parcul castelului. Din acestea doar una mai exista in prezent, cealalta fiind demolata in perioada 1948-1989.


Venind de la Deta spre Banloc, la capatul unei impresionante alei de aproape 500 de metri, strajuita de pini - din specia Pinus Nigra - se afla Poarta Andrassy sau Poarta leilor. Denumirea din urma se datora celor doi grifoni care decorau pilonii principali. Numele portii si al aleii este inspirat de cel al Carolinei Andrassy, sotia contelui Karatsonyi Jeno (Eugen) si a fost adaptat de locuitorii comunei sub denumirea de „Drumul Andrasului". In prezent poarta mai exista doar in fotografii si vederi de epoca. A fost demolata prin anii '70 ai secolului trecut si odata cu ea au disparut si grifonii. O parte din aleea de pini a supravietiuit pana in anul 1997, oferind o priveliste unica prin inaltimea de peste 20 de metri a arborilor. Datorita brizei care adie aproape permanent dinspre dealurile Varsetului, o simpla plimbare pe alee devine o experienta greu de redat in cuvinte. Pitita printre pini, o ciuperca din lemn prevazuta cu bancute, oferea - candva - adapost in caz de vreme nefavorabila. Aflata in exteriorul parcului propriu-zis, aceasta alee completa intregul ansamblu peisagistic al castelului din Banloc. Desi declarati monument al naturii (sic!), pinii ce formeaza aleea dispar de la an la an, datorita nepasarii democratice. In anul de gratie 2006 doar palcuri de 2-3 arbori, rasfirate pe o distanta de aproximativ 100 de metri, mai amintesc de fostul "Drum al Andrasului".


Situata pe latura de nord a parcului, o poarta ce exista si azi, asigura accesul spre si dinspre gara aflata la aproape 2 km spre nord. "Inventarul general" realizat la data de 27 ianuarie 1948 de "Comisia de inventariere a Administratiei Domeniului Banloc" descrie acest obiectiv ca fiind o "constructie masiva de caramida arsa; tencuita; ornamentata in stil neogotic englezesc [...]", atribuindu-i (in anul 1948) o vechime de 60 de ani. Proiectul original al portii, aflat la Arhivele Statului Timisoara, pare a demonstra insa, altceva. Deasupra cheii de bolta, intr-un plan patrulater, proiectul amintit mai sus prevedea, in basorelief, anul 1903. Atat cat permite calitatea imaginii precum si din relatarile localnicilor, se pare ca in realitate s-a optat pentru un insemn heraldic, fie blazonul contilor Karatsonyi, fie elemente disparate din blazon, cel mai uzual dupa grifon fiind cel al sirenei ce tine in mana o cruce dubla (de mentionat ca ansamblul castelului mai purta si numele de "Sirena"). Dupa 1947 poarta a ramas in picioare, dar basorelieful a fost nivelat asa incat, toate detaliile desenului au disparut. Poarta exista inca in anul 1997, zidul lateral dreapta fiind aproape demolat. De asemenea, in aceasta imagine se poate observa care era structura zidurilor ce inconjurau parcul pe latura de nord, fotografia fiind realizata in jurul anului 1914.


descriere
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1055 viz    0 com
1270 viz    0 com
1045 viz    0 com
1512 viz    0 com
1544 viz    0 com
1113 viz    0 com
1936 viz    0 com

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0717 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016688 (s)

loading...