News Flash:

Dupa 101 ani: Cum a ajuns elevul coleric Vlaicu sa ridice „Masina de zburat” la Cotroceni

16 Ianuarie 2012
2498 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma cu 101 ani, undeva aproape de centrul Bucurestiului de astazi, inginerul si aviatorul roman Aurel Vlaicu efectua primul zbor cu un avion construit in tara noastra. Aparatul de zbor se numea Vlaicu I, iar locul ales pentru premiera era Campia Cotrocenilor, acolo unde acum se afla un centru comercial. Comuna in care s-a nascut Aurel Vlaicu ii poarta astazi numele. Tot acolo se gaseste si Casa Memoriala Aurel Vlaicu, unde vizitatorii pot face un tur „inaltator” printre schitele inventatorului roman.

Aurel Vlaciu s-a nascut pe 19 noiembrie 1882, in comuna Bintinti, langa orasul Orastie, judetul Hunedoara. Primii ani de studiu i-a urmat la scoala primara din satul natal. In 1890 s-a mutat la scoala elementara ungureasca din Orastie.

Elev indisciplinat

Ca elev, Aurel Vlaicu nu se numara printre cei mai silitori, iar carnetul sau continea note cat se poate de variate. Lucrarile sale erau considerate mediocre, iar atitudinea lasa de dorit, fiind destul de coleric.

Dupa sase clase urmate la Colegiul Reformat Kun din Orastie, este mutat la alt liceu din cauza unui incident in urma caruia a luat la bataie un coleg evreu.

Vlaicu a continuat clasele a 7-a si a 8-a la Liceul de Stat din Sibiu (1901) unde, un an mai tarziu, isi ia si bacalaureatul. Urmeaza apoi doua trimestre la Facultatea de Mecanica a Scolii Politehnice din Budapesta. In 1903, se inroleaza in armata ca voluntar la marina.

Prima slujba

In 1907, Aurel Vlaicu isi obtine diploma de inginer de la Universitatea Ludwig-Maximilians-Universitat din Munchen. Toto acolo proiecteaza si primul aparat de zbor, proiect pe care, insa, nu il duce la capat.

Primul loc de munca al inventatorului roman a fost la uzinele ,,Opel’’ din Russelheim, de langa Frankfurt pe Main. A lucrat acolo ca proiectant la sectia de motoare. Dupa o scurta perioada, renunta la cariera pentru alte obiective si se intoarce in satul sau natal la sfarsitul anului 1908. Construieste acolo un planor cu care efectueaza un numar de zboruri in 1909.

Masina de zburat

In toamna lui 1909, tanarul Vlaicu se muta in Bucuresti, unde incepe constructia primului sau avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.

Cu "Vlaicu I" va zbura prima data la 17 iunie 1910 deasupra Campului Cotroceni, acolo unde astazi se afla centrul comercial AFI Palace Cotroceni.

Vlaicu inregistreaza apoi brevetul nr. 2258 pentru „Masina de zburat cu un corp in forma de sageata”. Cu acest aparat a participat la manevrele militare de toamna, reusind sa duca un mesaj cifrat de la Slatina la Piatra Olt. Romania s-a situat, astfel, pe locul al doilea in lume dupa Franta in utilizarea avionului cu destinatie militara.

Casa Memoriala Aurel Vlaicu

Comuna natala Bintinti ii poarta astazi numele lui Aurel Vlaicu. Acolo se afla si casa unde a trait inventatorul roman, care adaposteste o colectie de obiecte legate de activitatea de aviator si inventator a lui Vlaicu.

Printre obiectele care se gasesc in Casa Memoriala Aurel Vlaicu se numara un gramofon, un magneton, membrane de telefon, cazan cu aburi construit de Vlaicu, dar si schitele de proiect referitoare la inventii personale.

Langa casa memoriala din fosta comuna Bintinti se afla Expozitia Memoriala "Aurel Vlaicu".

Sursa: skytrip.ro

centrul bucurestiului vlaicu i aurel vlaicu elev indisciplinat
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1085 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013648 (s)

loading...