News Flash:

Povestea Iasului

22 Decembrie 2011
1123 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai demult, pe unde e Iasul acuma, erau numai codrii si campuri si nici zare de case , traia un cioban vestit pe locurile acelea si-l chema Dediu.   Dediu ciobanul avea douasprezece stani, iar fiecare stana era cu cate doua mii de oi.

Într-o zi, iaca vine pe acolo si domnul Tarii Moldovei, calare, cu oameni de-ai sai. Vede domnul atatea stane si intreaba pe un cioban: „ale cui sunt?”. Ciobanul raspunde ca „sunt ale lui Dediu”. Vazand domnul atatea dealuri frumoase, s-a gandit ca ar putea fi un minunat loc pentru vreun targ domnesc. Si porunceste ciobanului ca sa cheme pe Dediu pana la dansul. Se duce ciobanul si-i spune porunca. Dar Dediu face:

- Du-te si spune domnului sa vie el la mine, daca are treaba!

Ciobanul a adus acest raspuns. Domnul il mai trimete odata: „sa vie numaidecat”. Dediu raspunde tot asa, ca „daca are treaba, n-are decat sa vie la coliba lui”.

Asa si a treia oara. Ce sa faca domnul? Vine calare pana la Dediu. Îi zice de departe:

- De ce n-asculti porunca domnului tau, caci el stapaneste Tara Muldovei si trebuie sa i te supui?!…

- Apoi de ce nu mi-au spus asa si cei pe care i-ai trimes catre mine, raspunse Dediu din coliba.

- Iesi pana afara sa vorbim ceva! – striga domnul.

- Nu ies! striga si Dediu.

- Iesi!

- Nu ies!

- Sa vezi tu ca ai sa iesi, striga domnul suparat si gata sa scoata sabia….

- Ba de-acuma am sa ies!… – striga Dediu, care era o data voinic, nu de doua ori; si asa erau toti ciobanii lui.

- Apoi “Iesi” sa se numeasca targul pe care vreau sa-l inteneiez aici! striga domnitorul. Si “Iesi” a ramas numele lui pana azi.

 Acuma domnul s-a dus acasa si l-a chemat pe Dediu. Vine el. Domnul il intreaba :

- Bine Dediule, cum se face ca toti ai tai sant asa de zdraveni si voinici si tari la virtute?

- Îndata ai sa vezi, maria ta, zise Dediu.

La masa, domnitorului i-au adus 12 feluri de mancare. Dediu manca numai mamaliga calda cu branza grasa si buna.

- Mananca impreuna cu mine, zise domnul.

- Nu, maria-ta, striga Dediu.

 - De ce?

- Ca sa fiu voinic.

- Ce fel?

- Iaca, zise Dediu, eu oi lua 12 linguri din astea 12 feluri de mancare de-a mariei tale si le-oi pune intr-o sticla; pe urma oi lua si o bucata de mamaliga fierbinte, de-a mea si oi pune intr-insa o leaca de branza… Trei zile sa lasam si mancarea mariei-tale si mancarea mea, ici, dupa soba… Si om vedea.

Pune el asa 12 linguri din cele 12 feluri de mancare, intr-o sticla; astupa sticla si o pune dupa soba. Apoi ia putina branza de oi si o pune intr-un darab de mamaliga fierbinte si face un urs zdravan si-l zvarle dupa soba…

Cand, la trei zile, ce sa vezi in sticla? Mancarile miroseau de trebuia sa fugi cat colo; iar ursul lui Dediu era acum mai bun, caci inlauntru branza se facuse unt.

- Ei, maria-ta, acum vezi de ce santem noi mai voinici? Ca pe noi nu ne borfaeste in pantece nici un fel de mancare de felul acestora…

- Sa traiesti, Dediule, striga domnul. Te vad ca esti om cu minte… Haide, te prinzi cu mine cumatru?

- Ma prind si cu noroc sa-i dea Dumnezeu, zise Dediu.

La cumatrie, Dediu a adus o poala de galbeni si a daruit 500 de mioare oachese de amandoi ochii si 50 de berbeci frumosi, ciuti de amandoua coarnele. Asa au botezat ei “targul Iesului”…

iasul dediu targul iesului
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0674 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010949 (s)

loading...