News Flash:

Reguli de eticheta culinara in diverse tari - FOTO

26 Aprilie 2012
1156 Vizualizari | 0 Comentarii

Folosesti furculita si deodata toata lumea se holbeaza la tine… De ce? Manierele la masa – desi nu intotdeauna usor de parcurs – sunt elemente unice ale culturii unei natiuni, la fel cum este si mancarea pe care o ai in fata ochilor. In cele ce urmeaza ia aminte la 15 reguli de eticheta pe care trebuie sa le cunosti inainte de a porni la drum.

Crezi ca esti o persoana manierata? In fond si la urma urmei, nu stai cu coatele pe masa si spui “Da-mi te rog sarea”, nu-i asa? Dar cand pleci in alta tara, lucrurile se complica. De exemplu: Lasa betisoarele infipte in orez intr-o pozitie altfel de cum ar trebui si-i vei aduce aminte prietenului tau japonez despre funeraliile bunicii sale. Dar daca stii ce reguli trebuie respectate, nu numai ca vei fi salvat de la niste situatii jenante, dar asta te va ajuta si sa iti faci prieteni. Dean Allen Foster, autorul cartii “Ghidul international al etichetei” spune ca “Totul se rezuma la deschiderea ta si la faptul ca esti constient ca ceilalti pot vedea lumea intr-un mod diferit”. “Pana la urma te ajuta sa scapi de niste momente penibile”. Suna bine? Atunci arunca o privire asupra celor ce urmeaza si ia aminte.


In Thailanda – nu baga mancarea in gura cu furculita  


In loc sa faci asta, atunci cand mananci un preparat cu orez, foloseste furculita doar pentru a pune mancarea in lingura. Cateva exceptii: unele preparate din nordul si nord-estul tarii sunt mancate de regula cu mana – vei stii ca este vorba despre asa ceva, daca orezul folosit este lipicios. De asemenea, preparatele de sine-statatoare care nu fac parte din mancarurile pe baza de orez, pot fi mancate cu furculita. Dar, cel mai rau lucru pe care il poti face atunci cand ai in fata o mancare traditionala, pe baza de orez, este sa folosesti betisoarele. In cel mai bun caz este jenant si incomod, iar in cel mai rau caz este de prost gust.



Opteaza mai degraba pentru lingura atunci cand mananci "thalandez"



In Japonia – nu tine niciodata betisoarele in orez in pozitie verticala


Intre doua inghitituri, betisoarele trebuie puse impreuna in fata ta, paralel cu marginea mesei si nicaieri in alta parte, spune Mineko Takane Moreno, instructor bucatar japonez si co-autoare a cartii “Sushi pentru prosti”. (Daca exista un suport pentru betisoare, asaza betele cu partea cu care ai mancat, pe suport). Dar daca le lasi in pozitie verticala intr-un castron cu orez, asta este o greseala fatala. In timpul inmormantarilor in Japonia, in fata sicriului se aseaza un castron cu orez cu betisoarele in picioare. Decat sa faci asa ceva, mai bine ceri o furculita.



Mancare japoneza? Atentia cum asezi betisoarele!



In Orientul Mijlociu, India si anumite zone din Africa – nu manca niciodata cu mana stanga


In sudul Indiei nici macar nu ar trebuie sa atingi farfuria cu mana stanga atunci cand mananci. Asta pentru ca mana stanga este asociata cu necesitatile fiziologice si prin urmare este o mana murdara. In fapt, nu trebuie nici macar sa inmanezi documente importante cu mana stanga. Esti stangaci? Atunci poti folosi mana stanga – atat timp cat iti tii mana dreapta deoparte.


La o sarbatoare traditionala in Georgia – este nepoliticos sa sorbi vinul  


La sarbatorile traditionale “supra”,vinul se bea numai la toasturi. Asa ca asteapta aceste ocazii… si apoi da vinul pe gat din prima. Pe de alta parte, spune fotograful Paul Stephens, paharele au tendinta sa fie foarte mici.



Pahare mici la georgieni. Dar toasturi multe.



In Mexic – sa nu mananci niciodata tacos cu furculita si cutit  


Ti-e teama sa nu dai fasole sau salsa pe tine? Ghinion. Mexicanii sunt de parere ca a manca tacos cu furculita si cutitul este un lucru stupid si care tine de snobism – e ca si cum ai manca un burger cu tacamuri de argint. Asa ca fii politicos: mananca cu mana.


In Italia – bea cappuccino numai inainte de pranz


Unii italieni spun ca un cappuccino servit dupa-amiaza iti supara stomacul, altii sunt de parere ca este un inlocuitor pentru masa (e ceva obisnuit sa servesti doar un cappuccino, sau un cappuccino si un croissant la micul dejun). Oricum, nu vei vedea italieni comandand cafea la ora 3 dupa-amiaza – si cu siguranta, nu dupa un pranz copios. Fa asa si ti se va pune automat eticheta de “turist”. Daca simti nevoia totusi sa bei o cafea, ia un espresso.


In Marea Britanie – da vinul de Porto spre stanga si adu-ti aminte de episcopul de Norwich


Nu este foarte clar de ce este atat de important sa dai vinul de Porto spre stanga; unii spun ca are legatura cu traditia marinareasca (babordul – in engleza “port” – unei nave este in stanga daca privesti spre carma). In orice caz, sa impingi carafa spre dreapta este o mare greseala. Daca esti la masa si carafa a ramas “blocata”, atunci intreaba persoana care o tine prizoniera daca il cunoaste pe episcopul de Norwich? Daca raspunsul este “Nu”, atunci spune-i, “Este un tip de treaba, insa mereu uita sa dea mai departe vinul de Porto”. Suna ciudat, dar este adevarat.  Aceasta este o traditie la nivelul intregii tari, incat pana si ziarul “Telegraph” i-a dedicat un articol.


In Franta – nu manca paine pe post de aperitiv


Painea insoteste mancarea sau, in special, branza, la sfarsitul mesei. Acestea fiind spuse, asezarea painii direct pe masa – de neacceptat oriunde in alta parte – este un gest corect in Franta. In fapt, chiar e de preferat sa se procedeze asa.


In China, nu intoarce pestele



In China, pestele nu se intoarce de pe o parte pe alta



Desi esti obisnuit sa intorci pestele odata ce ai terminat sa mananci o parte a sa, nu face asta – mai ales daca te afli in China, respectiv sudul Chinei si Hong Kong. Asta pentru ca intoarcerea pestelui se traduce prin “dao yue” in limba chineza, care inseamna ghinion. In plus, sa intorci pestele este ca si cum ai spune ca barca pescarului se va rasturna. Cei mai superstitiosi vor lasa partea de dedesubt a pestelui intacta, in timp ce ceilalti vor da sira spinarii la o parte pentru a ajunge la cealalta jumatate.


In Italia – nu cere parmezan la pizza, daca nu ti se ofera


A pune “parmigiano” peste pizza este un sacrilegiu in Italia. La fel, multe tipuri de paste nu se consuma cu parmezan. In Roma de exemplu, branza traditionala este “pecorino”, aceasta fiind utilizata pentru mai multe tipuri de paste traditionale. Regula de aur este sa nu ceri parmezan daca nu ti se ofera.


In Chile – nu manca nimic, nici macar cartofi prajiti, cu mana  


Eticheta la masa este aici mult mai stricta decat in celelalte tari sud-americane. Asa ca, desi pare mai practic sa iei cartofii prajiti direct cu degetele, nu face asta. “Exista nevoia de identificare cu cultura europeana, asa ca mancarea se mananca cu cutit si furculita”, spune Foster.


In Corea – daca o persoana mai in varsta iti ofera ceva de baut, apuca paharul cu ambele maini


Acesta este un semn de respect fata de cei mai in varsta si un principiu important al culturii coreene. Dupa ce ridici paharul cu ambele maini, trebuie sa intorci capul intr-o parte si sa sorbi discret, spune Stephen Cha-Kim, militant pentru drepturile muncitorilor, originar din Coreea. “Chiar si in ziua de azi, daca cineva imi inmaneaza ceva, ridic instinctiv ambele maini” spune Cha-Kim. La fel, nu incepe sa mananci pana ce acest lucru nu este facut de cel mai in varsta barbat (si nu pleca pana ce acea persoana nu termina).


In Rusia – niciodata nu amesteca si nu refuza vodca


Bautura aceasta se bea intotdeauna seaca – nici macar cu gheata. A adauga ceva este privita ca o ‘poluare” a puritatii bauturii (numai daca nu este vorba despre bere, rezultatul fiind o bautura formidabila numita “yorsh”). Dar exista ceva chiar si mai rau decat sa amesteci vodca: atunci cand ti se ofera bautura, tu sa o refuzi. Intrucat a oferi cuiva o bautura este un semn de incredere si prietenie, este o idee buna sa o accepti. Chiar daca e ora 9 dimineata.


Atunci cand bei cafea cu beduinii in Orientul Mijlociu – scutura ceasca la sfarsit


Tipic, orice beduin va continua sa iti toarne cafea, pe masura ce o termini, pana cand nu vei scutura ceasca, ceea ce inseamna sa o inclini de doua sau trei ori, atunci cand o returnezi.


In Brazilia – invata cum sa comanzi


La un local de tip “churrascaria” (unde se serveste carne la gratar), ospatarii se plimba printre mese cu farfurii cu carne, iar clientii folosesc un fel de jetoane pentru a comanda. Daca ospatarul vine cu ceva ce ai dori sa comanzi, asigura-te ca jetonul tau este cu culoarea verde in sus. Daca nu mai vrei altceva, intoarce-l cu partea rosie in sus. Avand in vedere ca mancarea nu se termina niciodata aici, este important felul in care actionezi – daca lasi culoarea verde in sus, poti sfarsi prin a comanda mai mult decat ai avut de gand.

Galerie Foto

georgian-glasses
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1073 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013166 (s)

loading...