News Flash:

Cum arata planurile americanilor pentru o industrie de 1 mld. de euro

Turismul in spatiu, posibil din 2013

21 Martie 2012
1358 Vizualizari | 0 Comentarii
Primele zboruri turistice in spatiu ar trebui sa aiba loc in 2013 sau 2014, iar administratia Obama anticipeaza ca industria va ajunge la afaceri anuale de un miliard de dolari in 10 ani.

"Pe baza studiilor de piata, anticipam ca aceasta activitate va dezvolta o industrie de un miliard de dolari in urmatorii 10 ani. Este o industrie noua, in crestere. Daca analizam ultimii 25 de ani, aproape toate lansarile au servit cateva scopuri clare, precum plasarea unui satelit pe orbita, iar acest segment al industriei continua sa se dezvolte si astazi. Insa exista cateva noi segmente pe care abia acum incepem sa le descoperim", a declarat un oficial al Administratiei Federale pentru Aviatie din SUA, prezent la audieri intr-o comisie din Congres, potrivit Reuters.

Companiile implicate in aceasta activitate, impreuna cu NASA, construiesc si testeaza avioane-racheta si nave spatiale care sa poata transporta pasagerii in afara atmosferei, primele zboruri comerciale fiind asteptate in 2013 sau 2014.

Oficialul american a adaugat ca anul 2012 va aduce o explozie a afacerilor in zona lansarilor pe orbita.

NASA a contractat doua companii pentru a transporta marfa si echipamente catre Statia Spatiala Internationala, complexul de cercetare care orbiteaza planeta, in care s-au investit 100 miliarde de dolari. Contractele au o valoare totala de 3,5 miliarde de dolari.

"Trebuie sa avem grija, sa nu presupunem ca succesul sau esecul industriei zborurilor comerciale in spatiu va depinde de un singur zbor. Este normal sa intampine probleme (companiile private - n.r.), procesul fiind foarte dificil, nu numai sa lansezi ceva pe orbita ci si sa reusesti o conectare in conditii de siguranta cu o alta instalatie aflata pe orbita", a spus un oficial NASA intr-o conferinta de presa.

Sunt in pregatire de asemenea zboruri comerciale la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, care vor expune pasagerii la cateva minute de imponderabilitate si la panorama Pamantului vazut din spatiu, pe fundalul intunecat al cosmosului.
Pe langa activitati turistice, sunt pregatite zboruri suborbitale pentru organizatii de cercetare, institutii academice si companii care vor sa faca experimente sau sa transporte marfuri si echipamente in spatiu.

Compania Virgin Galactic, parte a grupului controlat de miliardarul Richard Branson, a incasat deja avansuri de aproximativ 60 milioane de dolari pentru calatorii in spatiu care costa 200.000 de dolari de persoana. Nu se stie cand
vor avea loc aceste zboruri.

"Este dificil de prezis cand exact vor avea loc aceste lansari, insa este foarte foarte clar ca vor fi posibile in urmatorii doi ani", a spus George Nield, oficial al Administratiei Federale pentru Aviatie din SUA.

nasa avioane-racheta nave spatiale richard branson
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0987 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017111 (s)

loading...