News Flash:

Vulcanii Noroiosi din Hasag - Sibiu

2 Noiembrie 2011
2124 Vizualizari | 0 Comentarii
Vulcanii Noroiosi din Hasag

Rezervatie geologica pe depozite samatiene, Vulcanii noroiosi de la Hasag sunt situati in judetul Sibiu, la 21 km de municipiul Sibiu, in apropierea satului Hasag, de unde se traverseaza Valea Paraului Alb, apoi Valea Paraului Visa. Prezenta vulcanilor de la Hasag se explica prin structura geologica particulara pe care o imprima sarea din fundament. Din cauza presiunilor tectonice din timpul fazelor de cutare, sarea fiind elastica, a fost impinsa spre suprafata formand cute diapire. Un astfel de masiv diapir este cel de la Ocna Sibiului, situat la sud de Hasag.


Vulcanii noroiosi se intind pe o suprafata de un un hectar intre Hasag si Mandra, mai exact spus pe teritoriul comunei Loamnes. Accesul se realizeaza pe calea ferata dintre Sibiu si Medias cu oprire in halta Hasag. Odata ajuns in Hasag, se traverseaza valea Paraului Alb dupa care se indreapta spre valea Paraului Visa. Daca sunteti din municipiul Bucuresti si doriti sa vizitati acesti vulcani si mai apoi judetul Sibiu, veti parcurge o distanta de aproximativ 300 km pe o ruta cu privelisti din ce in ce mai frumoase: Bucuresti, Targoviste, Curtea de Arges, Ramnicu Valcea si Sibiu, iar de aici spre locurile dorite de dumneavoastra. Din Constanta se parcurg 510 km, din Iasi 440 km, iar din Timisoara 255 km.


Chiar daca este o zona protejata, din pacate nu este strict delimitata si nici macar protejata in vreun fel. Efect al presiunilor exercitate de cele doua masive diapire (de la sud si cel de la nord de Hasag) straturile panonice din adanc au fost dislocate si inclinate in toate directiile.
Toate aceste curiozitati si manifestari ale naturii au trezit interesul cercetatorilor inca din 1853 cand au fost intreprinse si primele studii si observatii de rigoare stiintifica. Toate acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care vulcanii noroiosi de la Hasag au fost nominalizati in lista monumentelor naturii din Hotararea Consiliului Judetean Sibiu.


S-a constatat ca in jurul vulcanilor, prin fisurile datorate miscarilor tectonice se elimina gaz metan care antreneaza si o parte din apa sarata. Aceasta inmoaie marnele transformandu-le in noroi, care este impins afara. Noroiul a dat nastere la conuri, prin care mai iese apa si bolboroseste gazul metan. Aceasta suprafata protejata de 100 ha a fost descoperita in anul 1853 de C. J. Andrae, iar mai apoi fiind analizata de E. Bielz (1857). In urma studiilor efectuate in regiune de-a lungul timpului, aspectul vulcanilor noroiosi nu s-a schimbat foarte mult.


 


sunt sibiu sarea cute diapire ocna sibiului mandra halta hasag noroiul
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1048 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018301 (s)

loading...