News Flash:

A fost descoperita o noua piramida mayasa - VIDEO

25 Iulie 2012
1738 Vizualizari | 0 Comentarii
O echipa de arheologi americani de la Universitatea Brown din Rhode Island, Statele Unite, a facut o descoperire impresionanta la El Zotz, in Guatemala: o piramida a civilizatiei maya care il celebra pe zeul Soarelui.

Peretii structurii descoperite il infatiseaza pe zeu, intr-o serie de imagini fara precedent pentru vechea civilizatie mayasa, potrivit Brown University.

Arheologii considera ca piramida a fost construita pentru a face o legatura intre regele mayas si zeul Soarelui. Echipa condusa de Stephen Houston, de la Universitatea Brown, a inceput sapaturile la piramida numita Templul Soarelui Noptii inca din 2009.

Templul dateaza aproximativ din anul 350-400 d.Hr. si se afla chiar in spatele mormantului regal, descoperit anterior, deasupra Piramidei Diavolului. Structura a fost construita probabil dupa realizarea camerei mortuare, pentru a venera regele mayas ingropat acolo.

Houston spune ca datorita acestor descoperiri vor iesi la iveala si mai multe noi informatii despre civilizatia maya.

"Piramida Diavolului este una dintre cele mai decorate cladiri din vechea America. Ornamentele ne ofera o perspectiva fara precedent asupra modului in care vedeau cerul mayasii, asupra credintei lor in zeul Soarelui si cum se reflecta acesta in conducatorii lor", a spus Houston.

Acesta a lucrat cu o echipa de la Centrul de Tehnologii Spatiale Avansate de la Universitatea din Arkansas, care a utilizat o tehnica fotografica de a crea imagini 3D, pentru a intelege si vedea cat mai fidel scenele reprezentate in basorelief.

Soarele - simbol al puterii mayase

Piramida a fost o structura impresionanta acum 1.600 de ani, facand parte din vechiul oras mayas El Zotz. Templul a fost pictat in rosu, el simbolizand puterea dinastiei ce guverna la acea vreme.

Mastile care apar pe peretii templului par sa descrie entitati celeste, inclusiv Soarele, care era considerat un zeu, numit K'inich Ajaw.

"Soarele a fost un element-cheie in guvernarea civilizatiei Maya. A fost o imagine care era legata de dinastia, identitatea si puterea regala. Este caracteristica cereasca cea mai dominanta.

Cladirea este una care celebreaza acesta legatura stransa intre rege si cea mai puternica forta celesta", a adaugat Houston.

Descoperirea a fost facuta publica in cadrul unei conferinte de presa desfasurata la Guatemala, gazduita de Institutul de Antropologie si Istorie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Video

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0885 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017597 (s)