News Flash:

Barbat amendat de jandarmi, dupa ce a alergat sa prinda avionul

1 Februarie 2018
281 Vizualizari | 0 Comentarii

Un barbat din Marea Britanie care a alergat, luni, cu castile in urechi pe banda de urgenta a unei autostrazi din Franta pentru a ajunge pe aeroportul din Lyon, impasibil la ordinele politistilor, a fost pana la urma oprit din cursa de acestia.

Cu capul acoperit, incaltat cu pantofi de alergare pentru teren accidentat si purtand in spate un rucsac mare, tanarul in varsta de douazeci de ani plecase din statiunea Valmorel din Savoie (Alpii francezi) dupa ce participase la o competitie cu obstacole in zapada, desfasurata weekend-ul trecut.

Pentru ca se simtea in forma dupa cursa “Spartan Race” el a decis sa parcurga cei 170 de kilometri care il separau de aeroport tot in alergare. Cand a fost oprit de politie, barbatul mai avea doar 40 de kilometri de parcurs pana la destinatie.

″Eram cu portavocea si el n-a auzit nimic″, a povestit un jandarm. ″⁣I-am spus ca era interzis si nu a inteles de ce. Voia sa ajunga la aeroport cu orice pret (insa) nu se alearga pe autostrada, nu este pista de atletism”, a adaugat agentul de politie.

Barbatul a fost supus unor “controale necesare”, inclusiv cel al alcoolemiei si a fost eliberat fiind la prima abatere. Jandarmii i-au indicat calea de urmat, “cu exceptia retelei de autostrazi”, iar tanarul a scapat cu o amenda de patru euro, ″derizorie in comparatie cu pericolul implicat”.

″Nu este prima data cand ni se intampla asa ceva, mai ales cu britanicii; este ciudat ca alearga pe autostrada. La ei, poate este un sport national, insa nu si la noi″, a concluzionat jandarmul, potrivit sursei citate.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

barbat marea britanie autostrazi franta aeroportul lyon
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1210 (s) | 34 queries | Mysql time :0.025743 (s)