News Flash:

Cele mai potrivite destinatii de vacanta pe timp de criza - FOTO

8 Decembrie 2011
3250 Vizualizari | 0 Comentarii
Destinatii de vacanta

Criza financiar economica a muscat mai adanc decat s-a estimat vreodata. Banii isi pierd incet valoarea, planurile de viitor ale fiecaruia s-au subrezit dintr-o data iar locurile de munca seamana din ce in ce mai mult cu o fata morgana... Cu toate acestea, stresul accelerat de ultimele evenimente cotidiene nu trebuie sa ameninte vacantele si concediile nimanui.

Oricat de grele se anunta vremurile, exista din belsug solutii inteligente pentru cei care nu renunta la armonia si relaxarea vacantelor de vara. Nu departe de noi, exista destinatii si locuri de neuitat, care isi pastreaza un farmec necunoscut pentru cei bogati. Alegerea unor sejururi turistice in acea Europa din zona non-euro, este o solutie cum nu se poate mai inspirata. Bani putini, cazare decenta, locuri retrase de forfota multimilor stresante, peisaje idilice, crampeie de istorie, peisaje mirifice, natura relativ intacta, toate acestea se afla la un pas de noi. Nu uitati! "Europa saraca" exista doar pentru cei lipsiti de imaginatie si optimism...

Bulgaria

Pe langa faptul ca tara vecinilor de la sud de Dunare adaposteste ultimele plaje pustii ale Europei, muntii Bulgariei sunt un paradis destinat anume excursiilor pe timpul verii. Pentru o incursiune printre vestigii cultural-istorice si imagini de neuitat, se impune o incursiune cu piciorul, bicicleta sau automobilul in inima Balcanilor. Vizitati Veliko Tarnovo, vechea resedinta a tarilor bulgari, cu fortaretele sale de pe varfuri de deal si peisajul uluitor oferit de Manastirea Preobrajenski.



Calatoriti prin ascunsul giuvaer al Bulgariei, necunoscut celor multi, anume mirifica Vale a Trandafirilor, o zona unica in lume, unde mergi la pas printre campuri cu trandafiri salbatici al caror miros ametitor te transporta fara veste in alte lumi. Aici se fabrica, in mod traditional, cea mai mare cantiate de ulei de trandafir din intreaga Europa. Daca va aflati in drum spre capitala Sofia, opriti-va putin in atmosfera de sat balcanic de secol 19 de la Koprivshtitsa, unde fiecare casa este o capodopera a artei traditionale bulgaresti. Muntii Rodopi din sudul tarii sunt intesati de locatii de vis: paduri de pini, pesteri, sate de munte precum Shiroka Laka. Tot aici trebuie neaparat vazut Complexul Cultural Otoman din Bulgaria, o zona inghetata in timp, intesata de satele turcilor musulmani.



Tot in Rodopi puteti asculta celebrele coruri de muzica veche taraneasca din Bulgaria.Vechile legende grecesti plaseaza Muntii Rodopi situati in vechime in Tracia, drept locul de nastere al lui Orfeu. Astazi se poate vizita pestera Beregata Diavolului, aceeasi pestera in care personajul Orfeu a pornit spre calatoria sa in Infern, cu sufletul ars de dorul pentru iubita sa, Euridice.

Plaje

Bulgaria detine unele dintre cele mai salbatice si mai bine prezervate plaje din intreaga Europa. Sudul litoralului bulgaresc este ornat cu plaje de nisip alb, majoritatea fiind situate in zona limitrofa padurilor care compun Parcul National Strandja. La sud de anticul oras Sozopol, este ascunsa, parca, luxurianta laguna Ropotamo. In apropierea granitei cu Romania, se intinde rezervatia naturala a lacurilor Shabla si Durankulak care ofera plaje nesfarsite, partide de snorkeling, locatia fiind totusi celebra pentru posibilitatile oferite iubitorilor naturii, in particular amatorilor de birdwatching.



Turism de familie

Hotelul Kaliakra din statiunea Albena a fost special construit pentru cei care isi petrec concediile in familie. Ofera piscina pentru copii, locuri de joaca si chiar gradinita. Un alt complex turistic destinat familistilor este Park Hotel Pirin, situat la poalele Muntilor Pirin. Bulgaria a luat in considerare in ultimii ani inclusiv construirea si amenajarea conditiilor specifice turismului de familie.

Obiective culturale

Capitala Sofia adaposteste cea mai extravaganta catedrala din Balcani, faimoasa Catedrala Alexander Nevski, muzee etnografice si arheologice, precum si galerii de arta atractive, toate obiectivele enumerate putand fi intalnite intr-un tur de doar 10 minute in centrul orasului vechi. Orasul Plovdiv detine vestigii si ruine stravechi consturite in perioada Imperiului Roman. Varna, oras la tarmul Marii Negre, isi mentine un farmec de belle-epoque, pe care nu ti-ai fi inchipuiit vreodata ca il gasesti aici, dar care poate fi usor simtit in timpul unei plimbari la pas.



Bunatati din farfurie

Gastronomia bulgara este o fuziune de produse culinare din Balcani, Levant si Europa, presarata cu retetele originale ale locului. Tavernele traditionele, denumite de localnici-Mehana, ofera mancare sanatoasa, incredibil de ieftina si mai ales gustoasa. Nu ratati prajiturile locale Banitsa, Lutenitsa say Kyopolu. Daca sunteti undeva la tara, cereti Kapama, Kavarma si Musaca(varianta bulgareasca). Nu veti regreta! Iar daca asezonati masa cu un vin bulgaresc, viata grea de acasa si criza financiara vor parea doar franturi dintr-un vis urat pe care il veti uita repede...

Lituania

De doua ori mai mare decat Belgia (sa luam doar un exemplu), Lituania are in schimb preturi de doua ori mai mici decat tara care gazduieste sediul Uniunii Europene. Adauga aici si faptul ca aceasta tara, pe nedrept necunoscuta, de la Baltica, poseda o istorie atat de veche si bogata, incat insemnarile despre ea, nu au loc nici in camera de lectura de la British Library din Londra. Misteriosul avanpost catolic din nordul dominat de slavii ortodocsi a facut parte in trecut din fosta Uniune Sovietica si detine, in plus, peste 100 kilometri de plaje cu nisip fin si alb, unde nu vezi contructii hidoase, gunoaie sau cetateni care asculta muzica la maxim. La mica distanta de Vilnius (fosta capitala europeana a culturii), se intinde cel mai important oras de tip spa al Lituaniei.

Pe numele sau, Druskininkai, locatia in cauza a fost pe vremuri statiunea favorita unde se relaxau greii care conduceau Imperiul Sovietelor. Siaulai este al cincilea oras ca marime din Lituania si adaposteste nu mai putin de 14 muzee inedite, alaturi de o concentrare urbana de cladiri din anii '20 si '30, construite in stil tipic lituanian. Pentru cei care nu se despart de masina nici macar in concediu, Lituania ofera in premiera europeana, trasee special construite pentru automobile, incat soferii nu deranjeaza mediul ambiant cand viziteaza de la volan rezervatiile. Astfel de facilitati au fost construite in Parcul National Aukstaitija, o zona naturala unde pot fi inalnite numeroase animale salbatice care traiesc in armonie cu oamenii locului si turistii auto.



Plaje

In ciuda situarii sale la o latitudine mai nordica decat a Romaniei, Lituania beneficiaza de plaje naturale foarte placute. Zona sa costiera este impodobita cu dunele de nisip magnifice de la Curonian Spit. In statiunea estivala Nida, insasi autorul Thomas Mann si-a cumparat pe vremuri o proprietate, fiind cucerit de ambianta deosebita. Pentru amatorii de actiune, adrenalina si sportuni nautice extreme, destinatia cea mai potrivita este plaja Planga unde, pe langa facilitatile oferite sporturilor extreme, puteti intalni baruri si cluburi active pe timpul noptii, atmosfera fiind electrizata de cei mai prestigiosi DJ din lume.



Turism de familie


La nord de Palanga, complexul Pajurio ofera apartamente si camere pentru toate buzunarele. In apropiere se poate vizita una dintre putinele gradini zoologice din lume destinate in special celor mici. Pachetele turistice ofera gratuit biciclete pentru intreaga familie precum si posibilitatea serviciilor de babysitter. La doar 30 km nord de capitala Vilnius, in fosta capitala medievala Trakai, se afla statiunea Trakai, unde se pot inchiria apartamente construite special pentru turismul de familie. Complexul ofera piscine, centere de spa si terenuri de bowling si tenis. Lacul din apropierea statiunii este celebru printre familiile lituaniene care vin aici pentru a inota sau a inchiria canoe.

Obiective culturale

Vilnius este, prin definitie, un lacas al culturii si artelor. Orasul, practic, abunda in muzee, expozitii si concete live. Daca vizitati orasul Kaunas, nu ratati un periplu prin muzeul dedicat memoriei lui M.K. Ciurlionis, cel mai mare compozitor si poet al lituanienilor.

Bunatati din farfurie


Lituanienii sunt aprigi credinciosi ai...cartofilor! Gastronomia locala este dedicata aproape in excusivitate sutelor de varietati culinare gatite din banalul cartof. Incercati placintele, supele si chiar dulcurile din cartofi. La fel, nu ratati nici o portie din mancarea nationala denumita Cepeliani. Sigur o sa mai cereti o portie... Daca aveti curajul sa incercati o...inghetata sau dulceata din cartofi, atunci sunteti cu adevarat aproape de sufletul lituanian!

Polonia

O incursiune in interiorul granitelor Polonei este nimic altceva decat o calatorie momentana in timp si istorie, cu scurte escale in lumea actuala, moderna si atragatoare. Vizitarea oraselor Cracovia sau Varsovia, ofera sentimente unice, presarate cu franturi de legende si povesti stravechi. Daca va pasioneaza explorarea pe cont propriu (si bine faceti), inchiriati o masina (nu costa deloc mult) si incepeti o aventura de-a lungul coastei Marii Baltice. Aventura trebuie neaparat sa includa un popas in Gdansk, vechi centru al Ligii Hanseatice (va veti multumi mai apoi pentru alegerea facuta). Daca va pasioneaza calatoriile montane, indeptati-ve spre sudul tarii, unde Muntii Tatra ofera peisaje spectaculoase, accesibile prin trasee montane bine marcare si amenajate.



Plaje

Denumit fara exagerare, Monaco al Nordului, orasul Sopot este locul unde cei bogati se intalneau in perioada interbelica, pentru a-si toca averile in jocuri nesfarsite de carti si ruleta. Astazi, este cea mai populara statiune estivala a Poloniei si detine cel mai mare port turistic la Marea Baltica. Pentru un peisaj mai putin exotico-estival, incercati o calatorie in Parcul National Slowinski, unde puteti admira cele mai inalte dune de nisip din Europa. Maresalul Rommel in persoana a fost atat de incantat de imprejurimi, incat a ordonat ca celebrele Afrika Korps sa isi desfasoare antrenamentele pe dunele Slowinski.Pentru a admira alte ape decat cele ale marii, indreptati-va pasii spre faimoasele Lacuri Mazuriene, mari intinderi de apa dulce. In afara de partide de pescuit sau plimbari cu barca, puteti vizita fostul comandament al lui Hitler, precum si vechile castele ploneze, sau padurile relicte unde traiesc in semi-salbaticie cei mai multi zimbri din Europa.



Turism de familie

Noul hotel Sopot Sheraton, din statiunea cu acelasi nume, ofera camere pentru familisti, a caror vedere da intotdeauna spre Marea Baltica. Vaporase amenajate sub forma vechilor corabii de pirati, ofera curse maritime spre Golful Gdansk. Alte activitati relaxante constau in cursele de biciclete, vizitarea gradinii zoologice Oliwa sau explorarea unui fort vechi din secolul 10. Daca este o zi ploioasa, complexul Sheraton Brunch ofera centre supravegheate pentru diverse activitati destinate celor mici. Tot pentru familisti, de data aceasta la munte, puteti sa va cazati in Hotelul Sabala, unul dintre rarele hoteluri construite in intregime din busteni de brazi. In apropierea sa, se afla Aquapark-ul Zakopane, iar o moderna linie de teleferic te poate duce sus spre zona alpina a Muntilor Tatra de pe versantul polonez.



Obiective culturale

Simpla vizitarea a centrelor isotrice din orase precum Varsovia, Gdansk, Cracovia, Gdinya, Wroclaw, Poznan sau Lodz, consta in esenta intr-o calatorie in timp, marile orase ale Poloniei pastrandu-si in mare parte, edificiile istorice. Batranul centru al Varsoviei a fost ras de pe fata pamantului de catre armata germana in timpul celei de-a doua Conflagratii Mondiale, insa printr-un efort supraomenesc si pe baza hartilor pastrate ale cladirilor, a fost refacut in intregime si cu mare fidelitate. Amatorii de povesti de groaza trebuie sa viziteze Castelul Reszel, o capodopera a arhitecturii gotice, situat pe o stanca impunatoare din apropierea oraselului medieval cu acelasi nume. Majoritatea cladirilor, castelelor si strazilor vechi din Polonia sunt incluse in patrimoniul mondial al UNESCO. Tot aici merita amintite fostele lagare de exterminare construite de nazisti la Auschwitz si Majdanek, adevarate testamente in memoria victimelor Holocaustului.

Bunatati din farfurie

Bucataria traditionala poloneza este deosebit de interesanta si originala, in ciuda asemanarii sale la prima vedere, cu gastronomia germana, ucraineana sau rusa. O delicatesa locala foartee cautata de turisti este Pierogi, un gen de coltunasi deliciosi in stil ravioli, umpluti cu oric,e de la capsuni la varza, cele mai des intalnite variante fiind cele cu diverse varietati de carne si branza. Marii gurmanzi trebuie sa atace o portie de Bigos, un munte pe farfurie alcatuit din carne tocata, ceapa, varza rosie si varza acra, ornat cu garnitura de cartofi. Conform traditiei poloneze, Bigos merge doar cu vodca, iar Polonia este locul unde se fabrica unele dintre cele mai scumpe si mai apreciate brand-uri de vodca din lume.

Croatia

Tara celor 1000 de insule, cunoscuta mai mult dupa denumirea de Croatia, a devenit in ultimii ani o apreciata destinatie pentru mii de turisti din Europa de Est, intre care romanii ocupa un loc fruntas. Frumoasa tara din Balcani beneficiaza de o zona costiera de exceptie, munti semeti si numeroase parcuri nationale unde natura este ocrotita la modul cel mai serios, nu doar pe hartie ca in alte parti... De fapt, Croatia este una dintre tarile europene care are unul dintre cele mai bune si mai eficiente sisteme de protejare, conservare si exploatare a naturii, arhitecturii si istoriei locurilor. Un sejur in fosta tara iugoslava poate fi lejer comparat cu o incursiune in timp prin istoria turbulenta si glorioasa, veche de peste 1000 de ani a croatilor.

Plaje

Tarmurile croate sunt cu adevarat gradinile ascunse ale Mediteranei. Zlatni Rat din insula Brac este considerata, pe drept cuvant, nici mai mult nici mai putin decat cea mai frumoasa plaja din Croatia. Si este un titlu castigat cu greu, dat fiind ca tarmul slavilor croati prezinta sute de plaje, care mai de care mai deosebite. Nu ocoliti nici plaja micului oras Zuljana din apropierea peninsulei Plesejac. Aici, localnicii spun ca este cea mai frumoasa plaja de la Adriatica. Cele peste 150 de insule incluse in Parcul National pot oferi imagini de vis daca navigati printre ele la bordul unui yacht sau chiar intr-o barca pescareasca.



Turism de familie

Special pentru cei care vin cu copii pe imensul litoral croat, autoritatile locale au construit pe Insula Losinj, impunatorul hotel Vespera. Cladirea are peste 400 de apartamente si este situata la doar 50 metri de plaja si cascada care se varsa spectaculos in mare. Pentru copii este amenajat un mare tobogan acvatic precum si alte facilitati sigure de joaca pentru cei mici. Hotelul Funimation din Zadar este un alt mare hotel destinat turismului in familie. Uriasul complex turistic ofera cursuri gratuite de inot pentru copii, sporturi de apa, cinema pentru copii si organizeaza chiar olimpiade ale copiilor.

Obiective culturale

Odata ajunsi pe taramuri croate, nu ratati o incursiune in asa-numitul Trogir, denumit "Orasul Muzeu" datorita concentratiei de castele, biserici vechi si turnuri impozante. Trogir este declarat site UNESCO. Orasul Rovinj, adaposteste Biserica Sf. Euphemia, locul fiind printre altele o atractie vie pentru artisti din lumea intreaga care se strang aici pentru a contempla, picta si crea inspirati de casele vechi si strazile pitoresti ale orasului. Vizitati si orasul Sibenik! Are peste 1000 de ani vechime si puteti admira in incinta sa unele dintre cele mai pretioase edificii arhitecturale de pe intreaga Coasta Dalmata.



Bunatati din farfurie

Bucataria estivala croata este dedicata aproape in intregime delicioaselor fructe de mare gatite dupa retete locale. O specialitate foarte cautata de turisti este caracatita fripta in Ispod Peke (un ceaun metalic traditional de origine dalmata, care se aseaza direct pe jarul incins). Incercati si o portie de Brudet, alcatuita din tipari de mare, barbuni si alti pesti ai marilor. Pentru o gustare in fuga, numai buna pentru amagit foamea pentru cateva ore, un sandwich din sardine, paine proaspat coapta, ulei de masline si capere murate, este cea mai buna alegere. Daca sunteti gurmand din fire, atunci opriti-va neaparat in oraselul pescaresc Ston, celebru in lumea intreaga pentru crescatoriile de scoici si restaurantele specializate in gatirea si servirea in zeci de feluri a acestor moluste marine.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

fata morgana bulgaria veliko tarnovo plaje obiective culturale
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1171 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019096 (s)