News Flash:

CFR va prezenta cinci variante de conexiune feroviara dintre Gara de Nord si Aeroportul Otopeni

30 Martie 2018
267 Vizualizari | 0 Comentarii

Proiectul de modernizare a liniei de cale ferata Bucuresti Nord - Aeroport International Henri Coanda Bucuresti va fi prezentat, la sfarsitul acestui an, in cinci variante, se arata intr-un comunicat transmis miercuri de administratorul retelei publice feroviare - CFR SA.

„Dupa cum se cunoaste, exista un studiu de fezabilitate, elaborat in anul 2008, pentru legatura feroviara intre Bucuresti Nord si Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti (AIHCB). Conform prevederilor legale, CFR SA a procedat la actualizarea studiului de fezabilitate, elaborat in anul 2008, si a publicat in SEAP in data de 1 martie 2018, documentatia de achizitie pentru revizuirea studiului de fezabilitate. La sfarsitul anului 2018, CFR SA va putea prezenta factorilor de decizie si opiniei publice estimarile financiare si solutiile tehnice detaliate pentru cele 5 variante de realizare a conexiunii cu AIHCB”, se arata in comunicat.

„Mentionam faptul ca Ministerul Transporturilor si CFR SA trateaza cu prioritate realizarea unei legaturi feroviare cu AIHCB si, ca urmare, va prezenta factorilor de decizie 5 variante la realizare a conexiunii, conform prevederilor legale”, precizeaza compania de cai ferate.

Potrivit CFR SA, dupa finalizarea procedurii de achizitie publica si semnarea contractului de prestari servicii, consultantul va finaliza pana in decembrie 2018 analiza tehnico-economica pentru cele 4 variante posibile de conectare:

- linie simpla neelectrificata, cu racordare din linia magistrala 700, cap Y Mogosoaia care subtraverseaza DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o statie c.f. (gara) situata in imediata vecinatate a aerogarii AIHCB si Terminalul T1 al AIHCB
- linie simpla neelectrificata, cu racordare din linia magistrala 700, in zona P.O. Odai, care subtraverseaza DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o statie c.f. situata in imediata vecinatate a aerogarii AIHCB si Terminalul T1 al AIHCB
- linie simpla neelectrificata, cu gabarit de electrificare, cu racordare din statia Balotesti la Terminalul Plecari AIHCB
- varianta de traseu in sistem MONORAIL cu puncte de imbarcare/debarcare din P.O. Odai si din imediata vecinatate a terminalelor de sosiri - plecari ale AIHCB.

Directorul general al CFR SA, Ion Gavrila, a declarat recent ca la nivelul directiei de specialitate din cadrul CFR SA se studiaza „in-house” si varianta de modernizare a P.O. Otopeni si a infrastructurii rutiere intre P.O. Otopeni si AIHCB, oficialul avand unele indoieli ca subtraversarea DN1 va putea fi executata pana in 2020.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

proiectul modernizare bucuresti nord aeroport henri coanda comunicat
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0900 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017684 (s)