News Flash:

Comorile Orientului

7 Decembrie 2011
1432 Vizualizari | 0 Comentarii
Comorile Orientului

De-a lungul secolelor, legendara comoară din povestirile celor „1001 de nopţi”, traduse în Europa în urmă cu 300 de ani, i-a ţinut pe curioşi cu respiraţia tăiată. Captivantele povestiri precum „Aladin şi lampa fermecată” sau „Ali-Baba şi cei 40 de hoţi” ne-au făcut să visăm la comorile Orientului, în timp ce aventurierii şi arheologii au încercat să le descopere. Şi iată că unele semne au apărut pe teritoriul Uzbekistanului.

La confluenţa fluviului Angren cu râul Nisbahsay, se ridică dealurile ce vestesc Munţii Kurminski. În aceste locuri s-au descoperit cantităţi mari de monede din secolul al XV-lea. Arheologii, care bănuiau demult că această regiune ascunde preţioase mărturii ale civilizaţiei şi culturii popoarelor care au trăit aici, au început cercetarea sistematică şi amănunţită a întregii zone deluroase. Pe măsură ce săpăturile ajungeau la câte un strat nou de pământ, apăreau obiecte din ce în ce mai vechi. După numeroase vase, adevărate capodopere de artă, s-au găsit vechi monede arabe de argint, bijuterii, statuete, arme şi diverse obiecte.

Au ieşit la iveală contururile unei imense cetăţi fortificate, iar în stratul de loess din subsol s-a găsit un mare număr de unelte din piatră. Specialiştii au ajuns ia concluzia că în acest loc, la confluenţa celor două ape, feudalii au ridicat, cu 1500 de arti în urmă, o puternică fortificaţie de unde, la adăpostul muntelui şi al apelor, putea fi supravegheată toată valea, precum şi împrejurimile, în jurul fortificaţiilor a luat naştere un oraş împrejmuit cu un zid puternic. Drumuri comerciale legau oraşul de Taşkent şi Tupkent.

Drumul spre Fergana, care ducea peste munte, era şi el de mare importanţă, motiv pentru care era bine păzit, deoarece trecea pe lângă o mare mină de argint, care prin secolele VII-VIII se numea „Mina de argint a Tsaşului” (nume sub care era cunoscut în acea vreme Taşkentul). Potrivit mărturiilor unor geografi arabi de pe atunci, aici se afla „Muntele de argint” cu faimoasa peşteră cu comori din „1001 de nopţi”, în faţa căreia Ali-Baba ar fi rostit cuvintele magice „Sesam, deschide-te!”. Denumirea „kuhissim” sau „simsim” („Munte de argint”) ar sta la originea cuvântului „sesam”, cu ajutorul căruia legendarul hoţ s-ar fi înavuţit şi ar fi îmbogăţit şi pe alţii.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

angren nisbahsay fergana sesam kuhissim
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1137 (s) | 23 queries | Mysql time :0.018780 (s)