News Flash:

Cum arata spatiul aerian al Siriei, dupa ce SUA au amenintat ca trimit rachetele

13 Aprilie 2018
237 Vizualizari | 0 Comentarii

Niciun avion nu mai zboara deasupra Siriei, dupa ce Statele Unite au avertizat ca vor trimite rachetele in directia tarii aflate sub controlul lui Bashar Al Assad, in timp ce SUA, Marea Britanie si Franta continua pregatirile pentru actiuni militare avand ca scop sanctionarea regimului lui Assad, despre care cele trei puteri spun ca este responsabil pentru cel mai recent atac chimic asupra suburbiei Douma din Siria, care s-a soldat cu peste 45 de morti.

Toate avioanele civile care aveau zboruri peste Siria au primit ordine sa redirectioneze planurile de zbor in urmatoarele 48 de ore, intrucat un atac asupra Siriei este iminent. 

Pe de alta parte, ambasadorul Rusiei in Liban, Alexander Zasypkin, a declarat ca orice racheta lansata de SUA catre Siria va fi doborata, iar bazele de lansare vor fi atacate, conform Reuters.

SUA sustin ca „toate optiunile sunt pe masa” ca raspuns la atacul cu arme chimice din Siria, in timp ce liderii tarilor din vest inca delibereaza privind un eventual raspuns militar, scrie BBC.

Submarinele britanice au primit ordin sa se apropie de Siria la o distanta care sa permita lansarea de rachete asupra acestei tari, iar atacul ar putea incepe joi noaptea, afirma miercuri cotidianul Daily Telegraph, citat de Reuters.

Sarah Sanders, purtatoarea de cuvant a Casei Albe, a declarat ca nu a fost luata inca o decizie finala privind eventuale atacuri militare, dar a adaugat ca SUA considera Rusia si Siria responsabile pentru incident.

Consiliul Securitatii Nationale din SUA se va intruni joi, iar prim-ministrul britanic Theresa May a convocat o sedinta a guvernului.

„Presedintele are mai multe optiuni disponibile iar multe dintre ele sunt inca valabile. Inca nu am decis ce masuri specifice vom lua”, a precizat Sanders.

Comentariile lui Sanders vin dupa ce Trump a avertizat Rusia pe Twitter „sa se pregateasca” de atacuri militare.

„Pregateste-te, Rusia, pentru ca vor veni, frumoase, noi si destepte!”, a sustinut Trump pe Twitter. El l-a numit, de asemenea, pe liderul sirian Bashar al-Assad „un animal criminal care gazeaza propriul popor”.

SUA, Marea Britanie si Franta au cazut de acord sa colaboreze si, conform rapoartelor, se pregatesc de un atac militar asupra Siriei ca raspuns la atacurile chimice asupra orasului Douma, aflat sub controlul rebelilor, care s-a soldat cu peste 45 de morti.

OMS precizeaza ca, potrivit informatiilor de pe teren, 500 de persoane prezinta simptome specifice expunerii la substante toxice, inclusiv dificultati de respiratie, iritatii ale membranelor mucoase si disfunctii ale sistemului nervos central.

James Mattis, Secretarul Apararii american, a declarat ca SUA inca evalueaza atacul chimic dar a adaugat ca armata este pregatita „sa sustina actiuni militare daca acestea vor fi potrivite, in functie de ce va decide presedintele”.

Conform surselor BBC, Theresa May se va alatura actiunilor militare din Siria fara a cere aprobarea Parlamentului mai intai. De asemenea, presedintele francez Emmanuel Macron se va decide privind un raspuns, conform rapoartelor, in urmatoarele zile.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat ca este important ca situatia „sa nu scape de sub control”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

avion statele unite rachetele sua marea britanie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1075 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019293 (s)