News Flash:

Un print in Transilvania

De ce revine mostenitorul Coroanei Britanice mereu in Romania

11 Iunie 2012
1406 Vizualizari | 0 Comentarii
Printul Charles

Printul Charles, aflat intr-o vizita privata in Transilvania, a ajuns, miercuri seara, la Miclosoara, in judetul Covasna, acolo unde este gazduit de familia contelui Kalnoky.


Printul Charles a vizitat de mai multe ori in ultimii ani aceasta zona.


Acesta a ajuns, miercuri dupa-amiaza, pe Aeroportul "Transilvania" din Targu Mures, cu o aeronava charter.


In cursul zilei de astazi, mostenitorul Coroanei Britanice ar urma sa mearga, potrivit unor surse, la Saschiz, localitate pe care a mai vizitat-o in urma cu cativa ani.


Potrivit unor surse neoficiale, Printul Charles ar intentiona sa viziteze mai multe sate din judetele Covasna si Brasov si sa faca mai multe plimbari pe jos.


Sursele citate au precizat ca mostenitorul Coroanei Britanice intentioneaza ca in perioada pe care o va petrece in Romania sa faca multe plimbari in aer liber, in padure si in sate brasovene si covasnene.


Printul Charles va vizita, cel mai probabil, si locuinta sa din Viscri, judetul Brasov, dar pentru o scurta perioada, intrucat aceasta este in renovare si nu se poate locui acolo. De asemenea, printul intentioneaza sa viziteze mai multe sate din judetul Brasov pe care nu le-a vazut inca, potrivit surselor citate.


Printul Charles are doua proprietati in satul covasnean Valea Zalanului, una dintre acestea fiind o casa veche de peste 100 de ani, care a fost complet renovata. De altfel, Printul Charles detine mai multe proprietati in Romania, printre care si o casa in satul Viscri.


In ultimii ani, mostenitorul coroanei britanice a facut mai multe vizite private in judetul Covasna, unde a fost oaspetele grofului Kalnoky Tibor, la conacul din Miclosoara, construit in secolul al XVI-lea in stil renascentist si renovat de catre descendentii familiei Kalnoky. De asemenea, printul Charles s-a aflat in vizite private si in judetele Mures si Harghita.


Printul Charles spunea ca si-ar dori sa intalneasca si la britanici "sentimentul apartenentei, al identitatii", pe care l-a remarcat la locuitorii din Transilvania. "Ceea ce este minunat in Transilvania este aceasta relatie unica dintre om si mediul inconjurator. Acest lucru lipseste din societatea noastra. Oamenii tanjesc dupa un anumit sentiment al apartenentei, al identitatii si al semnificatiilor", declara printul Charles al Marii Britanii, citat de Daily Mail.


Acelasi lucru il afirma si intr-un documentar despre tara noastra, Wild Carpathia.


La randul sau, printul Harry, fiul printului Charles, a facut prima sa vizita in Romania in luna aprilie, el fiind gazduit de familia contelui Kalnoky in judetul Covasna.


printul charles coroanei britanice judetele covasna brasov
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1051 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017788 (s)

loading...