News Flash:

Dracula, ucis de indiferenta autoritatilor romane. “Noi dezvoltam adevarul istoric”

9 Martie 2018
169 Vizualizari | 0 Comentarii

Legenda lui Dracula atrage anual mii de straini in Transilvania. Vin special, atrasi de povestile cu vampiri. Din pacate in Bran, Sighisoara si Bistrita pe unde ar fi trecut faimosul conte nu gasesc mare lucru.

Dezvoltarea unei strategii care ar face si mai cunoscuta Romania, nu este luata in calcul nici de Ministerul Turismului, nici de autoritatile locale.

Mii de straini au aflat de castelul-hotel din Bistrita, unde se cazeaza in special de Halloween. Are 63 de camere, iar la subsol... „“Acesta este cavoul lui Dracula, locul care este vizitat de turisti unde se intalnesc cu spiritul lui Dracula.”

Imobilul a fost construit in anii ’80 iar dupa revolutie, a intrat in posesia unor oameni de afaceri, care din 2007 n-au mai investit nimic. Acum, cladirea este scoasa la vanzare, cu pretul de pornire de 5 milioane de euro.

“Noi ne dorim ca brandul sa ramana aici la noi mai puternic si mai consolidat. Zona are nevoie pur si simplu de imbunatatiri”, spune managerul hotelului, Ana-Maria Muscar.

Problema este insa ca in zona nu exista nimic. Autoritatile au inceput sa ridice o baza de agrement, dar au renuntat rapid si au lasat totul in paragina.

“A fost facut un bazin care voia sa fie o piscina si un teren de sport, dar s-a degradat. Pentru turisti ar fi fost bine ceva imbunatatiri.”

Sighisoara este o alta zona importanta din povestea lui Dracula. Dar nici aici nu se investeste intr-o strategie de turism, facuta in jurul acestui brand. Exista doar o placuta comemorativa, pe care scrie ca aici s-a nascut Vlad Tepes. Si, din cand in cand, dintr-un cavou iese un angajat, care ii sperie pe turisti.

“Nu avem in vedere dezvoltarea unui astfel de brand, care de fapt e un mit. Noi dezvoltam adevarul istoric si ne putem lega de Vlad Tepes care a locuit o perioada in cetatea Sighisoarei si de Vlad Dracul. Turistii vin, il cauta pe Dracula si se multumesc cu personajele istorice pe care le-am avut”; spune primarul Sighisoarei, Ovidiu Malancravean.

Si totusi, in cautarea legendei lui Dracula, 1 milion de turisti vin anual si la Castelul Bran. Un monstru despre care turistii spera sa afle mai multe, insa asteptarile nu le sunt indeplinite.

″Inainte sa vin aici, stiam ca Dracula este un vampir care locuieste in castel. Povesti pentru copii. Acum am aflat ca e diferit, ca de fapt a fost uman si a trait cu adevarat. Este ciudat, dar interesant in acelasi timp”, spune o turista.

Nici suvenirurile vandute la targul de la poalele castelului nu sunt tocmai traditionale. Cele mai multe sunt aduse din China.

Site-urile de turism din afara se plang de lipsa infrastructurii si a programelor care sa lege zonele pe unde ar fi trecut Dracula. Mai grav este ca ministerul de resort nu ia in calcul sa dezvolte acest mit.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

legenda dracula straini transilvania vampiri bran
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1931 (s) | 34 queries | Mysql time :0.083178 (s)