News Flash:

Dupa ploi si inundatii, Romania se pregateste sa intampine primul val de canicula. Vor fi peste 30 de grade

12 Iunie 2019
184 Vizualizari | 0 Comentarii

A fost potop in tara noastra in ultimele saptamani, iar acum Romania se pregateste sa intampine primul val de canicula din aceasta vara. Vor fi peste 30 de grade Celsius in cele mai multe dintre regiuni. In tot acest timp, efectele ploilor toretiale si ale vijeliile sunt vizibile, zeci de oameni si-au pierdut casele si bunurile le-au fost luate de ape.

Instabilitatea atmosferica accentuata si cantitatile de apa insemnate au produs scurgeri importante de pe versanti, inundatii locale si cresteri de debite pe anumite rauri. Efectele fenomenelor hidrometeorologice s-au facut simtite in 21 localitati din judetele Arges, Arad, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov si Teleorman, precum si in municipiul Bucuresti. 42 de persoane au fost cazate in locuinte modulare, dupa ce casele le-au fost afectate de inundatii.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) a anuntat, miercuri, ca, in ultimele 24 de ore, pompieri au actionat cu motopompe pentru extragerea apei acumulate in 39 de locuinte si anexe gospodaresti, 12 subsoluri, 73 curti si pe 7 strazi. Totodata, salvatorii au intervenit pentru degajarea a 6 copaci cazuti pe carosabil si pentru inlaturarea a 2 acoperisuri desprinse din cauza vantului puternic.

”Cele mai multe efecte produse de vremea rea au fost inregistrate in judetul Teleorman, unde 7 localitati au fost afectate de inundatii locale. Totodata, la aceasta ora, singurele interventii in desfasurare au loc in localitatea Bascoveni, unde pompierii actioneaza pentru evacuarea apei din 3 curti”, a transmis IGSU.

Sursa citata a precizat ca, in judetul Alba, in localitatea Rachita, urmare a inundatiilor produse la inceputul lunii iunie, 42 de persoane (intre care 17 copii), a caror case au fost afectate de viituri, se afla cazate in 10 locuinte modulare.

Din cauza alunecarilor de teren si aluviunilor aduse de viituri, pe DN 73D, judetul Arges, circulatia rutiera este blocata, iar pe DN 17A, judetul Suceava, si doua drumuri judetene din Timis si Vrancea  circulatia rutiera este restrictionata.

”In cursul zilei de astazi, toata tara se afla sub prognoza de instabilitate atmosferica accentuata si cantitati de apa insemnate. Inspectoratele pentru situatii de urgenta raman mobilizate pentru a interveni, in cel mai scurt timp, in zonele unde se pot produce situatii de urgenta. In contextul cresterilor de debite pe mai multe cursuri de apa din tara, atragem atentia populatiei din zonele vizate sa nu traverseze raurile prin apa si sa nu se apropie de malurile acestora”, au mai transmis pompierii.

In functie de evolutia situatiei din teren, salvatorii pot actiona imediat cu motopompe de mare capacitate pentru evacuarea apei din locuinte, precum si cu barci de salvare pentru recuperarea persoanelor surprinse de viituri.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

potop romania canicula vara regiuni efectele
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1189 (s) | 34 queries | Mysql time :0.015242 (s)