News Flash:

Evenimente si festivaluri in Roma pe care nu trebuie sa le ratezi

9 Ianuarie 2013
1004 Vizualizari | 0 Comentarii
Evenimente si festivaluri in Roma

Marcheaza-ti zilele in calendar. In Roma au loc evenimente de anvergura si cu ocazia lor poti experimenta modul diferit de viata al locuitorilor Cetatii Eterne.

Stagiunea estivala a Teatrului de Opera

Teatrul de Opera din Roma si-a transformat sezonul estival intr-un eveniment de neuitat. Acesta are loc in tribuna de nord a Stadionului Olimpic, unde au loc de obicei meciurile de fotbal si concertele rock. Prin calitatea spectacolelor si decorul dramatic, reprezentatiile muzicale de aici se bucura de un succes imens, atat din punct de vedere al publicului cat si al criticilor.

Unde are loc: Viale delle Terme di Caracalla

Nasterea Romei

In fiecare an in data de 21 aprilie, nasterea Romei este sarbatorita in stil mare. Traditia spune ca in aceasta zi, in anul 753 i.e.n., a fost creata Roma. Desi aceasta traditie are la baza povesti populare si nu exista dovezi istorice in acest sens, sarbatoarea oficiala are loc in aceasta zi. Majoritatea manifestarilor au loc langa ‘Milite Ignoto’ (mormantul soldatului necunoscut) in Piazza Venezia si langa Fosse Ardeatine pe Via Ardeatina. Aici totul este impodobit de ghirlande de flori si se organizeaza si o parada a fanfarelor.

Unde are loc: Piazza Venezia

Sfintirea masinilor

Intr-un oras in care traficul nu numai ca este aglomerat dar si periculos, sfintirea masinilor a devenit un eveniment important, care are loc in ziua de 9 martie a fiecarui an. Acesta este unul dintre evenimentele care tin capul de afis in intreaga lume, in fiecare an desi toata lumea, cu exceptia italienilor, crede ca este vorba despre o pacaleala.  In aceasta zi, mii de masini, camioane, taxiuri, autobuze si soferii lor vin la biserica Santa Francesca Romana, langa Colosseum, pentru sfintire. In anul 1925, Papa Pius al IX-lea l-a numit pe Sf. Frances al Romei, protectorul soferilor. E important de stiut faptul ca, cu cat esti mai aproape de locul unde se desfasoara evenimentul, cu atat tu si vehiculul tau veti fi mai binecuvantati! Nu mai e nevoie de precizarea ca daca vii doar sa asisti la procesiune, trebuie sa iei transportul in comun.

Unde are loc: Piazza del Colosseo

Binecuvantarea animalelor

Italia si in special Roma, are una dintre cele mai active populatii de animale din lume. In fiecare an, in ziua de 17 ianuarie, italienii sarbatoresc animalele, binecuvantandu-le in bisericile din intreaga tara. Animalele au chiar propriul lor protector: Sf. Antonio Abate. Sf. Antonio, protectorul animalelor, intelege profundul respect pe care unii dintre noi il poarta animalelor, pe care le consideram ca facand parte din familie.

Binecuvantarea lor reprezinta un eveniment in multe orase din lume, printre care New York si Mexic. In aceasta zi, majoritatea animalelor domestice primesc binecuvantarea. Zilele cand mai ales animalele de la ferme trageau la jug sunt de mult apuse. Intrarea este libera.

Unde are loc: Piazza Vittorio Emanuele II

Roma intalneste lumea

Artisti si grupuri din fiecare tara sustin reprezentatii, facand din acest eveniment unul dintre cele mai fierbinti de pe scena muzicii mondiale. Festivalul ‘Roma Incontra Il Mondo‘ (Roma intalneste lumea) a debutat in anul 1993 si este organizat in cel mai frumos parc din Roma, pe malul lacului. Organizatorii isi propun sa promoveze cu acest prilej un mesaj de toleranta si convietuire armonioasa intre natiuni, indiferent de etnie, religie sau cultura. Biletele costa in jur de 8 euro pe concert, iar evenimentul are loc din luna iunie pana in august. Orele reprezentatiilor variaza.

Unde are loc: Via di Ponte Salario

Sarbatoarea Epifaniei

Epifania este o sarbatoare traditionala in regiunile Italiei, dar Roma este centrul actiunii. Evenimentul are loc in Piazza Navona, locul unde se afla incantatoarele Fantani Bernini. Dulciuri, jucarii si alte delicii sunt oferite copiilor. Intr-adevar, se poate spune ca acesta este un bun prilej pentru italieni de a-si oferi cadouri in aceasta noapte speciala. O afacere atat religioasa cat si culturala, evenimentul merita din plin sa iei parte la el.  Intrarea este libera.

Unde are loc: Piazza Navona

Festa della Candelora

Festivalul Candelora este evenimentul favorit al locuitorilor din Testaccio, unul dintre cele mai tipice cartiere din Roma. In afara de procesiunile obisnuite, cu aceasta ocazie are loc o ceremonie pentru sfintirea lumanarilor oricui le aduce de acasa. Ziua rasuna de cantece, prilejuite de prezentarea pruncului Isus comunitatii. Intrarea la acest festival este gratuita.

Unde are loc: diverse locatii din Testaccio.

Festa dei Noantri

Festa dei Noantri este una dintre cele mai vechi si traditionale festivitati din Roma. Ea are loc in intregime pe strazi si in pietele unuia dintre cartierele vechi ale Romei, Trastevere. Standurile, care se deschid cu ocazia acestui eveniment, umplu fiecare colt de strada. Poti cumpara de aici orice, de la dulciuri la mici antichitati si de la jucarii, la obiecte confectionate manual. Nu pleca fara sa incerci mancarurile traditionale italienesti. Festivalul are loc in fiecare an intr-o zi de sambata de la mijlocul lunii iulie.

Unde are loc: Viale di Trastevere

Festivalul Roma Europa

Festivalul Roma Europa include concerte si reprezentatii de dans, muzica, piese de teatru si multe altele, prezentate in fiecare an, in diferite locuri din oras. Cu aceasta ocazie, este reprezentat aproape fiecare gen muzical, desi muzica clasica ocupa locul principal. Evenimentul isi datoreaza faima nu numai caracterului sau cosmopolit, ci si faptului ca el reprezinta o incercare autentica de a apropia diferitele genuri muzicale.

Unde are loc: multe locatii din Roma

Concertul de 1 Mai

Concertul de 1 mai a devenit unul dintre cele mai mari evenimente ale scenei muzicale din Italia.  El s-a nascut ca urmare a ideii unei uniuni sindicale de a sarbatori Festivalul Muncii; concertul a primit atatea laude din partea publicului si a criticilor, incat a inceput sa se abata usor de la originile sale si sa devina un festival de muzica in adevaratul inteles al cuvantului. Programul incepe dupa-amiaza cu o succesiune de grupuri muzicale, in reprize de cate 30 de minute. Seara aduce pe scena grupuri faimoase, iar concertele sunt gratuite si atrag atentia din punct de vedere al aspectelor sociale.

Unde are loc: Piazza di San Giovanni

Citeste mai multe pe tuktuk.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

nasterea romei sfintirea masinilor binecuvantarea animalelor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1069 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019773 (s)