News Flash:

Eximtur si-a crescut business-ul cu 18% in 2011

2 Februarie 2012
889 Vizualizari | 0 Comentarii
Agentia de turism Eximtur a inregistrat in anul 2011 o cifra de afaceri de peste 32 de milioane de euro, in crestere cu 18%, cele mai dinamice segmente fiind turismul de business si vanzarea de pachete in destinatii externe, a declarat Lucia Morariu, proprietarul companiei, potrivit Mediafax.
Activitatea de rezervare-vanzare de bilete de avion si turism de business a insumat circa 17 milioane de euro, in crestere cu 29% fata de anul 2010. Numarul de clienti ai companiei pentru acest segment a fost de peste 71.000, cu o cheltuiala medie de aproape 240 de euro per persoana.

Activitatea de vanzare de servicii si pachete pentru destinatii externe reprezentat 9,6 milioane de euro din cifra de afaceri, in crestere cu 27%. Circa 30.000 de turisti au calatorit cu Eximtur anul trecut in strainatate, iar valoarea medie a pachetului pentru un turist a fost de 320 de euro.

Turismul intern a scazut cu 15%, pana la 5,2 milioane de euro. Firma a avut la acest segment circa 55 000 de turisti, cu o valoare medie a pachetului de 94,5 euro de persoana.

Profitul brut estimat de companie pentru anul 2011 este de circa 400.000 de euro, de peste doua ori mai mult decat in anul precedent.

"Segmentul de ticketing si business-travel a inregistrat in anul 2011 cea mai mare crestere, pe fondul consolidarii bugetelor de calatorii ale principalelor corporatii client si pe masura castigarii de noi clienti corporate. Vacantele si serviciile externe oferite companiilor au avut un trend ascendent, in contextul cresterii apetitului romanilor pentru calatorii in strainatate", a spus Lucia Morariu.

Ea isi propune pentru acest an o "gestiune prudenta a resurselor", investitii in dezvoltarea prioritara a activitatii online, dezvoltarea segmentului de business travel si oferirea de pachete de servicii integrate, atat in tara, cat si in strainatate.

Eximtur detine 14 agentii proprii si doua in regim de franciza, si a ocupat in ultimii ani locul doi in topul agentiilor de turism din Romania din punct de vedere al cifrei de afaceri, dupa Happy Tour, firma detinuta de fondul spaniol de investitii GED.

Firma concureaza cu agentii precum Perfect Tour, Accent Travel, Marshal Turism sau Paralela 45, pe o piata estimata la circa 500 milioane de euro.

destinatii externe turismul intern ticketing business- travel
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0742 (s) | 28 queries | Mysql time :0.013450 (s)