News Flash:

Fantana unica in Europa, ce aduce noroc in dragoste. Este chiar in Romania

19 Ianuarie 2018
247 Vizualizari | 0 Comentarii

Pe terasa superioara a Dunarii, la cinci kilometri de localitatea Corabia se vad inca zidurile de aparare cu turnuri complet dezvelite ale cetatii romane Sucidava, o constructie ce dateaza de mai bine de 1800 de ani, cu o insemnata incarcatura istorica.

Din cetatea sucilor, cucerita de romani ce se intindea pe doua hectare au mai ramas astazi doar zidurile, insa, in ciuda trecerii anilor, constructia este cel mai bine pastrat sit din Oltenia.

Cine ajunge prin aceste locuri este intampinat de custodele cetatii, nea Gica Sapca. El stie legendele cetatii geto-dacice si despre stilul de viata al locuitorilor cetatii. Se spune ca aici au locuit circa 3000 de oameni. Cercetarile arheologice au scos la iveala existenta unui hypocaust, un sistem de incalzire care a inspirat si tehnologiile din zilele noastre. Despre Cetatea Sucidava se spune ca are o zeita protectoare, pe Nemesis, zeita echilibrului in univers.

Ramasitele cetatii ne poarta in indepartate epoci ale civilizatiei: o constructie originala pentru acele vremuri, o camera termala, o bazilica paleocrestina, despre care nea Gica le povesteste vizitatorilor cu lux de amanunte: „Uitati, e caramida foarte bine framantata si arsa. Priviti si liantul. Specialistii nu au reusit sa stabileasca o formula pentru liantul cu proprietati fantastice, care rezista de mii de ani“.

Insa, atractia principala a cetatii este fara doar si poate „fantana secreta“, descoperita intamplator in anul 1958 de cativa hoti de caramizi. Menita sa aprovizioneze cu apa asezarea in timpul asediilor, fantana este un monument unic in arhitectura romano-bizantina. Ceea ce o face speciala este faptul ca este forata in plan inclinat, nu pe verticala, asa cum stim ca sunt fantanile.

Situata la 18 metri adancime fantana capteaza un izvor de apa aflat la 14 metri in exteriorul zidurilor cetatii. Inca de la intrarea in fantana parcurgi o alta lume, incarcata de istorie. Plafonul din dreptul izvorului avea forma de piramida, ceea ce face ca apa sa fie mai pura.

Legenda spune ca apa din fantana aduce noroc si are puteri nebanuite, mai ales in iubire: ii uneste pe cei despartiti, oferindu-le un trai armonios alaturi unul de celalalt. Tinerii casatoriti, oamenii din zona si turistii vin sa bea apa din izvorul cu apa cristalina si isi pun o dorinta dupa fiecare inghititura.

Insa povestea fantanii iubirii, asa cum este astazi cunoscuta, este mult mai captivanta atunci cand este rostita de nea Gica Sapca: „Fantana secreta a fost construita in secolul VI. A fost descoperita multi ani mai tarziu, in 1958. La acea vreme nu erau fonduri pentru a fi restaurata. A fost astupata si zece ani mai tarziu, in 1968, a fost redescoperita si restaurata, iar astazi poate fi vizitata. Nu e o fantana obisnuita, forata pe verticala, dupa cum stim noi, ci in plan inclinat. Tunelul coboara in plan inclinat 26 de metri – pana la o adancime de 18 metri, fiind situata la 14 metri in afara zidului de sud al Cetatii Sucidava. Fantana este unica in Europa“.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

terasa superioara dunarii localitatea corabia aparare turnuri
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023175 (s)