News Flash:

Fortarete iesite din comun - FOTO

11 Iunie 2012
3720 Vizualizari | 0 Comentarii
Castillo de San Marcos
De-a lungul timpului, unii conducatori au construit fortificatii masive pentru a-si proteja oamenii, iar forturile si castelele semnificau putere, bunastare si capacitate militara. Fortaretele erau plasate in locuri strategice, pentru a apara rute importante.

Potrivit Listverse, iata cateva fortarete iesite din comun.

1. Fortareata de pe stanca Biruaslum

Biruaslum, din Insula Barra, Scotia, este o structura naturala de aparare, o stanca abrupta de pe marginea unui tarm. Stancile de acest tip pot fi foarte inalte, iar Biruaslum ajunge si la 72 de metri inaltime.

Pe aceasta stanca se afla o fortareata veche, cu un perete gros de doi metri si inalt de trei metri, care descrie un semicerc, pe o lungime de circa 90 de metri. Aceasta fortareata este mai bine conservata pe partea de sud-est a stancii.

Trecutul ei este insa neclar, istoricii nestiind sigur cine a construit-o si cu ce scop. Stilul structurii este atribuit epocii fierului, dar artefactele gasite in zona sunt din perioada neoliticului. Vizitarea fortaretei de pe stanca Biruaslum este destul de dificila, dar nu imposibila.

2. Fortareata Tughlaqabad

In 1321 d.Hr., un barbat pe nume Ghazi Malik si-a luat titlul de Ghias-ud-din Tughlaq si a pus bazele dinastiei Tughlaq, in Delhi, India. Pe langa dorinta de a prelua controlul in zona, Malik a devenit obsedat de construirea unei fortarete masive, in sudul orasului Delhi, ca sa tina departe pradatorii mongoli.

Pentru ridicarea acesteia, el a semnat un act prin care obliga toti muncitorii din Delhi sa il ajute sa o construiasca.

Fortareata a fost ridicata pana la urma si intr-adevar se evidentiaza prin masivitatea ei: se intinde de-a lungul a 6,5 kilometri si cuprinde trei sectiuni, printre care si o citadela. Are mai multe tunele subterane, iar la inceput avea 52 de porti - in prezent mai sunt doar 13.

Zidurile de intarire au intre 10 si 15 metri inaltime, iar in interior se afla si mai multe morminte, cel mai faimos fiind Mausoleul lui Ghiyath al-Din Tughluq - un mormant extravagant care adaposteste ramasitele lui Malik.

Potrivit unei legende, fortareata Tughlaqabad este blestemata. In 1324, Ghazi Malik a fost strivit mortal de un acoperis, iar dupa moartea lui oamenii au inceput sa se teama de constructie, astfel ca aceasta a cazut in ruina. In prezent, o mare parte din fortareata este inaccesibila, din cauza vegetatiei dense si a riscului de a se prabusi, dar unele sectiuni sunt intens vizitate.

3. Castillo de San Marcos

St. Augustine este un oras din nordul Floridei, SUA, care a fost fondat in 1565 de catre exploratorul si amiralul spaniol Pedro Menendez de Aviles. Dupa o serie de atacuri asupra orasului, inclusiv un bombardament din 1668, in care a fost implicat si piratul englez Robert Searle, spaniolii au realizat ca au nevoie de o constructie de protectie, astfel ca au ridicat o fortificatie pe care au numit-o Castillo de San Marcos.

Constructia are forma de stea, patru bastioane si o alta structura de protectie, triunghiulara, ridicata in afara peretilor castelului, care era folosita pentru a arunca bile de foc asupra trupelor de atac ce se apropiau.

In 1702, englezii au decis sa atace orasul St. Augustine, dar dupa un lung bombardament nu au putut trece de peretii fortaretei, astfel ca au fost nevoiti sa se retraga. Constructia a vazut insa multe batalii de atunci, iar in 1763 britanicii au ocupat-o pana la urma, redenumind-o fortareata St. Mark.

In 1819 Spania a cedat Florida Statelor Unite, iar in prezent Castillo de San Marcos este o atractie turistica populara si se intinde pe o suprafata de 10.100 de metri patrati, in centrul orasului St. Augustine.

4. Casa lui Pavlov

Batalia de la Stalingrad a fost un eveniment important in cadrul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in timpul careia nazistii au atacat Uniunea Sovietica cu intentia de a prelua controlul asupra Stalingradului, din sud-vestul Rusiei. Batalia a fost caracterizata de o brutalitate extrema si de nerespectarea legilor militare, cu implicarea multor civili. In jur de doua milioane de oameni au murit atunci, alte surse estimand chiar trei milioane.

La un moment dat, Al Treilea Reich a capturat 90% din oras, dar sovieticii s-au impus pana la urma in lupta si au invins. Unul din punctele strategice ale bataliei a fost insa Casa lui Pavlov, o cladire de patru etaje din mijlocul Stalingradului, ridicata paralel cu Volga. Cladirea a oferit cate o panorama de circa un kilometru spre nordul, sudul si vestul Stalingradului. In septembrie 1942, ea a fost ocupata de nemti, dar Armata Rosie a reusit pana la urma sa o recupereze.

Ulterior, sovieticii au intarit-o si au echipat-o cu mitraliere in fiecare fereastra, cu pusti antitanc si mortiere, astfel ca se putea numi fortareata.

A fost inconjurata cu patru randuri de sarma ghimpata si cu mine, iar proviziile erau aduse printr-un tunel subteran. Dupa terminarea razboiului, cladirea a fost refacuta si transformata intr-un imobil de apartamente.

5. Castelul Berezhany

In 1534, un comandant polonez si politician pe nume Mikolaj Sieniawski a decis sa construiasca o fortareata masiva langa Berezhany, vestul Ucrainei. 20 de ani a durat construirea ei si a fost una dintre cele mai bune fortarete ascunse ale secolului XVI.

Constructia avea un turn, o biserica, un bastion si pereti grosi de 6 metri in unele zone. In 1639, Castelul Berezhany a fost extins pentru a include inca patru turnuri, o zona de locuinte si inca o biserica.

Castelul a fost insa grav deteriorat in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce Uniunea Sovietica a ocupat Berezhany, in 1939, a fost distrus. In 1999 el a fost inclus pe o lista de locuri din Ucraina care trebuie reconstruite.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Fortareata_de_pe_stanca_Biruaslum
fortareata tughlaqabad ghias-ud-din tughlaq ghazi malik berezhany
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0757 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012844 (s)