News Flash:

La ce preturi ajung pachetele exotice ce includ experiente culinare de neuitat

Gastronomia, noua oportunitate explorata de agentiile de turism

28 Ianuarie 2013
1557 Vizualizari | 0 Comentarii
Gastronomie
Hrana si modul de preparare al alimentelor este unul dintre cele mai bune modalitati prin care poti intelege si te poti bucura de o cultura. Agentiile de turism au inteles asta si incep sa ofere pachete spre destinatii exotice in functie de preferintele culinare ale turistilor, relateaza CNN.

Pentru a avea parte de o experienta completa, turistii vor sa ia parte la traditiile culinare ale locurilor pe care le viziteaza. Dar preferintele depasesc destinatii traditionale ca Toscana. Tot mai multi clienti se arata astazi interesati de mancarea vietnameza, branza de capra facuta in Islanda ori cauta sa vada ce inseamna sa produci ulei de masline in Egipt.

Iata o lista despre cele mai populare destinatii culinare ale momentului, realizata de CNN.
 
1. Artisans of Leisure, Vietnam – 7.000 dolari
 
Calatoria incepe in Hanoi, unde turistii pot explora pietele celebre ale orasului, arhitectura coloniala, siturile istorice si restaurantele cu influenta franceza. Urmatoarea oprire este in golful Halong, unde crevetii, stridiile si calmarii fac parte din bucataria locala. O manastire budista vegetariana si fermele de condimente sunt si ele pe lista locurilor de vizitat. Calatoria de 11 zile se incheie cu degustari stradale.

2. Austin-Lehman Adventures, Atena – 5.300 dolari
 
Pe langa obiectivele clasice, plaje izolate, ruine antice si sate de pescari, vizitatorii se vor putea delecta si cu degustari de miere, ulei de masline, branza feta si graviera, un sortiment de branza facut din lapte de oaie. Se pot lua si cursuri de gatit, adesea in casele de pe insula ale bucatarilor locali, unde turistii pot invata cateva din secretele bucatariei traditionale. Calatoria dureaza opt zile.
 
3. Backpacker Concierge, Egipt – 1.700 dolari
 
Backpacker Concierge vrea sa atraga atentia de la faimoasele piramide, sfinxul sau pietele aglomerate din Cairo, catre cramele din nordul tarii sau catre specialitatile locale ca mahshy (dovlecei umpluti cu foi de varza) si duqqa (alune de pamant coapte cu mirodenii). Turistii sunt de asemenea invitati sa prepare singuri miere si ulei de masline. Calatoria dureaza sapte zile.
 
4. Caribbean Culinary Tours, Jamaica – 3.000 dolari
 
Jamaica este, din punct de vedere culinar, un amestec inedit intre influentele africane, europene si asiatice, fapt ce a dat nastere unor mancaruri cu adevarat speciale. Acestea pot fi descoperite sub indrumarea ghidului-bucatar Freda Gore, care ofera si lectii de gatit sau excursii la fermele din vecinatate si la distileriile de rom. Perioada de vizitare este in luna aprilie.
 
5. Epitourean, Lima si Machu Picchu, Peru – 3.700 dolari
 
Itinerariul propus include, pe langa cursurile de gatit, vizitarea pietelor, a tavernelor si a strazilor pe care negustorii ambulanti care vand mancare. Turistii vor invata sa prepare carapulcra (tocanita) si morada (o specialitate de pui cu cartofi si chili). In timpul vacantei de zece zile se pot vizita catedrale, muzee si ruinele incase de la Machu Picchu.

6. Jody Eddy, Islanda – 3.900 dolari
 
Pe langa peisajele naturale de vis (munti, ape geotermale si cascade), Islanda isi ademeneste turistii cu excursii la cultivatorii de produse traditionale, demonstratii culinare si degustari. Tururile la care va fi prezent si cel mai cunoscut bucatar al tarii, Gunnar Karl Gislason, au loc in luna august.

7. TripFeast, Thailanda – 2.000 dolari
 
Multi turisti stiu deja ca Thailanda este cunoscuta drept un paradis culinar. Bangkok, in special, este renumit pentru omletele sale de stridii, taieteii picanti si calmarii la gratar. Excursia, care dureaza opt zile, ofera cursuri de gatit la unele dintre cele mai bune scoli culinare, dar si deplasari la fermele de midii, in satele de pescari sau la cramele din apropiere. Vizite la templele budiste sunt de asemenea incluse in program.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0971 (s) | 34 queries | Mysql time :0.014801 (s)