News Flash:

Guatemala, natura minunata si trafic periculos

17 August 2012
961 Vizualizari | 0 Comentarii
Considerata ani la rand o destinatie riscanta, marcata de rapiri de copii, accidente de circulatie cu nemiluita si ranile unui razboi surd, Guatemala isi revalorifica potentialul turistic.

In urma cu cativa ani, Guatemala era in fruntea listei cu locuri pe care nu ar trebui sa le viziteze un turist. In aceasta tara, ranile inca vii lasate de razboiul terminat acum doua decenii si stirile despre copiii rapiti rulau zilnic pe canalele media si se crease o adevarata isterie nationala. Cum nu stia nimeni unde dispareau micutii batuti de soarta, localnicii dadeau vina pe straini, in general, si pe americani, in special.

Primul lucru care-ti sare-n ochi cand vizitezi Guatemala  sunt casele construite in stilul ”suspendat”. Toate-s inaltate pe trunchiuri de lemn, la cel putin un metru deasupra solului. Semn clar ca aici, la marginea padurilor bogate-n vegetatie, apele si fiarele iau des cu asalt satele acestea pierdute parca in paginile unui roman de aventuri. Daca prin mijlocul acestor asezari exotice n-ar trece soseaua nationala, ai avea senzatia ca esti pierdut intr-o lume din secolele trecute. Guatemalezii conduc imprudent si haotic. Pericolul pare cu atat mai mare cu cat cele mai multe mijloce de transport public sau privat par evadate direct de la azilul de masini ciuremate si fiare vechi de cand era manivela la putere. Faptul ca pe parcursul unei singure zile am stat de trei ori in coloana, asteptand ca drumul sa fie eliberat de echipele de descarcerare, n-ar trebui sa mire pe nimeni…
 
 Dintre cele mai interesante locuri din oras, turistii n-ar trebui sa rateze piata centrala, Catedrala Metropolitana si Palacio Nacional. Ultimul se afla chiar in Plaza Mayor si este cea mai decorata cladire din oras. Din cele 350 de camere, se viziteaza doar cateva, cele mai semnificative fiind Sala Receptiilor si Sala Banchetelor, care se intrec in cristaluri si candelabre aurite. Insa cea mai mare agitatie… turistica este in Balconul Prezidential, de unde poti avea o privire de ansamblu asupra intregii piete. Alaturi de steagul guatemalez, in fata Palatului National arde o flacara vesnica dedicata “eroilor anonimi ai pacii” . Aici au loc protestele, aici se aduna lumea de sarbatori si tot aici se incropeste o piata ambulanta, unde se vand tot felul de nimicuri. Catedrala Metropolitana, cu domul albastru, te intampina cu cei 12 stalpi pe care sunt inscriptionate numele celor care au murit sau disparut in timpul razboiului civil.

guatemala catedrala metropolitana palacio nacional plaza mayor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0834 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010581 (s)