News Flash:

Harghita: Salvamontistii dau ''spre adoptie'' primariilor traseele turistice reabilitate

6 Noiembrie 2018
112 Vizualizari | 0 Comentarii

Salvamontistii harghiteni dau ''spre adoptie'' primariilor si asociatiilor de turism traseele turistice reabilitate sau nou realizate, pentru ca acestea sa aiba grija de ele, a declarat luni, pentru AGERPRES, seful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judetean Harghita, Fekete Örs.

Reprezentantul Salvaspeo a spus ca lungimea traseelor reabilitate sau nou infiintate a depasit 2.000 de kilometri si este foarte greu pentru salvatorii montani sa se ingrijeasca de fiecare. Drept urmare, salvatorii montani au recurs, in premiera, la o solutie inedita - au realizat doua trasee in zona Cristuru Secuiesc, dupa care le-au dat "spre adoptie" reprezentantilor primariei si unei asociatii de turism din zona.

In acest fel, a spus Fekete Örs, salvamontistii se asigura ca cineva are grija de ele, le parcurge periodic pentru a vedea daca e nevoie de stalpi sau marcaje noi si, daca se impune, reabilitarea se va face tot in colaborare cu Salvamont.

Potrivit sursei citate, se doreste ca aceasta solutie sa fie aplicata si in alte zone ale judetului, in conditiile in care salvamontistii nu pot ajunge peste tot si este greu sa poti avea grija de toate traseele reabilitate in ultimii ani.

"Vrem sa continuam cu acest proiect, sa avem parteneriate cu diverse asociatii si primarii, pentru ca noi nu putem fi peste tot. Daca avem parteneriate, stim ca cineva se ocupa de trasee in zona respectiva, iar noi tinem legatura permanent cu ei si ii ajutam atunci cand este nevoie", a spus Fekete Örs.

El a mentionat ca, in acest an, salvatorii montani din Harghita au realizat sau reabilitat aproximativ 250 de kilometri de trasee montane.

In premiera s-au realizat si doua trasee de noapte, catre Piatra Singuratica, acestea fiind marcate cu vopsea reflectorizanta. Fekete Örs a precizat ca zona este foarte frecventata de turisti si s-a impus acest lucru, existand intentia sa se realizeze si alte marcaje de noapte in mai multe zone ale judetului.

Consiliul Judetean Harghita a demarat, inca din anul 2010, programul "Turism Montan in siguranta", in cadrul caruia s-au reabilitat, in fiecare an, sute de kilometri de trasee turistice si au fost amenajate altele noi. Salvamontistii si partenerii lor au curatat traseele, au refacut marcajele vechi sau au montat unele noi, au realizat harta si fisa traseului, au montat refugii montane.

Din cei peste 2.000 de kilometri de trasee turistice marcate, 1.500 sunt digitalizati, toate informatiile fiind accesibile pe site Serviciului de Salvamont Salvaspeo Harghita. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

salvamontistii adoptie traseele turistice fekete rs salvaspeo
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0844 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020918 (s)