News Flash:

Hotelurile de lux ale Adriaticii – Dubrovnik (Croatia) - FOTO, VIDEO

21 Mai 2012
1447 Vizualizari | 0 Comentarii
Dubrovnik

Marele George Bernard Show spunea ca “Cei care cauta paradisul pe pamant trebuie sa vina in Dubrovnik”. Cea mai eleganta colectie de hoteluri ale Croatiei, hotelurile Adriatic Luxury, reprezinta o marca ce garanteaza calitate la cele mai inalte standarde si servicii fara cusur in fiecare dintre locatiile sale.

Dubrovnik, perla Adriaticii

Toate cele trei hoteluri de cinci stele si Vila Agave – o resedinta exclusivista de vara – se afla in cele mai frumoase colturi ale statiunii Dubrovnik, inclusa in Patrimoniul Mondial al UNESCO. Posibil cel mai frumos oras din Mediterana, aici stilurile clasice se impletesc cu cele moderne, intr-un amestec cultural fara seaman, la care se adauga trecutul bogat si incarcat de evenimente si frumusetea unica si plina de culoare a imprejurimilor. Orasul Vechi din Dubrovnik nu s-a schimbat prea mult in zilele noastre! Protejat de ziduri de aparare lungi de 2 kilometri si de fortarete medievale, acest oras iti ofera o imagine a unei asezari din secolul 13.

Multe piese de teatru, poeme si alte reprezentatii artistice spun povesti violente despre viata in acest oras fortareata, candva centrul Republicii Independente Dubrovnik.  NON BENE PRO TOTO LIBERTAS VENDITUR AURO – Libertatea nu poate fi vanduta pentru nicio comoara din lume – aceste cuvinte sunt sapate in poarta fortaretei Lovnjenac, acolo unde, s-a jucat de multe ori versiunea moderna a lui Hamlet, apartinandu-i marelui Shakespeare – si unde poti simti chiar o prezenta fantomatica bantuind zidurile fortaretei.

Dupa o plimbare de-a lungul zidurilor orasului sau o cana de cafea bauta in Stradun, principalul loc de promenada din oras, care este intotdeauna plin de turisti, tineri si varstnici din toate colturile lumii (intocmai ca in timpurile stravechi!) si care este inconjurat de o adevarata retea de biserici, palate, atractii culturale si galerii de arta, poti face o excursie in zona rurala din Dubrovnik sau poti vizita un parc national – Insula Mljet – sau oricare dintre Insulele Elaphiti din apropiere, o destinatie populara in timpul verii, cu plajele lor cu nisip, pietris sau stanci si apele albastre  scaldate de soarele generos. Frumusetea acestor locuri, climatul si spiritul autentic iti vor aduce aminte de Mediterana asa cum era ea odata.

Hotelul Excelsior este singurul hotel din Dubrovnik care are vedere la vechile ziduri de aparare ale orasului si cel mai bun loc in care poti sta daca te afli pentru prima oara in acest oras. Cazarea in acest hotel sau in Vila Agave iti ofera sansa de a experimenta frumusetea si puterea magica ale acestui oras, in cel mai bun mod cu putinta.

Hotelul are 158 de camere, 15 apartamente deluxe si 2 apartamente prezidentiale, suprafata camerelor variind intre 70 si 150 metri patrati. Tot aici exista si sase sali de conferinte multifunctionale. Hotelul Excelsior este alegerea perfecta, indiferent daca stai singur sau intr-un grup si indiferent daca vii aici in vacanta sau la un congres sau alta intalnire de afaceri. Ziarul Sunday Times a intocmit un top in care hotelul Excelsior ocupa locul 11 in lista locatiilor preferate din Mediterana.

Hotel Excelsior

Vila Agave este o casa de vacanta cu o suprafata de 270 metri patrati, situata pe o stanca deasupra Marii Adriatice, intre Orasul Vechi si maiestuoasa Insula Lokrum. Interiorul este in stil predominant mediteranean, in care se regasesc si detalii inspirate de Orientul Indepartat.

In centrul vilei se afla un living room spatios, prevazut cu semineu si un salon in care se serveste masa. Aici exista trei dormitoare elegante, ale caror podele din lemn, ornamente de pe tavan si tesaturi scumpe reflecta spiritul antic. Casa este inconjurata de de cinci terase, de pe care poti admira Orasul Vechi din Dubrovnik, Insula Lokrum, o plaja privata sau linia orizontului. Tot aici vei gasi o piscina in aer liber, bucatarie deschisa, camera de lucru si o sala de meditatie. Personalul vilei iti va satisface orice nevoi, aici avand la dispozitie maseur, cameriste si majordom personal, 24 de ore din 24. In pretul inchirierii vilei intra si un iaht luxos si o limuzina.

Vila Agave

Dubrovnik Palace Congress & Spa se afla intr-un frumos golf inconjurat de paduri, de unde poti admira Insula Elaphite. Toate cele 308 camere sunt prevazute cu balcoane, cu vedere la mare. Daca vii impreuna cu familia, poti beneficia de o vacanta la cele mai inalte standarde, intr-o locatie linistita si plina de verdeata, nu departe de inima Orasului Vechi. Tot aici poti practica activitati sportive si te poti relaxa pe terasele in aer liber, unde se afla piscine si baruri. Serviciile sunt excelente, putand beneficia si de personal calificat in ingrijirea copiilor si de distractie pentru cei mici.

Pentru intalniri importante, conferinte si reuniuni de afaceri, aceasta este locatia ideala! Salile de conferinte spatioase si luminoase pot primi pana la 750 de invitati, iar privelistea incantatoare a marii va oferi celor care vin aici un mediu relaxant, propice unor idei inovatoare si sansa de a explora in totalitate orasul.

Hotel Dubrovnik Palace

Hotelul Bellevue a castigat titlul de cel mai “cool” hotel european, intr-o competitie organizata tot de Sunday Times, iesind invingator in fata a 19 hoteluri nou deschise in Grecia, Franta, Irlanda, Italia, Spania, Turcia, Norvegia si in alte parti ale Europei. Locatia are un design luxos si elegant. Interiorul este alcatuit in mare parte din materiale naturale si organice, asa ca aici vei intalni un spirit mediteranean autentic si un concept artistic de exceptie. Fiecare dintre cele 93 de camere are vedere la mare.

Una dintre principalele caracteristici ale hotelului este locatia sa. El se afla situat pe o stanca de unde poti admira un golf incantator si plajele cu nisip si pietris apartinand hotelului. La fel ca si in cazul celorlalte hoteluri de lux ale Adriaticii, Bellevue este impodobit de numeroase opere de arta si lucrari valoroase apartinand unor artisti de renume din Dubrovnik si Croatia. Elementele decorative sunt inspirate de cultura si de traditia locala.

Deliciile culinare si oferta de preparate traditionale, la care se adauga un centru spa si un complex de sanatate, toate incadrate perfect intr-un peisaj idilic, nu te vor lasa indiferent. Sederea ta intr-unul din aceste hoteluri va reprezenta o experienta de neuitat si iti va lasa in suflet dorinta de a te reintoarce oricand cu placere in aceste locuri.

Hotel Bellevue

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Excelsior_grad

Galerie Video


dubrovnik vila agave hotelul excelsior hotelul bellevue
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0928 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012705 (s)