News Flash:

Insula bantuita de spirite

26 Noiembrie 2011
5616 Vizualizari | 0 Comentarii
Alcatraz Insula bantuita de spirite

Cu o lungă și interesantă istorie, insula Alcatraz, din largul coastei vestice a Statelor Unite ale Americii, a găzduit, în afară de un far, un fort și o închisoare militară, un celebru penitenciar federal – astăzi muzeu – în care a fost deținut, printre alții, Al Capone, cel mai cunoscut dintre gangsterii Americii.

Iar închisoarea federală de la Alcatraz e scena unor apariții ciudate și sunete stranii, toate puse pe seama faptului că aici s-au petrecut niște morți violente, ale unor oameni care oricum aveau multe pe constiință, iar spiritele lor nu și-au găsit încă liniștea, drept care nu-i lasă în pace nici pe cei vii.

Cum insula și mai ales fosta închisoare sunt azi obiective turistice foarte populare, reputația de loc bântuită e întreținută în special de relatările vizitatorilor, dintre care unii afirmă că au auzit cu urechile lor oameni țipând și vorbind și uși trântindu-se în interiorul închisorii.

Dar și cățiva gardieni și polițiști și-au adus contribția la consolidarea faimei bizare a locului, povestind că au văzut și auzit fantome; există și o relatare a unui martor care a auzit un sunet de banjo venind dinspre dusur.

Oricum, multă lume e convinsă că spiritul lui Al Capone e înca la Alcatraz, ceea ce sporește celebritatea insulei și a pușcăriei aferente.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

alcatraz
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0955 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018326 (s)