News Flash:

Jamaica, insula distractiei si a oamenilor tineri

5 Iulie 2012
1238 Vizualizari | 0 Comentarii
Aflata in America Centrala Insulara a Marii Caraibelor, Jamaica este statul in care 66% din populatie nu depaseste varsta de 29 de ani.

Insula cu oameni tineri si frumosi, a caror viata este lipsita de inhibitii, de restrictii, sau prejudecati. Ritmuri de reggae, Bob Marley si marijuana, dar si peisaje mirifice cu vegetatie luxurianta si apa fosforescenta, care  atrag anual sute de mii de turisti de pe intreg mapamondul.
Zambet, haos de Jamaica si marijuana

Pentru cei cu dor de duca, Jamaica, ar putea fi o destinatie foarte bine aleasa. Mai ales daca vrei sa te dinstingi printre populatia de culoare a acestui loc, care statistic depaseste 90% . Cei mai multi turisti ajunsi pe insula au spus ca nu exista oameni mai relaxati decat jamaicanii, cu unicitatea lor culturala, cu radacini africane si combinatii coloniale, greu de inteles pentru unii si foarte usor de acceptat pentru altii... Oricum, in aceasta tara vei intalni cele mai multe zambete si cele mai multe ''free-hugs''... Dar si un haos de insula, unde fiecare parca face tot timpul numai ce vrea...

Chiar daca e foarte tolerat, fumatul marijuanei in Jamaica este interzis prin lege. Insa asta nu ii opreste pe cei din minoritatea culturii Rastafari sa consume acest drog in scop curativ, de vindecare, sau pentru a-i apropia mai mult de divinitate. Este preparata si sub forma de ceai, pentru calmarea durerilor. Jamaicanii spun ca marijuana ii ajuta sa isi imbogatseasca viata culturala si sa devina foarte relaxati.

Saltul Indragostitilor, muzeul lui Bob Marley si Laguna Luminoasa, obiective turistice de neratat

Pentru iubitorii de muzica reggae se impune un drum la muzeul Bob Marley din capitala insulei, Kingston. Adresa e simpla, 56 Hope Road, cea mai vizitata din intregul oras de catre toti turistii veniti aici sa vada altarul din modesta casa a legendarului cantaret si studioul unde acesta obisnuia sa lucreze.

Lover 's Leap, sau Saltul Indragostitilor este o stanca de 518 m, aflata deasupra marii la Treasure Beach, pe partea de vest. Legenda spune ca aici doi sclavi indragostiti au ales sa se sacrifice, pentru a nu se desparti. Daca nu suporti sa te afli la inaltime, mai bine stai deoparte... Locul acesta te poate ameti, in rest este fascinant. Nu ocoli apele din Laguna Luminoasa tropicala cu fosforescenta naturala, in care ai parte in timp ce te scalzi de un efect luminos si foarte stralucitor.

Sursa: Unica.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

marii caraibelor jamaica bob marley marijuana rastafari
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0809 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017942 (s)