News Flash:

Las Vegas: prima vizita in "orasul pacatelor"

10 Noiembrie 2011
1981 Vizualizari | 0 Comentarii
Las Vegas

Ideea unei calatorii in Las Vegas poate parea romantica, incantatoare, excitanta, plictisitoare sau de-a dreptul enervanta. Sin City are o reputatie unica si te face sa te simti intr-un fel asemanator: turistii care vin in Las Vegas pleaca de aici simtindu-se coplesiti, vrajiti, dezamagiti sau norocosi… Printre multe alte trairi.


Planificarea unei calatorii in Las Vegas trebuie sa tina cont de anumite aspecte, cum ar fi cheltuirea rationala a banilor si exploatarea la maxim a timpului petrecut in oras. In asa fel incat sa-ti doresti sa revii.


Planificarea


Exista cateva zboruri care aterizeaza in Las Vegas in fiecare zi, asa incat nu ar trebui sa fie greu sa gasesti un loc intr-unul din aceste avioane. Cel mai bine ar fi sa alegi un zbor in timpul saptamanii, ca sa eviti haosul ce se creeaza in  in Aeroportul International McCarran in weekenduri. Iar daca perioada aleasa pentru o vacanta in Las Vegas este cea a sarbatorilor sau una in care aici se organizeaza evenimente, in mod sigur, vei avea parte de ceva aglomeratie.


Daca speri sa gasesti un bilet de avion ieftin, cel mai bine ar fi sa incepi sa-l cauti din timp. Iar pentru a putea petrece Revelionul sau Halloweenul in Las Vegas, rezerva din timp camera de hotel. Si costul biletelor de avion va fi mai mare in aceste perioade. Din Romania nu exista (evident) zboruri directe, insa orice agentie de turism iti poate gasi un traseu convenabil, cu legaturi cat mai bune.


Alegerea perioadei vacantei in Las Vegas  trebuie sa tina cont de anumite aspecte:


Vara este torida (orasul e situat in apropierea desertului), cu temperaturi peste 40C. Piscinele sunt deschise de dimineata pana noaptea tarziu, iar cluburile de inot organizeaza seara concerte in aer liber. Pasionatii de golf sau de activitati in aer liber ar trebui sa aleaga pentru aceste activitati diminetile devreme, pentru ca, de cele mai multe ori, dupa-amiaza este mult prea cald. Cele mai aglomerate perioade sunt cele din jurul weekendului  in care se sarbatoresc Memorial Day si  Labor Day.



"The Strip"ziua



Multi prefera sa vina in Las Vegas iarna, datorita temperaturilor mult mai placute din acest sezon. Si totusi, iarna poate fi uneori destul de frig. Desi e putin probabil sa ninga (chiar si in munti se intampla rar) ziua, temperaturile nu trec de 10-15 C. Insa noaptea, mercurul termometrului poate cobori cateodata sub limita inghetului. De Craciun si de Anul Nou, Las Vegas este foarte aglomerat, asa ca rezervarile trebuie facute cu mult timp inainte.


Localnicii spun ca cele mai placute anotimpuri sunt primavara si toamna. Fluxul de turisti este de obicei destul de mic in perioada ianuarie-martie, cu o crestere semnificativa de Valentine’s Day. In aceasta perioada spectacolele sunt mai rare, iar daca vrei neaparat sa vezi un anumit show, asigura-te din timp ca se va tine. In perioada vacantei de primavara, Las Vegas este iarasi foarte animat de tineri, liceeni si studenti, iar cluburile de noapte sunt pline.


Dupa Labor Day, unele piscine se inchid, altele isi reduc programul. Temperaturile scad, insa sansele de a gasi loc la hotel cresc. Preturile scad si ele. Toamna este anotimpul evenimentelor, al spectacolelor si festivalurilor, asa ca rezerva din timp bilete pentru a putea participa.


Transportul


Zona turistica a orasului – the Strip si centrul – poate fi explorata pe jos, cu autobuzul, cu taxiul sau cu monorailul. De la aeroportul McCarran poti lua un taxi pana la hotel. Sau poti alege autobuzul, poti apela la serviciile de transport “meet and greet”, ori alege liniile de shuttle. Taxiurile sunt usor de gasit la orice ora din zi, iar pentru serviciul meet and greet, vei plati o taxa suplimentara. Limuzinele sunt  destul de scumpe, dar transportul de la aeroport pana la hotel cu limuzina poate reprezenta un mod amuzat de a-ti incepe vacanta in Las Vegas.



O plimbare cu monorailul din Vegas poate fi un spectacol in sine



Sunt foarte multe companii de shuttle cu care poti ajunge pe Las Vegas Boulevard sau in centru. Se plateste o taxa de calatorie pentru fiecare persoana, in functie de destinatie. Dar este mai convenabil sa iei un shutle bus decat sa platesti un taxi. Daca mergi numai pana la Golful Mandalay, vei plati destul de putin, daca trebuie sa ajungi spre partea de nord, in Strip sau in centrul orasului, vei plati mai mult. Pentru a calatori cu autobuzul, verifica orarul plecarilor si traseul pe care merg: s-ar putea sa fii nevoit sa schimbi cateva autobuze ca sa ajungi la destinatie.


Desi The Strip pare usor de parcurs pe jos, retine ca are, totusi, mai bine de 6km, asa ca, daca ti-ai propus o plimbare, poarta incaltaminte comoda si bea multa apa ca sa nu te deshidratezi.


Transportul in comun este destul de eficient si in continua dezvoltare in Las Vegas. Daca hotelul tau este pe Las Vegas Boulevard, vei merge cu autobuzul 2, un double-decker care circula 24/24 si pentru care biletul costa 7$, fiind valabil intreaga zi. Daca nu ai chef sa stai in statie, ia un taxi: sunt sute in Las Vegas. Soferii nu pot opri in fata intrarii in hotel, deci va trebui sa faci cativa pasi ca sa te sui in masina. Tariful se calculeaza in functie de numarul de kilometri parcursi.


Sistemul de monorail (un fel de tramvai care circula pe o singura sina centrala) nu este foarte bine dezvoltat, insa sunt cateva trasee pe care ai putea dori sa le incerci. Liniile gratuite de monorail sunt cele dintre Mandalay Bay si Excalibur, Bellagio si Monte Carlo si Treasure Island si Mirage. Mai este si o linie de tren monorail intre MGM Grand si Sahara, dar biletul pentru aceasta costa 5$/calatorie.


Inchirierea unei masini este o foarte buna solutie pentru cei care vor sa se miste liber si sa exploreze zonele din preajma orasului. Sunt destul de multe companii de tip rent-a-car in Sin City. Nu te costa nimic sa parchezi in parcarea hotelului sau in parcarile de pe Las Vegas Boulevard. Insa in centru, parcarea se plateste.



New York, New York. Pe cand si Casa Poporului?



Banii


Cand spui Las Vegas te gandesti la bani, insa nu este neaparat sa cheltui o avere pentru a te simti bine. La fel ca pentru orice alta calatorie, fa-ti un buget si incearca sa ramai in limitele lui. E drept ca e foarte usor sa ramai falit in Las Vegas, asa ca e important sa-ti evaluezi foarte bine portofelul inainte de a trece pragul unui cazino.


Desi preturile fluctueaza in functie de perioada anului (si de sarbatori), pretul unei camere de hotel porneste de la 50 $/noapte, pentru un minim de confort si poate ajunge la cateva mii de dolari pentru apartamente de lux sau vile. Exista si trei hosteluri in Las Vegas, insa preturile sunt cam aceleasi cu cele ale unui hotel mai modest din Strip sau centru. Alegerea locului de cazare trebuie sa fie una chibzuita, care sa tina cont de bugetul pe care i-l poti aloca si de mijloacele de deplasare. Mai trebuie spus si ca aproape toate hotelurile percep o “taxa de statiune”, care variaza intre 5-25$/ noapte, cu exceptia hotelurilor din lantul Caesar’s.


In ceea ce priveste mancarea, restaurantele din Strip sunt cele mai scumpe din oras. Cea mai mare parte a hotelurilor au atat localuri tip fast-food, cat si restaurante din categoria de lux, preturile pentru mancare variind de la cativa dolari pentru un burger, pana la cateva sute de dolari pentru un meniu cu pret fix. O bere costa intre 6 si 10$, iar pentru un cocktail, scoti din buzunar intre 10 si 15$.


Pe The Strip sunt cateva fantani cu apa potabila (tasnitori) si chiar apa de la robinet poate fi bauta. O sticla de apa plata costa intre 1 si 2$.



Jocurile celebrelor fantani de la Bellagio - un spectacol gratuit



Profita de cupoanele de cazino oferite gratuit, insa nu uita sa te opresti la timp pentru a nu fii nevoit sa scoti bani din buzunar. Ca sa nu fii tentat sa cheltui mai mult decat iti poti permite, ia-ti la tine o suma cash, atat cat esti dispus sa cheltui pentru distractiile din cazino si lasa cartile de credit si cecurile in camera de hotel.


Taxa de intrare in cluburile de noapte variaza intre 15-30$ de persoana, in functie de evenimentele organizate, starurile care participa, sarbatori, ziua saptamanii si sex. Serviciile VIP si rezervarea unei mese costa ceva mai mult. In Las Vegas, bauturile servite in cluburile de noapte sunt mai scumpe decat oriunde altundeva.


Lucruri interesante de facut


Sunt destul de multe activitati interesante de facut in Las Vegas. In afara de restaurantele elegante si de show-urile fastuoase, cluburile de noapte sunt la mare cautare, iar cazinourile atrag atat mari jucatori, cat si amatori. Sunt si destul de multe posibilitati de shopping (in special in uriasele mall-uri), dar a rataci printre hoteluri poate constitui o activitate foarte interesanta in sine, deoarece hotelurile constituie adevarate puncte de atractie. Incepand cu cazinourile de la intrare pana la arhitectura de tip kitsch, care exercita insa o atractie fabuloasa.



La hotelul Venetian intri in atmosfera gondolierilor



Pentru cei care sunt pentru prima oara in Las Vegas, exista cateva activitati ce nu ar trebui ratate: dansul fantanilor de la Bellagio, noaptea, intrarea la un show, cina intr-un restaurant dragut (eventual care sa ofere o panorama frumoasa asupra orasului), hoinaritul prin decorurile din New York New York, Paris, Venetia, Roma antica si asa mai departe.


Daca vacanta se intinde pe mai multe zile, o idee foarte buna ar fi o excursie pana la Red Rock Canyon sau prin vreun parc national. Si Hoover Dam este in apropiere.


Alte sfaturi pentru prima vizita:



  • Wow! va fi reactia ta daca sosesti in Las Vegas noaptea.

  • O vorba spune ca “ce se intampla in Las Vegas, ramane in Las Vegas”, insa pastreaza-ti mintea limpede si fa alegeri inspirate. Ai grija de sanatatea si siguranta ta pe timpul vacantei petrecute aici!

  • Daca iei masa in oras, sau mergi la un spectacol, ori iesi in club, tinuta este obligatorie. Informeaza-te asupra tipului de vestimentatie adecvat, ca sa eviti situatiile jenante. Bodyguarzii din Vegas nu sunt tocmai simpatici.

  • Nu se ofera servicii de internet gratuit. Unii hotelieri il includ in taxa de statiune. Si telefonia mobila poate face probleme in Las Vegas din cauza sistemelor de securitate wireless si a invecinarii cu aeroportul.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

las vegas planificarea transportul limuzina banii cazinourile wow
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0909 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012636 (s)