News Flash:

Litoralul a avut mai multi turisti fata de anul trecut. Tendinta privind cazarile

20 Septembrie 2018
148 Vizualizari | 0 Comentarii

Hotelierii mai spun ca si in acest an, autoritatile din turism au promovat haotic litoralul romanesc, iar voucherele de vacanta au fost acordate tarziu. Pe de alta parte, se intrevede o lupta intre spatiile de cazare clasice din hoteluri si apartamentele de vacanta. 

Aproape 500.000 de turisti au ales in acest an litoralul romanesc, iar peste 11.000 dintre acestia au fost straini, cei mai multi din Germania, SUA si  Israel

Potrivit datelor statistice, Mamaia, Eforie Nord si Venus sunt statiunile cu cea mai mare cerere a numarului de turisti. Ce-i drept sunt zonele in care au si fost facute investitii in ultimii ani.

La polul opus s-au situat Costinesti, Neptun si Eforie Sud, statiuni care nici macar nu erau deschise la inceputul sezonului estival, desi turistii ar fi vrut sa mearga aici.

Hotelierii spun ca sudul litoralului, in special in Jupiter si Saturn, se mentine tendinta de crestere a numarului de turisti familisti mai ales ca s-au deschis resorturi de 4 si 5 stele all inclusive, dupa modelul din Turcia sau Bulgaria. 

O alta tendinta confirmata de aceasta data oficial, este ca multi dintre turisti au inceput sa prefere cazarea la apartamentele de vacanta in detrimentul hotelurilor.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

hotelierii autoritatile turism litoralul romanesc voucherele vacanta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0763 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017152 (s)