News Flash:

Locomobila ungureasca de 101 ani, inca functionabila, in Muzeul „La Fluturi”

16 Noiembrie 2011
2734 Vizualizari | 0 Comentarii
Mii de obiecte istorice impresionante sunt expuse intr-un muzeu etnografic particular din comuna Pietroasa, judetul Bihor. Se numeste „La Fluturi” si are toate „ingredientele” necesare unei incursiuni memorabile in trecutul zonei respective.

Muzeul "La Fluturi" se afla in satul Chiscau, la doar 300 de metri de faimoasa "Pestera Ursilor", un „cimitir subteran” descoperit accidental in urma cu 36 de ani. Aurel Flutur, zis Domnocu este cel care a intemeiat ineditul obiectiv.

Peste 2.000 de exponate

Obiectele expuse la muzeul din Chiscau au fost adunate de Aurel Flutur de-a lungul a peste 30 de ani. Acesta a reusit, astfel, sa salveze de la disparitie o serie de obiecte de arta populara, vestigii istorice si etnografice.

La Fluturi gazduieste peste 2.000 de obiecte vechi, multe dintre ele destul de rare si unele chiar unice in Europa. Spre exemplu, un raboj agricol din 1860, salvat de Flutur prin anul 1980.

Batrana locomobila ungureasca

Una dintre cele mai valoroase piese din colectie este o locomobila fabricata in Ungaria. Utilajul secular este o masina de forta, deplasabila, pe roti.

Anul acesta, locomobila speciala implineste venerabila varsta de 101 ani de la fabricatie. Cu toate acestea, utilajul este inca in stare de functionare.

Cazare rustica

Cei care ajung la acest muzeu si doresc sa mai zaboveasca prin imprejurimi au posibilitatea sa se cazeze intr-o casa taraneasca pusa la dispozitie de Aurel Flutur.

Dotarile includ o camera cu doua paturi, baie proprie, bucatarie, frigider si incalzire centrala la parter si alte doua camere cu cate doua paturi fiecare la etaj. Plus, o mansarda de toata frumusetea, de unde se poate admira peisajul aparte.

Sursa: skytrip.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cazare rustica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

4508 viz    0 com
3519 viz    0 com
2438 viz    0 com
1648 viz    0 com
1617 viz    0 com
3877 viz    1 com

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0744 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012479 (s)