News Flash:

Manastirea Grajdeni - Vaslui

20 Septembrie 2011
5025 Vizualizari | 1 Comentarii
Manastirea Grajdeni
Manastirea Grajdeni este o manastire cu obste de maici din judetul Vaslui. Purtand hramul Sfanta Treime, bisericuta manastirii este incalzita neincetat de rugaciune si slujbe. Numele de Grajdeni vine de la grajdurile care adaposteau caii Postei.

Manastirea Grajdeni este situata la 15 kilometri sud-est de orasul Barlad, pe soseaua Barlad - Targu Bujor - Galati, din Trestiana, ramificatie stanga Fruntiseni. Din Barlad pana la intersectie sunt 3 kilometri, iar de aici la manastire 12 kilometri. Drumul pietruit serpuieste printre dealuri si poieni, insotit din cand in cand de un paraias. Dupa circa 5,5 kilometri la intersectia Trestiana, privind in fata, se vad casele satului Fruntiseni. Din acest punct drumul se bifurca: inainte Fruntiseni, la dreapta Grajdeni.
Trecand de centrul satului se merge spre manastire; pe timp ploios drumul este innamolit, greu de parcurs chiar si pe jos. Drumetul scapa de acest supliciu daca urca dealul spre manastire pe pajiste. Asezamantul este construit intr-o poiana a platoului unui deal, la un kilometru de sat.

In drumul lui cu carele de peste, de la Galati la Suceava, Petru Rares obisnuia sa poposeasca aici. In anul 1952, cu aprobarea Sfantului Sinod, schitul calugarilor este transformat in manastire de maici. Nucleul obstei, format din cinci calugarite, a fost adus de la Manastirea Adam, conducerea avand-o maica Timotea Boeru, fosta econoama la Adam. Pana in 1960, obstea a ajuns foarte puternica, numarand 100 de maici.

Dar in 1960, ca urmare a decretului 410/1959, maicile au fost alungate; scriptic insa, manastirea n-a fost niciodata desfiintata. Biserica a fost reparata in anii 1951 si 1966, dars-a deteriorat cu timpul, mai ales din pricina cutremurelor din 1977 si 1986. Prin stradania preotului paroh Ionel Gherasim i s-au facut unele reparatii intre anii 1987 si 1990, pentru consolidare fiind turnata o placa de beton deasupra.
Arhitectura este in stil moldovenesc si are forma de cruce. Spatiul interior este impartit in altar, naos si pronaos. Altarul este spatios, luminat de cate o fereastra la rasarit, sud si nord. Catapeteasma este din lemn de stejar, cu o frumoasa sculptura realizata de Virgil Armeanu si Constantin Arsenie din Grumazesti, judetul Neamt. Dincolo de incinta sunt construite mai multe cladiri anexe gospodaresti. Reconstructia manastirii s-a facut numai cu ajutorul credinciosilor si prin osteneala maicilor care au colectat bani in pietele din tara.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

manastirea grajdeni fruntiseni petru rares timotea boeru
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1708 viz    0 com
2608 viz    0 com
2892 viz    0 com
6867 viz    0 com
2900 viz    0 com
4627 viz    0 com
4804 viz    0 com
1831 viz    0 com

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1138 (s) | 34 queries | Mysql time :0.016726 (s)