News Flash:

MDRT: Efectele promovarii din ultimii doi ani ar trebui sa se vada in 2012

15 Martie 2012
883 Vizualizari | 0 Comentarii
Mohammad Murad
Ministrul Turismului si Dezvoltarii Regionale (MDRT), Cristian Petrescu (foto), considera ca in 2012 ar trebui ca in turismul romanesc sa se vada efectele promovarii facute in ultimii doi ani, fiind convins ca anul acesta Romania va avea mai multi turisti ca in 2011.

"Numarul de turisti straini a crescut in 2011 cu 12,8%, cel al turistilor romani cu 16,9%. Anul acesta ar trebui sa se vada efectele promovarii din ultimii doi ani si in plus avem si o parte de promovare pe fonduri europene nerambursabile care vor fi investite in acest an in promovarea Romaniei. Cresterea gradului de cunoastere a Romaniei in exterior si convingerea turistilor de a vizita Romania este un proces pe termen lung, aflat in derulare", a spus ministrul Petrescu.

Referitor la nivelul preturilor din industria turistica locala, oficialul a spus ca Romania se afla undeva la mijloc in comparatie cu alte tari.

"Pretul in Romania nu este nici cel mai mare, nici cel mai mic. Daca avem avantaje competitive de oferit inseamna ca turistul merita sa vina in Romania, daca nu avem aceste avantaje probabil isi alege alta tara. Anul trecut numarul de turisti a crescut", a adaugat Petrescu.

MDRT a alocat, in perioada 2009 – 2011, pentru dezvoltarea turismului fonduri europene si de la bugetul national in valoare de 812 milioane de euro. Din aceasta suma circa 22 milioane de euro (in mare parte fonduri europene) au fost alocate promovarii Romaniei - participare la targuri internationale, promovarea brandului turistic national in cadrul evenimentelor sportive, artistice si culturale, campanii radio si TV, materiale de promovare, vizite ale jurnalistilor straini in Romania.

Pe de alta parte insa reprezentantii patronatelor din turism au spus ca banii pentru promovare au fost uneori cheltuiti fara folos.

"Nu ne intereseaza sa mergem la 100 de targuri, in tari care nu au nici un potential pentru noi. Sunt bani aruncati aiurea", au declarat la unison Corina Martin - presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si Mohammad Murad - presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

"De ce sa ne facem reclama in Japonia daca vin zece japonezi pe an!?", a spus Murad.

Astfel, patronatele sustin ca ministerul ar trebui sa concentreze promovarea externa pe pietele cheie identificate in strategia de brand - Germania, Italia, Franta, Ungaria, Austria, Marea Britanie, Spania, Olanda, Israel, SUA - Canada.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

romania mohammad murad fptr
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0796 (s) | 34 queries | Mysql time :0.014860 (s)