News Flash:

Micul Canion al Romaniei: printre turnuri si piramide, in haurile de la Rapa Rosie

30 Noiembrie 2011
1266 Vizualizari | 0 Comentarii
Fratele mai mic al Marelui Canion Colorado se afla la aproximativ 3 kilometri de orasul romanesc Sebes, din judetul Alba. Se numeste Rapa Rosie si se intinde pe o suprafata de circa 25 de hectare. Chiar daca dimensiunile nu se compara cu cele ale faimosului canion de peste Ocean, rezervatia continua sa atraga sute de curiosi.

Rapa Rosie este o rezervatie geologica ai carei pereti ating inaltimi de pana la 100 de metri. Turistii sunt atrasi in primul rand de formele deosebite sapate de ape in lutul colinei. De la mici coloane, la adevarate turnuri si de la piramide la forme neregulate, toate au ceva si mai special: o culoare
rosiatica pe cat de stranie, pe atat de linistitoare.

Sculptori inaripati si paraie sangerii

Pe langa formele sapate de ape, peretii din lut sunt „bombardati” de sute de gauri pentru care se fac vinovate pasarile care cauta un adapost. Ciudata priveliste este, astfel, intregita de artistii fara voie.

De-o parte si de alta a rezervatiei se deschid hauri adanci, pe unde se pravalesc cu un zgomot asurzitor paraiase sangerii formate de apa de ploaie. Tunelurilor sapate de precipitatii se surpa cu timpul, formand santuri enorme.

Unul dintre cele mai importante aspecte la Rapa Rosie consta in faptul ca aici se afla unele dintre cele mai mari pesteri din lume dezvoltate in pamant, dintre care cea mai mare are 25 de
metri dezvoltare si 4,5 metri denivelare.

La pas spre Micul Canion

Toate aceste elemente fac din Rapa Rosie o versiune la scara redusa a Marelui Canion Colorado. Creat de fluviul Colorado River, prin saparea unui canal de eroziune, faimosul canion se intinde pe
o suprafata de circa 447 kilometri lungime si variaza in latime intre 400 de metri si 24 de kilometri. Adancimea maxima pe care o atinge sub nivelul platoului ajunge la circa 1.600 de metri.

Accesul in Rapa Rosie se realizeaza pe drumul judetean DJ106, Sebes – Daia Romana, aproximativ 3 kilometri. Nefiind amenajat, restul drumului se parcurge apoi pe jos, prilej cu care turistii pot admira si mai bine ineditul peisaj.

Sursa: skytrip.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rapa rosie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0970 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012111 (s)