News Flash:

Misterele Atlantidei - FOTO

20 Decembrie 2011
2451 Vizualizari | 0 Comentarii
Misterele Atlantidei

Atlantida este, cu certitudine, cea mai enigmatică civilizație, deoarece nu ne-a lăsat absolut nimic, în afară de mențiunea unor scriitori că ar fi existat. Această insulă legendară, acoperită de ape în doar 24 de ore, în pre-antichitate, este evocată pentru prima oară de Platon, în 370 î.Hr., în 2 lucrări. În pofida cercetărilor intense, locul ei n-a fost nici stabilit, nici descoperit. Unii o situiază în largul Ciprului, alții lîngă America Latină, ai 3-lea – în oceanul Indian sau chiar în Marea Nordului, cei mai mulți cred însă că se află în Oceanul Atlantic (de unde și numele acestuia).

Grație explorărilor oceanografice, Atlantida a fost căutată la fundul imenselor grote situate sub insulele Canare; în arhipelagul Bahamas; lîngă Acores, unde s-a dat de un lanț muntos vulcanic submarin, care separă în 2 Oceanul Atlantic. Această cicatrice constituie o mărturie a derivei continentelor, care ar explica similitudinile dintre priamidele egiptene și cele pre-columbiene, Atlantida fiind considerată astfel originea tuturor civilizațiilor. Insulele Acores, bogate în vulcani activi, formează o zonă de fractură a scoarței terestre. Alți cerecetători susțin că Atlantida s-ar afla în partea vestică a Oceanului Atlantic în proximitatea insulei Bimini din arhipelagul Bahamas.

Într-adevăr, în 1968, aici s-a descoperit o structură din 2 ziduri, orientate perependicular unul față de celălalt, care ar data de cc 10 000 de ani. Ipoteza că Atlantida s-ar situa în Creta, în Marea Egee, este frecvent vehiculată. În primul rînd, în insula Thera, situată la 100 km la nord de Creta, au fost descoperite vestigii minoice îngropate sub cenușă de 35 de secole, prezentînd unele analogii cu Atlantida descrisă de Platon. În al 2-lea rînd, aici se găsesc pietre roșii, albe și negre, pomenite de istoricul grec. Cercetările submarine au confirmat amploarea unei catastrofe vulcanice în sec. al XVI-lea î. Hr.

În acest contest, se poate presupune că Сreta minoică ar fi o descendentă a civilizațiilor atlanților. Această epoteză are cîteva contraargumente: cretanii nu erau războinici și nu au dominat niciodată “Libia (Africa) și Egiptul”; ei aveau un cult special pentru taur, în timp ce Platon vorbește despre sacrificii de tauri în Atlantida; localizarea nu corespunde descrierii platoniene, conform căreia Atlantida se afla “după coloanele lui Hercule (strîmtoarea Gibraltar) și prezentau un vast continent, mai mare decît Libia și Asia la un loc”. Această indicație vine în schimb în sprijinul versiunii “nordice”, ce este susținută și de descoperirea, lîngă Heliogoland, insulă din Marea Nordului (între costele germane și daneze), a diferitor zăcăminte submarine, a lingourilor de ramă și vestigiilor exploatării minereurilor.

De la Platon mai știm că Atlantida era o civilizație foarte înfloritoare, bogată în resurse naturale, printre care un metal misterios – oricalcul, și cu tehnologii avansate. Unii cercetători susțin că oricalcul nu este altceva decît chihlimbarul, această rășină fosilă, apreciată de popoarele antice tot atît cît aurul, și care se găsea doar pe coastele mărilor nordice. În același timp este greu de imaginat elefanții Atlantidei în aceste țări reci, dacă nu am ști dspre o schimbare bruscă a climei pe Terra. O altă explicație ar fi confuzia între cuvintele “Elephas (elefant)” și “Elephos (cerb)”: există și voci care afirmă că Atlantida este doar un mit, în care s-au înpletit mai multe elemente ale realității istorice, dar diferite din puct de vedere cronologic: invazia popoarelor nordice, explozia vulcanului de pe insula Thera, înflorirea civilizației minoice etc. Alte voci susțin că atlanții ar fi extratereștrii. Enigmele persistă.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

atlantida platon marea nordului oceanul atlantic bahamas acores bimini
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0995 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013778 (s)