News Flash:

Misterul MH370. Un cautator australian sustine ca a identificat locul in care s-a prabusit avionul de pasageri si ca epava ar fi ciuruita

19 Martie 2018
159 Vizualizari | 0 Comentarii

Un cautator australian de epave sustine ca a identificat locul unde s-ar fi prabusit Boeingul 777 diparut pe 8 martie 2014.

Peter McMahon (64 de ani) spune ca a reusit sa depisteze locatia epavei cu ajutorul Google Earth, dupa ce a analizat in ultimii ani sute de capturi din satelit ale NASA si Google Maps, scriu tabloide din Marea Britanie precum The Sun, Daily Mail sau Mirror.

Locul indicat de McMahon s-ar afla la 10 mile sud de Insula Round, o zona care nu este inclusa in perimetrul cautarilor derulate de nava Seabred Constructor, a companiei de cercetari submarine Ocean Infinity, angajata de guvernul malaezian pentru a gasi ramasitele zborului MH370.

Cautatorul ar fi expediat capturile catre Biroul australian pentru Siguranta Transporturilor, care ar fi confirmat ca indiciile depistate prin Google Earth corsepund Boeingului. Numai ca, sustinen Peter McMahon, nava Seabed Constructor ar fi primit ordine sa nu se abata de la zona oficiala de cercetare. 

Mai mult, McMahon acuza autoritatile australiene de tainuire unui anumit detaliu: „Nu vor ca epava sa fie gasita, deoarece este plina de gauri de gloante, iar acest lucru inseamna declansarea unei alte anchete”, a declarat australianul pentru Daily Star.

Recent, autoritatile malaeziene au solicitat guvernului australian sa preia rolul principal in examinarea resturilor materiale si ramasitelor umane in cazul in care locul epavei zborului MH370 va fi gasit.

In 2014, Malaezia a semnat un memorandum prin care Biroul australian pentru Siguranta Transporturilor isi asuma conducerea anchetei in disparitia Mh370, unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviatiei. Insa, in anii care au trecut, acordul a fost tras pe linie moarta, iar autoritatile Kuala Lumpur vor acum sa il reactiveze.

Premierul Australiei, Malcolm Turnbull, ar fi obtinut o copie a planului de recuperare a epavei, in cazul in care aeronava va fi gasita, elaborat de echipa de cautare de pe nava Seabed Constructor, a companiei de cercetari submarine Ocean Infinity, angajata de guvernul malaezian pentru a cauta ramasitele avionului Boeing 777.

Planul contine o lista de prioritati a obiectelor cerute de anchetatori pentru a conecta toate piesele din acest puzzle tragic.

In capul listei se afla datele de zbor si inregistratoarele de voce din carlinga. Apoi, compartimentul de marfa si componentele de avionica si de informatii prin satelit. De asemenea, anchetatorii cer sa fie recuperata si usa carlingii, pentru a vedea daca aceasta era blocata sau nu la momentul impactului. Nu in ultimul rand, un aspect vital in investigatie, il constituie dispozitivele personale ale pasagerilor: laptouri, telefoane mobile, camera video, iPad-uri etc.

Si, evident, partea cea mai sensibila a listei: ramasitele umane.

In ceea ce priveste echipa de cautare, expertii de la bordul navei Seabed Constructor au afirmat, intr-o prima declaratie de la debutul operatiunilor de cautare, ca „raman optimisti” in legatura cu gasirea epavei.

Cautarile au loc in largul coastelor orasului portuar Perth.

Luna trecuta, guvernul malaezian a dat publicitatii un raport de etapa. Concluzia raportului? Previzibila: nici urma de aeronava disparuta in 2014.

Compania Ocean Infinity va fi platita cu 20 de milioane de dolari daca avionul va fi gasit in primii 5.000 de kilometri patrati in care se vor efectua cautarile, 30 de milioane de dolari daca va fi gasit in 10.000 de kilometri patrati, si 50 de milioane de dolari daca va fi gasit in suprafata de 25.000 de kilometri patrati. Daca aeronava va fi gasita dincolo de aceasta suprafata, Ocean Infinity va primi 70 de milioane de dolari. Iar daca nu va fi gasita, compania nu va primi niciun ban.

Pe 8 martie 2014, 239 de pasageri aflati la bordul unui Boeing 777 au disparut fara urma in timpul unei calatorii intre Kuala Lumpur si Beijing. In ciuda celei mai scumpe cautari subacvatice din istorie, locatia prabusirii avionului ramane inca o enigma.

Nava Seabed Constructor, sub pavilion norvegian, este echipata cu opt drone dotate cu sonare si cu camere de filmare, capabile sa coboare pana la adancimi de 6.000 metri. 

Echipajul navei este format din 65 de persoane, inclusiv doi reprezentanti guvernamentali din marina Malaeziei.

Intre teoriile legate de misterul MH370 se numara aceea ca avionul a avut o defectiune mecanica sau ca a fost deviat in mod intentionat de la traiectoria sa. Mai multi anchetatori cred ca cineva a deconectat in mod intentionat transponderul aeronavei, inainte de a ii devia traiectoria cu mii de kilometri deasupra Oceanului Indian.

Cel putin trei piese de avion colectate din insule ale Oceanului Indian si de pe coasta de est a Africii au fost confirmate ca apartinand aeronavei disparute.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

peter mcmahon google earth nasa google maps mh370
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1227 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023337 (s)