News Flash:

Obiective Turistice in zona raului Arges

11 Ianuarie 2012
5485 Vizualizari | 0 Comentarii
Campulung

Municipiul Campulung, situat la 51 km nord-est de Pitesti si la 83 km de Brasov, este asezat in mijlocul unei depresiuni subcarpatice inconjurata de dealuri inalte, cu coastele si culmile presarate cu livezi, gradini cu pomi si palcuri de padure. In partea de sud se afla ruinele vechiului castru roman Jidava, iar in partea de nord se vad culmile muntilor acoperiti cu paduri intinse de fag si brad.

Marturiile arheologice confirma existenta culturii materiale pe aceste locuri inca din perioada bronzului timpuriu (1700 – 1600 i.Hr.). Documentar, orasul este atestat din anul 1300.
Orasul Campulung, asa cum afirma Nicolae Iorga, a fost intemeiat de cavalerii teutoni in prima jumatate a secolului al XIII-lea, in valea larga a raului Targului. Teutonii numeau Campulungul „Langenaue" (in latina Campuslongus). Alti istorici sustin ca orasul ar fi fost intemeiat catre sfarsitul secolului al XIII-lea de Radu Negru.
Campulungul a fost capitala Ţarii Romanesti, dupa cucerirea independentei, in urma victoriei de la Posada a voievodului Basarab I asupra regelui Carol Robert d’Anjou (1330).

Dupa moartea lui Basarab Voda, in 1352 scaunul domnesc a fost preluat de fiul acestuia, Nicolae Alexandru Basarab. Lespedea de piatra asezata pe mormantul sau, aflat la Manastirea Negru Voda, este cea mai veche de acest fel din Romania si constituie unul din principalele documente care atesta calitatea de resedinta domneasca a Campulungului. In 1364, urmeaza la tron fiul sau, Vladislav, numit si Vlaicu Voda. In timpul domniei lui Vladislav, scaunul domnesc s-a mutat la Curtea de Arges.

Voievodul Matei Basarab (1632 – 1654) a restaurat, in 1636, Manastirea Negru Voda. In 1669, boierul Radu Nasturel a infiintat aici scoala cu predare in limba romana.
In Campulung a fost scris primul document atestat in limba romana, pastrat pana in zilele noastre: scrisoarea trimisa in 1521 de jupan Neacsu Lupu, vestit negustor si jude al orasului, catre judele Brasovului, Hans Benkner.

In timp, orasul s-a dezvoltat, in 1855 avand 6215 locuitori si 1256 case; in 1861 se infiinteaza prima scoala de fete, iar in 1864, spitalul judetean; la 1 iulie 1887 s-a deschis calea ferata Campulung – Golesti; in 1894 s-a infiintat gimnaziul Dinicu Golescu; intre 1904 si 1907 se construieste cladirea primariei.
In municipiul Campulung Muscel exista 142 monumente istorice aflate in patrimoniul cultural national si o rezervatie de arhitectura care protejeaza vechile cladiri ale orasului.

Intre obiectivele de interes din municipiul Campulung Muscel se numara:

● Ansamblul feudal Negru-Voda;
● Ansamblul Bisericii catolice "Sf. Iacob" Baratia;
● Biserica Şubesti;
● Biserica Domneasca;
● Biserica Fundeni;
● Crucea Juramantului;
● Muzeul Municipal de Istorie si Arta;
● Muzeul de etnografie si arta populara;
● Vila Grant;
● Casa de Cultura "Tudor Musatescu";
● Mormantul haiducului Radu lui Anghel, aparator al celor saraci, originar din Greci-Arges (1827-1865);
● Primaria, amplasata in cladirea fostei prefecturi a judetului Muscel;
● Colegiul Liceal "Dinicu Golescu", infiintat in anul 1891;
● Colegiul Pedagogic "Carol I", una dintre cele mai prestigioase sscoli de acest fel din tara;
● Gradina publica "Merci";
● Parcul "Ştefanescu";
● Bulevardul "Pardon", spatiul de promenada preferat de localnici;
● Biserica "Sf. Gheorghe" Olari, monument istoric din prima jumatate a secolului al XVII-lea;
● Galeria de arta "Pardon", situata in centrul orasului. A fost inaugurata in anul 2004.
Municipiul Campulung a dat Romaniei numerosi oameni de seama, printre ei numarandu-se Pirvu Mutu (1657-1735), zugrav de biserici, I.D. Negulici (1812-1851), pictor, revolutionar, C.D. Aricescu (1823-1886), istoric, scriitor si revolutionar, Theodor Aman (1831-1891), pictor, G.D. Mirea (1852-1934), pictor, Constantin Gogu (1854-1897), astronom, Dimitrie Mirea (1864-1942), sculptor, C.I. Parhon (1874-1969), endocrinolog, savant cu recunoastere mondiala, Ion Barbu (1895-1961), poet si matematician, Constantin Baraschi (1902-1966), sculptor, Tudor Musatescu (1903-1970), dramaturg si publicist, Nicolae Cernescu (1904-1967), chimist si pedagog, membru al Academiei Romane, Nicolae Grant, pictor etc.

Manastirea Negru Voda, ctitorita in secolul al XIV-lea, reprezinta cel mai important ansamblu monastic din zona Muscelului. Legenda si mit, dar si realitate istorica, Negru Voda este considerat primul ctitor al manastirii.

Al doilea ctitor al manastirii, Matei Basarab (1632-1654), reface din temelii lacasul in 1647, transformand vechea biserica intr-o "obstejitie" (organizare de viata monahala de calugari). In acelasi an a fost construit si turnul clopotnitei, inalt de 35 m, avand functia de poarta de incinta, dar si de fortificatie cu caracter militar, fiind prevazut cu metereze. Gangul boltit pastreaza si astazi masivele porti din stejar care se zavoresc cu o grinda de proportii, avand incrustate adanc inscriptii mentionand anul 1749. Matei Basarab, iubitor de cultura si carte, infiinteaza in anul 1643 in incinta manastirii o tipografie si o moara de hartie. Prima carte tiparita in 1635 a fost un Molitvelnic slavonesc. In 1642 s-a tiparit cartea "Invataturi preste toate zilele" (in limba romana), urmata in 1643, de "Antologhion", iar in 1650 de a patra carte, "Psaltirea". Manuscrisele, impodobite cu frontispicii si miniaturi colorate, au circulat pe tot cuprinsul pamantului romanesc, unele dintre ele ajungand chiar in Peninsula Balcanica.

Biserica Mare (fostul Paraclis Domnesc al curtii voievodale), este zidita din piatra de Albesti, in forma de nava, cu trei turle. A fost zidita de arhitectul Franz Walet in acelasi loc si cu aceleasi materiale utilizate la prima constructie.
Aici se afla mormantul voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), fiul marelui domnitor Basarab Voievod.
Casa Domneasca (secolul XVII), construita pe vechile temelii ale Palatului Domnesc (secolul XIV), a fost nucleul in jurul caruia s-au adaugat pe parcurs toate celelalte constructii ce vor forma Sfanta Manastire.

In componenta complexului monahal intra si Biserica mica (bolnita), construita in primul sfert al veacului al XVIII-lea, Casele egumenesti (secolul al XVIII-lea), anexa Casei domnesti si chiliile, adaugate la inceputul secolului al XIX-lea.

Ansamblul Bisericii catolice „Sfantul Iacob" Baratia cuprinde biserica, ridicata din piatra in secolul al XIII-lea, particularizata de vestitul turn-clopotnita si casa parohiala. In interior, langa altar, se afla piatra de mormant a comitelui Laurentiu de Longo Campo, care dateaza din anul 1300 si atesta faptul ca orasul exista inca din acel secol.

Biserica Şubesti, care si-a luat numele de la breasla subarilor, este una dintre cele mai frumoase din oras. A fost construita intre anii 1551-1552 si reconstruita din temelie in anul 1770.

Biserica Domneasca, construita in anul 1567 de catre Doamna Chiajna, sotia voievodului Ţarii Romanesti, Mircea Ciobanul. A fost rezidita in anul 1721 si, ultima data, intre anii 1870-1889. Se remarca prin pictura si tampla din lemn.

Biserica Fundeni a fost construita in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, din bolovani de rau si caramida.

Crucea Juramantului, situata la intrarea in municipiul Campulung, a fost ridicata la 25 decembrie 1674 si reglementa privilegiile de autonomie ale orasului. In fata ei, fiecare conducator al orasului (numit judet) jura ca va lupta pentru apararea drepturilor orasenilor. Monumentul este unic in tara, fiind un adevarat document care pastreaza traditiile orasului.

Muzeul Municipal de Istorie si Arta cuprinde exponate autentice, descoperite in asezarea dacica de la Cetateni si la castrul roman Jidava, steagul judetului Muscel din secolul al XIX-lea, obiecte care au apartinut unor personalitati locale. Sectia de arta plastica cuprinde picturi, sculpturi si desene, semnate de Theodor Pallady, Corneliu Baba, Henri Catargi, Constantin Baraschi, Oscar Han, Andrei Jiquidi, Rudolf Schweitzer-Cumpana, Nicolae Grant si alti artisti locali.

Muzeul de etnografie si arta populara este amplasat intr-o cladire construita in anul 1735, in stil muscelean. Exponatele documenteaza ocupatiile traditionale, portul popular si principalele mestesuguri din zona Muscel. Este cea mai veche constructie civila din Campulung Muscel.

Vila Grant, monument de arhitectura romaneasca traditionala, ridicat in anul 1897, fosta locuinta a pictorului Nicolae Grant.

Casa de Cultura "Tudor Musatescu" este amplasata intr-o cladire construita in anul 1907, in traditionalul stil romanesc. In fata cladirii se gaseste monumentul dedicat lui Negru Voda, sculptat in anul 1910 de campulungeanul Dimitrie Mirea.

Primaria orasului Campulung, lucrare monumentala in stil muscelean, se afla in cladirea fostei prefecturi a vechiului judet Muscel. A fost construita in anul 1934, dupa proiectul arhitectului Dumitru Ionescu Berechet.

Colegiul Liceal "Dinicu Golescu" este amplasat intr-o cladire ridicata in perioada 1925-1937. A fost infiintat in anul 1891, fuctionand intr-un alt local. Printre cei care au studiat la acest colegiu se numara dramaturgul Tudor Musatescu, poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) si academicianul Dan Simionescu.

Colegiul Pedagogic "Carol I" este una dintre cele mai vechi si prestigioase scoli de acest fel din tara. A fost transferat la Campulung-Muscel de la Bucuresti, in 1895. Cladirea a fost construita sub conducerea italianului Giovani Batista Dreina. In 1999, in cadrul scolii a luat fiinta Colegiul Pedagogic Universitar, cu cinci specializari.

Gradina publica "Merci", cu alei strajuite de castani si de busturile unor personalitati ale vietii culturale muscelene: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Ion Barbu, Tudor Musatescu, George Oprescu.

Parcul "Stefanescu", unde, alaturi de speciile forestiere locale, sunt expuse si plante exotice din zona Asiei.

Bulevardul "Pardon", veche artera stradala a Campulungului, sistematizata la sfarsitul secolului trecut. Srabate centrul orasului, fiind spatiul de promenada preferat de localnici. Multe din cladirile amplasate de-a lungul acestuia dateaza din secolul al XIX-lea si sunt incluse in patrimoniul cultural national.

Manastirea Namaesti, ascunsa intr-o stanca, la altitudinea de 765 m, este situata intr-o zona cu stravechi urme istorice, de un pitoresc deosebit.

Asezata la 5 km nord-est de Campulung, biserica este in intregime sapata in stanca de maini necunoscute, in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Nu se cunosc date exacte privind intemeierea schitului, dar legende transmise oral, din mosi-stramosi, in satul Namaesti, pomenesc si numele domnitorului Negru Voda.

Pe peretii bisericii se pot vedea picturi murale neindemanatic realizate, cu figuri de sfinti, sterse in pridvorul sudic. Interiorul este nepictat, cu icoane atarnate pe pereti. Aici se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, atribuita de traditie Evanghelistului Luca, inramata in argint la 1798 si litografiata in 1871 de Maior Papazogeu.
Tot aici se gasesc hrisoave din anii 1542 si 1572, carti vechi, o cruce veche din 1601, ridicata langa turla de Radu Postelnicu, precum si ateliere de covoare si macrameuri.
In afara bisericii, langa peretele stancos, se afla mormintele unor preoti care au slujit in secolele al XIX-lea si al XX-lea in biserica manastirii.

Casa memoriala "George Toparceanu"

Casa memoriala a marelui poet roman George Toparceanu (1886 – 1937) este situata la 6 km de municipiul Campulung. In interiorul edificiului, amplasat in imediata apropiere a manastirii Namaesti, sunt expuse obiecte si documente ce ilustreaza viata si activitatea autorului „Baladei chiriasului grabit" si a altor numeroase opere literare de exceptie.

Monumentul eroilor de la Mateias

La 11 km de Campulung, pe drumul catre Dragoslavele, se inalta Monumentul eroilor de la Mateias, ridicat in 1916, constructie ampla care cinsteste memoria soldatilor romani cazuti in luptele din zona, in primul razboi mondial.
Este format dintr-un mausoleu, un muzeu istorico-militar (avand o formula expozitionala unica in Romania, redand intr-o maniera specifica luptele purtate in tara noastra la sfarsitul anului 1916), un basorelief cu o cupa din piatra de Albesti, in care arde o flacara vesnica in amintirea celor care s-au jertfit pentru faurirea unitatii nationale, un turn cu scara interioara, un loc pentru depunerea osemintelor si interesante diorame cu scene de front.

Manastirea Cetatuia

Manastirea Cetatuia este situata in com. Cetateni, jud. Arges, la 20 km SE de Campulung si 47 km N de Targoviste. Este cladita pe varful unei stanci si atribuita de traditie sec. XIII-XIV.

Biserica in stanca, mica si cu fragmente de pictura (sec. XIV), a fost refacuta in 1859, 1915-1916; in vecinatate, se afla urme ale unei vetre de tip urban, cu doua biserici datand din sec. XIII, factor activ in consolidarea voievodatului Ţarii Romanesti.

Statiunea balneoclimaterica Bughea de Sus

Este situata la 590 m altitudine, la poalele de sud-est ale muntilor Iezer si are activitate sezoniera. Factori balneari: ape minerale sulfuroase, clorurate, unele iodurate, sodice, hipotone.
Complexul balnear Magura, situat la 5 km de Campulung, in localitatea Bughea de Sus, dispune de 80 de locuri de cazare, precum si de restaurant, terasa, bar de zi. Acest complex este baza de tratament pentru urmatoarele afectiuni: gastrice, biliare, respiratorii, forme de tuberculoza neevolutiva si emfizem pulmonar, afectiuni reumatice (reumatismul Soklski Boullard, artrita infectioasa secundara, poliartrita cronica evolutiva si spondilita, artroza, reumatismul extraarticular), afectiuni ginecologice (infectii genital cornice, sterilitate, amenoree).

Castrul roman Jidava

La 4 km sud de Campulung, in localitatea Schitu-Golesti, se afla ruinele castrului roman Jidava, considerat cel mai important castru roman de pe "Limes Transalutanus" (fosta granita fortificata dintre teritoriul cucerit de romani si dacii liberi).

Cercetarile arheologice, efectuate fara intrerupere din 1962, au scos la iveala o parte a constructiilor din interiorul castrului si zidul de incinta. Dupa descoperire, zidurile au fost consolidate, iar cel de incinta de pe latura de sud a fost suprainaltat, refacandu-se turnul de curtina. A fost reconstituit si "hypocaustum-ul"(sistem de incalzire) din "praetorium" (cladirea comandantului).
In incinta castrului este organizata o expozitie permanenta cu obiecte gasite in timpul cercetarilor arheologice.

Parcul dendrologic Mihaesti

Amenajare dendrologica si peisagistica de exceptie, opera a ilustrului initiator de rezervatii naturale nationale ing. Iuliu Moldovan, al carui bust este amplasat in zona centrala a parcului. Lucrarile de amenajare au inceput in perioada 1895 – 1901, iar in 1935 se creeaza partea dendrologica. De partea peisagistica a parcului se ocupa arhitectul Rech Brun.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

campulung municipiul campulung basarab voda peninsula balcanica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0823 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018320 (s)