News Flash:

Palatul Cnejilor – Neamt

8 Septembrie 2011
1160 Vizualizari | 0 Comentarii
Palatul Cnejilor

Traditia pomeneste si in acest caz de existenta unui anahoret, Silvestru, ctitor de obste monahala pe aceste meleaguri. In ce secol si in ce imprejurari isi va fi intocmit Silvestru si schivnicii sai paraclis in trunchiul unui frasin, e greu de precizat. Dar dupa cum au dovedit cercetarile arheologice, nu aici poate fi plasata “Manastirea de la Hangu” pe care Stefan cel Mare a trecut-o sub ascultarea Manastirii Neamt printr-un document din februarie 1458, deoarece vestigiile descoperite aici nu sunt mai vechi de secolul al XVII-lea.

Palatul Cnejilor, fosta asezare manastireasca si mai apoi curte boiereasca fortificata, se afla pe teritoriul comunei Ceahlau. Abia in vremea lui Ieremia Movila se fac unele danii “Schitului Silvestru” numit mai tarziu “Manastirea Pionul” si in cele din urma “Schitul Hangu”, usor de confundat cu Manastirea Hangu de la Buhalnita.

Zidul de incinta s-a construit din piatra de rau legata cu mortar. Doua turnuri rotunde, avand dimensiuni diferite, incheie latura de est unde se afla si intrarea. Un alt turn, de forma dreptunghiulara, construit ulterior, se ridica in coltul de nord-vest si frapeaza de la prima vedere lipsa celui de-al patrulea turn, de la nord-vest. O cercetare mai atenta a structurii constructiei, a materialelor folosite si mai ales a racordurilor ce se mai pastreaza intre turnuri si zidul de incinta impune concluzia ca turnul patrat din coltul nord-vestic a fost construit mai tarziu, probabil in perioada in care cnejii Cantacuzini au transformat manastirea in palat si au realizat importante adaugiri intregului ansamblu. Ipoteza ca planul initial al fortificatiei a prevazut existenta a patru turnuri, cate unul in fiecare colt, este fireasca dar nu si exclusiva.

Turnul-clopotnitacu doua etaje este alipit la nord si prevazut cu deschideri crenelate care vizeaza poarta mare a incintei si zidurile laterale ale acesteia. Usa principala este situata pe latura nordica – sub turnul-clopotnita – un pridvor ingust cu doua ferestre laterale asigurand accesul in pronaosul acoperit cu o calota sferica sprijinita pe patru arce in consola.

Inceputa in jurul anului 1840, perioada de stralucire a palatului Cantacuzin de la Schit a fost de scurta durata. Dornici sa mentina un fast nobiliar asemanator celui pe care-l cunoscusera la Sankt Petersburg, Cantacuzinii au cheltuit peste puteri si au contractat numeroase datorii care i-au dus la ruina.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

silvestru palatul cnejilor ieremia movila schitul hangu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0708 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012686 (s)