News Flash:

Partie de schi pe muntele Cozla din Piatra Neamt

19 Noiembrie 2011
2534 Vizualizari | 0 Comentarii

Municipiul din nordul Moldovei va beneficia, începând din această iarnă, de o pârtie de schi pentru începători, investiţia fiind parte a unui program de amploare privind punerea în valoare a muntelui Cozla.

Primarul Gheorghe Ştefan a declarat că pârtia de schi pentru începători va beneficia de instalaţie de nocturnă, instalaţie de transport pe cablu tip teleschi dar şi de tunuri de zăpadă.


"Dezvoltarea turismului este una dintre priorităţile administraţiei din Piatra Neamţ iar proiectul de pe muntele Cozla se înscrie în această strategie", a declarat Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ.

Investiţie de 58 de milioane de lei

Proiectul de dezvoltare turistică de pe muntele Cozla are o valoare de peste 58 de milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar jumătate din bugetul local.

Pe lângă pârtia de schi pentru începători va fi amenajată şi o altă pârtie de schi pentru avansaţi. De asemenea, vor fi realizate drumuri de acces de la baza muntelui şi până în vârf, spaţii de parcare pentru autoturisme, un patinoar artificial dar şi un centru pentru închirierea materialelor sportive.

Nu vor lipsi nici traseele de drumeţie cu o lungime totală de 4 kilometri.

Bonus: o telegondolă

Infrastructura turistică din Piatra Neamţ mai cuprinde şi telegondola, proiect realizat în 2007 dar şi o pârtie de schi pentru profesionişti, pe muntele Cozla, dotată cu instalaţie de teleschi, nocturnă şi tunuri de zăpadă.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0956 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012727 (s)