News Flash:

Pasapoarte de vanzare la pret redus: Cat costa o cetatenie in tarile din Caraibe

8 Ianuarie 2018
247 Vizualizari | 0 Comentarii

Mai multe tari din Caraibe au scazut preturile pentru cetatenie, intr-un efort de a strange cat mai multe fonduri de urgenta.

Reducerea drastica de pret vine in contextul in care uraganele Irma si Maria, care au lovit regiunea Caraibe anul trecut, au lasat in urma pagube fara precedent.

Prin urmare, 5 tari din Caraibe au redus si cu 50% pretul cetateniei, al carei proces de obtinere este simplu. De asemenea, cei care doresc sa isi cumpere cetatenia nici nu ar avea nevoie sa calatoreasca in tara pentru a obtine documentele necesare, potrivit Euronews.

Un program special pentru astfel de fonduri a fost setat in septembrie 2017, prin intermediul caruia orice doritor poate dona banii in schimbul cetateniei. Programul este disponibil pana la sfarsitul lunii martie 2018.

Specialistii au denumit aceasta procedura "pasapoarte de vanzare".

Tara insulara St. Kitts si Nevis cere 150.000 de dolari pentru cetatenie, cu 100.000 de dolari mai putin decat pretul standard.

Antigua si Barbuda au urmat exemplul si au redus pretul cu 50%: acum cetatenia costa 100.000 de dolari, in loc de 200.000. Aceeasi situatie este valabila si pentru insula Grenada, care a lasat din pret.

In tarile insulare Saint Lucia si Dominica pretul a ramas acelasi, dar tot este scazut: 100.000 de dolari in schimbul cetateniei.

Specialistii se tem ca aceste masuri dramatice de a strange fonduri vor da cale libera abuzurilor.

"Este clar ca aceste programe sunt exploatate de tot felul de oameni care au ceva de ascuns. Evaziune fiscala, carteluri de droguri, coruptie, cum vrei sa-i spui. Ai nevoie de bani in mana pentru a obtine cetatenia, iar asta e un proces destul de simplu care nici nu dureaza mult", a spus Emanuele Ottolenghi, membru senior al Fundatiei pentru Apararea Democratiei.

Peter Vincent, un oficial din Departamentul de Securitate, a avertizat ca verificarea persoanelor care solicita cetatenie in Caraibe este esentiala pentru ca infractorii sa nu isi ascunda adevarata identitate in vederea obtinerii pasapoartelor.

Daca procedurile de verificare nu se mai fac cu seriozitate doar din dorinta de a obtine fondurile de urgenta, tarile sunt afectate dramatic, deoarece tot felul de infractori ar putea obtine cetatenie aici, iar apoi ar putea obtine lejer si documentele necesare pentru a calatori in SUA.

"Decizia de a micsora preturile va scadea cu siguranta si banii alocati verificarii antecedentelor", a spus Vincent.

Ottolenghi este de acord ca preturile mici vor atrage infractorii.

"Exista un risc. Reducerea costurilor lasa loc pentru erori. Daca se cheltuie mai putin pe verificarea antecedentelor si investigarea fiecarei persoane care vrea cetatenie, atunci acestea ar putea fi acordate unor oameni care nu ar trebui sa le aiba".

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tari caraibe scazut preturile cetatenie fonduri regiunea caraibe
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3583 (s) | 34 queries | Mysql time :0.120650 (s)