News Flash:

Pestera Huda lui Papara - Transilvania

18 Noiembrie 2011
1793 Vizualizari | 0 Comentarii
Pestera Huda lui Papara

Pestera Huda lui Papara este pestera din Muntii Trascaului, care cumuleaza toate superlativele pentru aceasta grupa montana si nu numai: cea mai lunga, cea mai denivelata, cea mai dificila, cu cea mai mare sala, cu cea mai inalta galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascada, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi si mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din Romania. Pestera se afla pe teritoriul satului Sub Piatra, comuna Salciua, judetul Alba, in partea de nord-vest a Muntilor Trascaului, la obarsia paraului Valea Morilor, afluent pe dreapta al Ariesului, altitudine absoluta, 567m. Se poate ajunge la ea pe drumul national DN 75 Turda - Campeni, pana in localitatea Salciua de Jos, iar de aici pe drumul comunal partial asfaltat, circa 5 km pana in catunul Sub Piatra.

Pestera este o strapungere hidrologica a fasiei de calcare tithonice in extremitatea vestica a Masivului Bedeleu. Trei paraie (Ponor, Poieni si Seaca) isi unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² si se pierd in masivul de calcar la Vanatarile Ponorului. Aceasta arie cumuleaza caracteristicile unei polje dar specialistii in domeniu inca nu au clasificat-o ca atare. Cele trei paraie au fost candva tributare bazinului hidrografic Ramet, dar au fost captate subteran si mutate bazinului hidrografic Aries. Apa ce dispare in Ponorul Vanatare, apare in partea terminala a pesterii dupa numai 15-18m, si dupa ce parcurge pe galeria activa un traseu S-N de 1.200m cu o cadere de 92m apare la lumina printr-un gigantic portal. Intrarea, la altitudine absoluta de 567m orientata N-NV este inalta de aproape 40m si pare o despicatura artificiala in peretele de calcar, baza ingusta de 6m fiind ocupata de un lac cu o adancime de pana la 2m. Lungimea lui de 50m este primul obstacol in explorarea pesterii si este urmat imediat de Cascada Evantai, un bloc de piatra peste care aluneca intregul debit de apa al paraului si care trebuie escaladata. Urmeaza, la doar 18m, o stanca infipta intre peretii galeriei.

Este Inima de Piatra care, trecuta pe dedesubt, prin apa, da acces la baza Baricadei, o ingramadire de blocuri ce trebuie escaladate. Galeria se largeste in partea stanga si pe peretele inclinat se poate inainta mai usor. Apa curge navalnic aici prin zeci de marmite turbionare cu peretii plini de lingurite. Lumina de afara este inca puternica aici si dupa inca doua lacuri ce se trec prin apa, peretele din partea dreapta dispare in intuneric. Este Sala Minunilor, un gol imens de 56/92m si o inaltime record de 102m. Ea adaposteste un depozit de 60 vagoane de chiropterit. Aici, ca si in restul pesterii, hiberneaza cele mai mari colonii de lilieci din Europa. Tavanul acestei sali este plin de stalactite excentrice, anemolite lungi de pana la 8m. Revenind la galeria activa, in amonte, se escaladeaza Baricada Mare dupa care galeria Continuand explorarea pe galeria principala in amonte, dupa 200m se ajunge La Lanturi, o verticala de 8m.

Odata urcata aceasta verticala, se patrunde intr-o galerie larga si impodobita cu scurgeri parietale. Ea se termina dupa 50m, deasupra unei verticale de 12m care da acces in Sala Virgina. Aici incepe cel mai lung labirint fosil al pesterii, Labirintul Ludusan de peste 2 km de galerii ascendente, descendente, intersectate care conecteaza tavanul activului cu Sala Virgina sau Sala Tacerii. In punctul numit Groapa Leilior, se ating 102m denivelare pozitiva. Acest sistem fosil este explorat partial. Sala Virgina, are podeaua acoperita cu o salba de gururi imaculate. De aici, pe o galerie ingusta se ajunge la activ. Dupa mai putin de 100m, tot pe stanga, se intalneste bifurcatia ce duce in Sala Tacerii. Dupa bifurcatie urmeaza Sala Crucii cu Sifonul. Pe dreapta, dupa ce se depaseste sifonul, printr-o fisura a peretelui greu de gasit, se patrunde in Labirintul Ludusan prin alt mare sistem fosil.

Fauna cavernicola este in curs de cercetare. Aici se afla cea mai bogata fauna chiroptera din Europa, cea mai mare colonie de lilieci de pe batranul continent. Cercetarile conduse de profesorul universitar Ioan Coroiu de la Facultatea de biologie a Universitatii din Cluj Napoca, au inceput in 1998, iar dupa masuratorile propriu-zise din 1999 au fost identificati 5.000-6.000 de indivizi, din 6 specii. In iarna lui 2007-2008, numaratoarea a indicat cca 84.000 de lilieci din 9 specii. Huda lui Papara este, astfel, singura pestera europeana unde numarul chiropterelor cunoaste o evolutie pozitiva si constanta. Numarul cel mai mare de lilieci este dat, in special de 4 specii: Miniopterus schreibersi, Pipistrelus pipistrelus, Myotis myotis, Rhinolophus ferrumequinum. In pestera au mai fost semnalate gasteropode, paianjeni, pseudoscorpioni, coleoptere carabide si diverse rozatoare.

Pestera Huda lui Papara a fost amenajata pentru vizitare in 1986 dar amenajarea a fost distrusa in intregime de viituri. Nu are ghid si vizitarea ei poate fi facuta de speologi foarte experimentati, echipamentul necesar fiind: costum impermeabil, coarda, surse de lumina.

 

 

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

muntii trascaului chiropterit sub piatra valea morilor ramet intrarea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1061 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013492 (s)