News Flash:

Povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot la Manastirea Crucea: „Totul trece prin mainile tale, prin capul tau si trebuie sa se transforme in bani. E un infern”

8 Mai 2018
422 Vizualizari | 0 Comentarii

Pare incredibil, dar povestea aceasta a spus-o chiar eroul principal, fostul director de banca, astazi parintele Ilarion Dan sau, altfel spus, bancherului care a devenit preot.

Este povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot, spusa chiar de el. Parintele Ilarion Dan, duhovnicul Manastirii de maici „Izvorul Tamaduirii” din localitatea Crucea, judetul Constanta, a fost, in anii '90, directorul sucursalei Constanta a Bancorex, cea mai mare banca din Romania din acea perioada. Apropiere de biserica, moartea sotiei si sfatul duhovnicului sau, parintele Arsenie Papacioc, l-au facut sa intre in monahism, in 2008.

Povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot: "Nu se intampla brusc lucrurile astea"

“Incet-incet, mai ales inainte de ’89, am inceput sa frecventez biserica, imediat dupa ce m-am casatorit. M-am apropiat destul de mult de biserica, dar tot asa, fara sa am niste convingeri foarte profunde. Nu se intampla brusc lucrurile astea. E o trecere treptata, o descoperire treptata. Si incet-incet, incet-incet, am inceput sa aprofundez, sa citesc mai mult. Mai ales dupa revolutie au inceput sa apara atatea carti din domeniul teologiei. Atunci am inceput sa merg la Parintele Arsenie Papacioc, din ’91”, a povestit parintele Ilarion Dan pentru cuvantul-ortodox.ro.

Povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot: "Sotia mi s-a imbolnavit si in ’99 a plecat la Domnul"

“A fost un moment de cotitura in viata mea. Din momentul ala, lucrurile au mers din aproape in aproape, pana cand viata m-a pus in niste situatii dramatice. Sotia mi s-a imbolnavit si in ’99 a plecat la Domnul. Eu am ramas cu copiii. Si atunci m-am gandit: probabil, daca nu as fi avut copiii, m-as fi lasat de toate, as fi abandonat totul si as fi plecat la manastire. Dar era un gand, imi dau seama ca nu eram pregatit. Acuma, cand imi privesc viata retrospectiv, imi dau seama ca Dumnezeu a randuit lucrurile asa cum este bine”, a mai marturisit parintele.

Povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot: "Fara ajutorul lui Dumnezeu nu ma pot salva“

„Eu m-am convins ca fara Hristos nu se poate. Cred ca fiecaruia ii este dat cate ceva in viata, ca sa inteleaga. Adica nu cred, sunt sigur. Eu confirm cu viata mea. Imi dau seama ca daca nu as fi avut traiectoria pe care am avut-o in viata, lucrurile nu mi-ar fi fost atat de clare. Acum, la varsta asta si in pozitia in care ma aflu, pot sa certific ca ceea ce mi s-a intamplat era necesar pentru mine. Absolut totul. Nimic nu a fost intamplator si mi-am dat seama ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu ma pot salva“, a mai spus preotul Ilarion Dan.

Povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot: "Vezi de multe ori oameni disperati si traiesti drama asta in fiecare zi"

In povestea fabuloasa a bancherului care a devenit preot exista si un pasaj cu amintiri din perioada petrecuta de Ilarion Dan ca director de banca. „Locul in care se lucreaza cu banii este foarte stresant. Mi-a placut ce am facut, pentru ca am vazut banii strict din punctul de vedere tehnic, nu am avut vreodata vreo pasiune negativa fata de ei. Totul trece prin mainile tale, prin capul tau si trebuie sa se transforme in bani. E un infern. Vezi de multe ori oameni disperati si traiesti drama asta in fiecare zi, clipa de clipa. Acum e altceva. Sunt linistit, pentru ca sunt pe un drum care stiu sigur ca ma duce unde trebuie. Cand faci lucrurile cu calm, constient ca este spre folosul tau si al celor din jur, totul decurge foarte armonios“, a marturisit parintele Ilarion Dan.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Ilarion_Dan3
povestea fabuloasa bancherului preot ilarion dan duhovnicul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0903 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020106 (s)