News Flash:

Povestile cu vampiri promoveaza Romania: 1 din 5 fani ai seriei Twilight si-a planificat o calatorie in Transilvania

24 Noiembrie 2011
2090 Vizualizari | 0 Comentarii
Numarul turistilor straini care si-au rezervat deja o vacanta in Transilvania in acest an a crescut cu 50% in luna octombrie, se arata intr-o cercetare realizata de Travelex. Potrivit institutiei financiare, cresterea interesului pentru turismul romanesc se datoreaza filmelor din seria „Amurg/Twilight”, pelicula care promoveaza legende cu vampiri din zona Transilvaniei.

  Conform celor de la Travelex, fanii filmelor produse in regim de franciza au pus Transilvania pe harta turistica, influentati fiind de actiunea celor patru lungmetraje lansate pana acum. Studiile arata ca unul din cinci fani intentioneaza sa viziteze Transilvania in memoria finalului peliculei "Amurg/Twilight". Aproape jumatate dintre ei a marturisit ca, inainte ca in film sa se faca referire la destinatia romaneasca, credeau ca aceasta era un loc fictiv.
 
Asadar, numarul celor care si-au rezervat deja o calatorie in locul originii sangerosului personaj creat de scriitorul irlandez Bram Stocker – Dracula, a crescut cu pana la 50% in 2011.
 
„Avalansa” de turisti hotarati sa vada locul in care s-au nascut vampirii s-a simtit si in cererea de moneda nationala, noteaza Travelex. Potrivit analistilor citati de Travelex, cererea pentru lei este mai mare cu 14 procente decat inainte de lansarea primei pelicule din seria Twilight.

Travelex estimeaza ca aproximativ 3.000 de englezi, fani ai peliculei, vor vizita Transilvania pana la sfarsitul lunii decembrie, ca rezultat al celei de-a patra pelicula, lansata pe 18 noiembrie in Romania. De fapt, turismul regional se afla deja in crestere. Procentul britanicilor care vin sa cunoasca maretiile Transilvaniei a urcat la 80% in ultimii trei ani, iar numarul rezervarilor de cazare a crescut cu 50% in ultimele patru saptamani, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
 
Dintre cei care si-au organizat deja o excursie in muntii Transilvaniei, peste 90% si-au planificat ca puncte de atractie Castelul Bran si petrecerile in costume tematice.
 
Interesul crescut pentru imaginea Transilvaniei rurale, orasul medieval presarat cu legende despre vampiri, se datoreaza isteriei pe care seria Amurg/Twilight a starnit-o la nivel mondial, cu o poveste de dragoste petrecuta intre o muritoare si un vampir. Tanara Bella Swan (interpretata de Kristen Stewart) se indragosteste de vampirul Edward Cullen (interpretat de actorul britanic Robert Pattinson), intr-o lume in care vampirii si varcolacii traiesc printre oamenii obisnuiti.
 
Christian Ursulescu, realizator al programului turistic Go Romania Tours, spune: „Organizam tururi tematice – despre Dracula, atat in Tranzilvania, cat si in intreaga Romanie. De fiecare data cand se lanseaza un nou film al seriei Amurg, numarul solicitarilor noastre pur si simplu explodeaza. O crestere spectaculoasa are loc in luna octombrie, avand in vedere ca este si Halloweenul. Anul asta am inregistrat cele mai mari vanzari – rezervarile au crescut pana la 50% in octoimbrie, fata de aceeasi luna din 2010. Consider ca franciza a crescut valoarea regiunii pe harta lumii.”
 
Graham Edgar, reprezentant Travelex este de parere ca: „In ciuda faptului ca face parte din Uniunea Europeana, Romania a ramas una din putinele destinatii europene care si-a pastrat moneda, asa ca fanii care vor hotari sa calatoreasca aici, se vor bucura de schimbul valutar extrem de convenabil."
 
"Lira sterlina s-a apreciat in fata leului in ultimele luni, asa ca, de exemplu, daca vor schimba acum 500 de lire vor primi cu 30 de lire mai mult decat acum sase luni", spune acesta intr-un comunicat.

Pentru premiera de gala a celui de-al patrulea film din seria "Amurg/ Twilight", intitulat "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I", producatorii evenimentului au facut totul la scara mare. Toti actorii din film, dar si alte vedete din showbizul american, purtand tinute de gala, au fost prezenti la premiera acestui lungmetraj si au pozat pe un covor negru, in fata fotografilor si a admiratorilor, prezenti in numar foarte mare in centrul orasului Los Angeles. Multi dintre fani au dormit in corturi in ultimele patru zile, asteptand aceasta premiera.
 
La lansarea din Los Angeles a fost prezenta si scriitoarea Stephenie Meyer, autoarea romanelor pe baza carora au fost realizate filmele din aceasta franciza.
 
Lungmetrajul "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I/ The Twilight Saga: Breaking Dawn Part 1", regizat de Bill Condon, a avut premiera in Romania pe 18 noiembrie. Acesta este al patrulea lungmetraj din aceasta franciza cinematografica, realizata pe baza romanelor scrise de Stephenie Meyer. Producatorii americani au decis sa lanseze ecranizarea celui de-al patrulea roman in doua parti, urmand ca a doua parte sa fie lansata in Statele Unite pe 16 noiembrie 2012.
 
Primele trei lungmetraje din franciza de succes "Twilight" - "Amurg", de Catherine Hardwicke, "Saga Amurg: Luna Noua", in regia lui Chris Weitz, si "Saga Amurg: Eclipsa", de David Slade - au obtinut impreuna incasari de 1,8 miliarde de dolari.
 
Primul roman al seriei "Amurg"a fost lansat in 2008. Pana in prezent, cartile scrise de Stephenie Meyer s-au vandut in peste 155 de milioane de copii la nivel global. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

travelex transilvania christian ursulescu graham edgar bill condon
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1121 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018682 (s)