News Flash:

Prima Casa 2019. Ce se schimba odata cu implementarea programului “O casa, o familie”

12 Iunie 2019
98 Vizualizari | 0 Comentarii

Prima Casa 2019. Celebra “Prima Casa” este inlocuita de programul “O casa, o familie” si, potrivit proiectului, cei care doresc sa isi ia o locuinta, vor putea sa ia un credit, daca reprezinta “o persoana sau o familie, formata din cel putin doi membri adulti sau din minimum un adult si un copil”. Desigur, exista schimbari radicale pentru creditul “O casa, o familie” in comparatie cu programul “Prima Casa”, iar printre acestea se numara faptul ca se vor impune dobanzi fixe, de maximum 5,5% pe an, in conditiile in care acum ele sunt variabile si se calculeaza in functie de Robor la trei luni.

Prima Casa 2019. Creditul “O casa, o familie” vine in ajutorul familiilor tinere sau a persoanelor care nu detin deja o locuinta. E important de mentionat ca persoanele care au accesat deja imprumutul “Prima Casa” nu pot beneficia de noul program. La ora actuala, prin vechiul program Prima Casa, romanii puteau cumpara cumpara sau construi locuinte, statul garantand in proportie de 40% sau 50% din credit iar avansul minim este de 5% din valoarea locuintei.

Prima Casa 2019.“Programul sprijina puternic familiile tinere sa isi cumpere o locuinta decenta si in egala masura sustine sectorul constructiilor. Cateva dintre avantajele pe care acest program le aduce – statul poate sa garanteze 80% din valoarea creditului acordat, fata de programul Prima casa prin care statul garanteaza 50% pentru locuinte mai noi de 5 ani, respectiv 40% pentru locuinte mai vechi de 5 ani. Limita maxima a creditului este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro. Avansul este propus a fi intre 5 si 10% din suma solicitata”, a declarat Eugen Teodorovici pe 23 mai la Palatul Victoria.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

prima casa familie credit schimbari radicale creditul robor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0958 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011940 (s)