News Flash:

Raspunsul METROREX la criticile Comisiei Europene privind traseul si finantarea proiectului M6, legatura cu Aeroportul Henri Coanda - Otopeni

18 Martie 2018
160 Vizualizari | 0 Comentarii

Reprezentantii METROREX au precizat, in urma criticilor Comisiei Europene privind proiectul Magistrala 6, ca finantarea este asigurata in prezent si ca, in urma observatiilor oficialilor europeni, va fi formulat un raspuns intr-un termen de doua luni.

Valoarea proiectului este de aproximativ 1,3 miliarde euro (TVA inclus). In acest moment, finantarea este asigurata: partial de Agentia Internationala de Cooperare a Japoniei (JICA), printr-un imprumut in valoare de aproximativ 330 milioane Euro; partial din bugetul de stat. In decembrie 2017, Romania a solicitat Comisiei Europene finantarea proiectului “Magistrala M6. Legatura retelei de metrou cu Aeroportul International Henri Coanda Otopeni (1 Mai – Otopeni)” din fonduri europene, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. In martie 2018, Comisia Europeana a transmis observatii si solicitari de clarificare cu privire la Cererea de finantare transmisa”, au precizat reprezentantii METROREX, intr-un comunicat de presa.

Totodata, acestia au mai precizat ca, in 14 martie, reprezentantii Metrorex, ai Ministerului Fondurilor Europene si ai Ministerului Transporturilor au avut o prima discutie cu reprezentantii Comisiei Europene cu privire la solicitarile de clarificare cerute de catre cei din urma.

"Vizeaza (clarificarile n.r), in principal, urmatoarele: analiza optiunilor, fata de care s-au solicitat informatii suplimentare cu privire la variantele de traseu analizate; justificarea valorii proiectului (costul total si costul unitar) raportat la costurile proiectelor similare de constructie a metroului din Bucuresti; analiza cererii de transport, cu luarea in considerare a impactului realizarii celui de-al doilea terminal al Aeroportului Otopeni, rezultatele modelului de trafic, impactul asupra traficului pe DN1 pe perioada constructiei; graficul de implementare a proiectului", arata Metrorex.

"In cadrul discutiilor tehnice, au fost clarificate mai multe aspecte legate de aceste solicitari si informatiile suplimentare se vor regasi in raspunsurile pe care Metrorex le va transmite in termenul solicitat de Comisia Europeana, respectiv doua luni de la data primirii cererii de clarificare. In ceea ce priveste implementarea proiectului, la acest moment se deruleaza procedura de achizitie privind obtinerea terenurilor prin expropriere si se continua actiunile prevazute prin Acordul de Imprumut incheiat cu JICA, in vederea demararii procedurii de achizitie publica pentru contractarea lucrarilor de structura", a mai explicat sursa citata.

Comisia Europeana a transmis vineri o scrisoare prin care cere clarificari legate de traseul ales, dar si de costurile pentru proiectul liniei de metrou Bucuresti-Otopeni (Magistrala 6).

Critica principala adusa de Comisia Europeana vizeaza traseul stabilit in proiect, de ce punctul de plecare nu este la statia Piata Victoriei si s-a ales ruta ocolitoare de la statia existenta 1 Mai, ce trece pe la Romexpo. De altfel, traseul ales pentru linia de metrou ce va lega Bucurestiul de Otopeni a ridicat un mare semn de intrebare de la inceput.

Un alt aspect la care a facut referire Comisia Europeana este subestimarea investitiei pentru constructia acestei linii de metrou pana la Otopeni, dar si supraestimarea traficului de pasageri. Valoarea investitiei in linia de metrou ce va lega Capitala de aeroportul Otopeni este de aproximativ 1,3 miliarde de euro (cu TVA inclus), potrivit autoritatilor locale. Proiectul Magistralei 6 de metrou prevede un traseu de 14,2 km si cuprinde 12 statii, ar urma sa asigure capacitatea de transport a unui numar de 50.000 calatori pe ora si sens.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

metrorex magistrala raspuns valoarea proiectului jica henri coanda
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0925 (s) | 34 queries | Mysql time :0.028405 (s)