News Flash:

Reincepe Programul „Prima Casa”. Care este noutatea din acest an

16 Februarie 2018
266 Vizualizari | 0 Comentarii

Fondurile alocate programului „Prima Casa” sunt in scadere, dar acesta va mai functiona cativa ani, fiind lansat spre deblocarea creditelor pentru achizitia de locuinte, a declarat directorul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.

 „Programul Prima Casa are o predictibilitate clara. Am avut in 2017, 2,5 miliarde de lei alocare, in 2016, aproape trei miliarde de lei, in anul 2018 avem doua miliarde de lei, la fel si in 2019 si 2020, iar in anul 2021 va fi o alocare de 1,5 miliarde de lei. Programul este unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale postdecembriste. Au fost, la nivel tarii, din anul 2009 pana in prezent, peste 240.000 de scrisori de garantare. Pe Regiunea V Vest vorbim de peste 20.000 de scrisori de garantare pentru programul Prima Casa, din care Timisul ocupa primul loc, cu peste 13.000 de scrisori de garantare. Este un program cu o foarte buna adoptie”, a afirmat Alexandru Petrescu.

Totodata, directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii a mai precizat ca programul Prima Casa va demara din a doua jumatate a lunii februarie si va veni cu elemente de noutate.

„Ca un element de noutate, urmeaza sa facem o alocare intermediara la jumatatea anului. Deci, nu in totalitate cele doua miliarde de lei au fost alocate catre cele 30 de banci. Au fost putin peste trei sferturi, urmand ca in functie de performanta lor, primele trei banci care trec de pragul de 80% epuizare a fondului sa primeasca ca si recunoastere de buni performeri si restul alocarii care ne-a ramas in sold, urmand ca la sfarsitul anului, noiembrie-decembrie 2018, sa analizam nivelul de performanta, sa luam din alocarile bancilor care nu au performat asa cum sperau ele sau credeam noi ca vor performa si sa le dam in continuare tot performarilor. Scopul este ca ultima zi din anul 2018 sa ne prinda cu zero lei din ceea ce inseamna cele doua miliarde de lei alocate”, a conchis Alexandru Petrescu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

fondurile prima casa imm alexandru petrescu predictibilitate timisul
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1015 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020152 (s)