News Flash:

Retete de Paste. Mancaruri traditionale pentru ziua de Paste

6 Aprilie 2018
314 Vizualizari | 0 Comentarii

Friptura de miel la cuptor si ouale vopsite pot fi gasite si in meniul de Paste din alte tari. Stirile ProTV te invita sa descoperi si sa te inspiri din retetele de Paste ale tarilor din toata lumea.

Retete de Paste. Sunt foarte multe tari in care pe masa de sarbatori se regasesc retete de Paste precum friptura de miel la cuptor si ouale vopsite, dar sunt si retete locale pe care oamenii de pe alte continente le aseaza cu mandrie pe masa de sarbatori.

Retete de Paste. Oua vopsite rosii si painici dulci, traditii universale

Ouale sunt simbolul fertilitatii si renasterii, asa ca prezenta oualor vopsite in cosul de Paste este o obisnuinta nu numai la noi, dar si in alte tari europene. La fel ca la noi, insa, si alte tari ortodoxe au traditia incondeierii oualor de Paste.

Retete de Paste. Pasca delicioasa cu branza si stafide

La noi pe mese troneaza pasca cu branza si stafide, dar si alte tarii au variante asemanatoare acestei retete de Paste. In Italia se numeste pane di Pasqua, in Germania si Austria - Osterkranz, in Olanda - paasstol, in Rusia si Ucraina – kulich, in Cehia - babobka , in Grecia - tsoureki si in Slovenia - potica. In rest, fiecare tara se lauda cu bunatatile ei, gatite dupa retete proprii.

Retete de Paste. Friptura de miel cu menta, supa Mayiritsa, paine Koullourakiak - traditii culinare de Paste in Grecia

De Paste, grecii sarbatoresc cu friptura de miel indiferent in ce colt de lume se gasesc. Pregatirile le incep din Saptamana Mare in care vopsesc oua, framanta painicile dulci numite tsoureki, aromate cu esenta de portocale si Mahlab (un condiment obtinut din semintele fructelor ciresului St. Lucia) si pregatesc lumanarile speciale pe care le fac cadou in ziua de Paste.

Vedeta meselor grecesti este, insa, friptura de miel, rumenita in cuptor la foc mic, pe pat de ierburi aromatice si ulei de masline. Friptura de miel se serveste langa un pahar de vin rosu, sos de menta sau salate proaspete si o supa din maruntaie de miel numita Mayiritsa.

Prajitura preferata a grecilor nu este cozonacul, ci painica impletita facuta cu suc de portocale si seminte de susan. Acestea painici se numesc Koullourakiak. Din meniul de Paste al grecilor nu lipsesc celebrele baclavale cu multa nuca.

Retete de Paste. Colomba Pasquale si miel marinat - traditii culinare de Paste in Italia

Italienii stau acasa si iau masa in familie de Inviere si obisnuiesc sa iasa la picnic (Pasquetta) in a doua zi de Paste. Rasfatul culinar este reprezentat de legume specifice primaverii - anghinare, sparanghel, fasole verde, spanac, salata verde - oua rosii, miel si dulciuri traditionale. Pe mesele italienilor mai poti gasi de Paste preparate precum pastele sau orezul. In regiunea Venetiei, de Paste se gateste Rasi e bisi (orez cu mazare de primavara).

Mancarea care nu lipseste niciodata de pe masa de Paste este friptura de miel, gatita dupa retete traditionale fiecarei regiuni. In Roma vei gasi friptura de miel marinat cu lamaie si rozmarin sau Abbacchio alla scottadito (costite de miel la gratar servite cu garnitura de cartofi sau anghinare).

In Toscana friptura de miel este fiarta inabusit cu ceapa si morcovi si servita cu fasole alba condimentata cu salvie, rozmarin, patrunjel si capere. Tot in aceasta regiune pe masa de Paste se pun lasagna sau pateu din ficat de pasare.

Deserturile in Italia au si ele o aroma aparte. Ouale din ciocolata sunt preferatele copiilor si contin intotdeauna inauntrul lor o surpriza. Pane di Pasqua este insa prajitura traditionala, asemanatoare cu pasca delicioasa cu branza si stafide sau cozonacul nostru cu nuci si cacao. Cel mai faimos desert pascal in Italia este insa Colomba Pasquale – un cozonac cu coaja de portocala confiata si migdale, copt in forma de porumbel care simbolizeaza pacea.

Retete de Paste. Frigarui de miel, omleta, tarte si ciocolata - traditii culinare de Paste in Franta

Intr-o tara majoritar catolica, Pastele e o sarbatoare importanta pe care francezii o celebreaza cu mancare fina. Friptura de miel nu lipseste de pe mesele lor, fie ca este preparata la cuptor ori pe frigarui - “les brochettes d’agneau”. Unele gospodine pregatesc si tocanite de miel numite “navarin”.

Un meniu aparte se pregateste in sudul Frantei, in orasul Bessières, unde se coace in centrul orasului o omleta gigant, facuta din 4.500 de oua din care se infrupta pana la 1.000 de oameni. Traditia acestei omlete a inceput de pe vremea imparatului Napoleon: acesta a ramas peste noapte in micul oras si dupa ce a gustat omleta locala le-a cerut oamenilor sa pregateasca una similara pentru armata lui in urmatoarea dimineata.

Dulciurile imbraca formele delicate ale patiseriei franceze, asa ca retetele de Paste sunt reprezentate de tarte si multa ciocolata.

Retete de Paste. Peste si bere buna - traditii de Paste in Scandinavia

Tarile scandinave au retete de Paste speciale. Heringul e vedeta meniului in locul fripturii de miel la cuptor sau gratar si nici nu putea fi altfel intr-o regiune inconjurata de ape. Pestele proaspat - marinat sau afumat - este o delicatesa care nu lipseste de pe mese. Preparatul este servit pe o chifla proaspata sau cu paine de secara, cartofi si smantana.

De altfel, felul de mancare traditional in Suedia - Jansson’s Temptation – este pregatit din cartofi, ceapa, sardine marinate rumenite la cuptor sub o crusta de smantana. Un pahar de akvavit e intotdeauna la indemana: o bautura spirtoasa specifica tarilor nordice facuta din cereale sau cartofi.

In Norvegia, bautura traditionala de Paste este berea numita Paskelbrygg. Este un amestec al celor mai bune beri locale care a aparut in urma cu 30 de ani si care difera de la o regiune la alta a tarii. Acum se poate gusta la toate targurile traditionale care se organizeaza in preajma Pastelui.

Retete de Paste. Budinca de orez cu lapte si paine cu carnati - traditii culinare de Paste din Spania

Spaniolii au o multime de bunatati pentru masa de Paste, de la painici speciale cu diverse umpluturi, pana la feluri de mancare fara carne. Spaniolii savureaza Hornazo – o paine cu umplutura de carnati, bacon si oua fierte si se indulcesc cu Torrijas – asemanatoare friganelelor noastre, facute din felii de paine inmuiate in ou batut si prajite in ulei de masline, unse cu miere si presarate cu scortisoara sau zahar.

Tot de Paste, spaniolii gatesc Arroz con leche - o budinca de orez cu lapte, vanilie, scortisoara si coaja de portocale. Felurile principale pentru masa de Paste in Spania sunt reprezentate de preparate din peste si legume. Supa de peste si sparanghelul cu maioneza si usturoi fac parte intotdeauna din meniul de Paste.

O alta traditie spune ca de Paste se dau cadou copiilor mici figurine sculptate in ciocolata. Traditia a pornit in secolul XV in Catalonia, iar o serie de astfel de figurine si scene sculpate in desertul dulce pot fi vazute la muzeul ciocolatei din Barcelona.

Retete de Paste. Cozonac, pasca si sunca in aluat - traditii culinare de Paste in Rusia

La fel ca in celelalte tari ortodoxe, Pastele e sarbatorit cu mare fast in Rusia. In multe tari slave vei gasi feluri de mancare asemanatoare cu cele de la noi, dar si rusii, ca si slovenii sau cehii au adus cate un ingredient surpriza cozonacului sau pascai. La rusi, cozonacul se numeste Kulich. E copt in tavi rotunde si inalte si are umplutura cu stafide, fructe confiate si nuci. Deasupra e decorat cu o glazura de zahar si are scris cu litere chirilice mesajul “Hristos a inviat!”.

Pasca rusilor e la fel de gustoasa ca aceea pe care ai gustat-o in Bucovina sau Maramures, dar arata altfel decat te asteptai. Are forma unui trunchi de piramida de culoare alba. In mod obisnuit se serveste alaturi de Kulich.

Pe mesele rusilor isi gaseste loc si o placinta cu pui, orez si ciuperci numita Kurnik, supe, borsuri sau rasoluri, salate de sfecla, castraveti sau ou servite cu mult hrean, usturoi, maioneza si marar. Doua specialitati rusesti iti mai pot face cu ochiul: sunca la cuptor coapta in aluat si draniki - clatite cu cartofi, ceapa si usturoi.

Retete de Paste. Cursa de oua vopsite si sunca afumata - traditii culinare de Paste in SUA

America e un mix de culturi si ingrediente, asa ca Pastele nu putea fi o sarbatoare obisnuita din punct de vedere culinar. Mielul pe care europenii il au pe masa de Paste a fost inlocuit peste ocean de sunca sau carne de porc afumata, servita langa fasole vrede sau sparanghel.

Ouale sunt vopsite in culori vii si sunt la fel de apreciate precum cele din ciocolata sau jeleu. Obiceiul spune ca trebuie ascunse de catre adulti pentru ca micutii sa le gaseasca.

O alta traditie in SUA este cursa cu oua vopsite din a doua zi de Paste in care copii imping cu ajutorul unei linguri de ouale fierte si colorate. Desi este un obicei pe care si britanicii si nemtii il practica, in America a devenit celebru odata cu promovarea lui chiar pe peluza Casei Albe. De aproape 130 de ani, familia prezidentiala ii invita pe copii si pe parinti sa ia parte la acest eveniment.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ouale simbolul fertilitatii pasca delicioasa germania tsoureki
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1109 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022850 (s)