News Flash:

Ritualurile pagane din cea mai veche Biserica din Romania

23 Octombrie 2017
239 Vizualizari | 0 Comentarii
Este cea mai veche din tara si, pot sa spun, din lume. Unii istorici spun ca in secolul II pe locul unde ne aflam a fost construit un templu pagan inchinat zeului Marte, transformat in secolul III in biserica crestina si de atunci se fac slujbe in biserica. Biserica "Sfantul Ierarh Nicolae" din Densus este cea mai veche biserica in care se slujeste.
Parintele Alexandru Gherghel, slujitor de mai bine de zece ani in acest lacas de cult, a oferit un scurt istoric al bisericii din Densus: "Este cea mai veche din tara si, pot sa spun, din lume. Unii istorici spun ca in secolul II pe locul unde ne aflam a fost construit un templu pagan inchinat zeului Marte, transformat in secolul III in biserica crestina si de atunci se fac slujbe in biserica. Este cea mai veche biserica in care se slujeste. Templul este pastrat, de fapt zidurile sunt originale, boltile, de asemenea. Templul se sprijina pe pietre funerare romane puse una peste alta si sunt opt pietre funerare romane pe care se sprijina turnul care se vrea cos de evacuare a fumului din mausoleul generalului roman Longinus. In mijloc se faceau jertfe si turnul scotea fumul afara. Langa biserica s-a facut o harta cu rezonanta magnetica si s-a descoperit o constructie, ale carei detalii le vom afla in curand". Aron Densusianul afirma, in 1864, ca turnul bisericii se sprijina pe pilastri ce serveau drept horn de evacuare a fumului din mausoleul generalului roman Longinus, scrie ziarul Bisericii, citat de obiectiv.info.
Pr. prof. dr. Milan Sesan, in lucrarea "Despre crestinismul vechi carpatic", afirma ca biserica dateaza din secolul VI. "Alti istorici spun secolul IV", continua parintele paroh: "S-au facut sapaturi arheologice in 1961. Nicolae Puscasu a constatat ca biserica este mult mai veche de secolul X. Cu toate acestea, tinerii nostri invata ca biserica este construita in secolul XIII. Giurastii spun 1280, Nicolae Iorga secolul XVI, Vataseanu secolele XII-XIII. Primele date scrise despre biserica si sat le avem in secolul XIV, in 1360, cand se vorbeste despre un preot cu numele Dalc si familia Manjina ca este mult mai veche de 1300".
Biserica este construita in stil bizantin si este unica din toate punctele de vedere: "Pe peretele din vest avem Judecata de Apoi, o pictura din secolul XVIII. Stalpii bisericii sunt pictati in secolul XV si alte scene sunt mai vechi, realizate de catre ucenicii lui Stefan Zugravul. Mai sunt scene care reprezinta pe Sfanta Marina care se lupta cu diavolul, Sfanta Treime in care Iisus Hristos este imbracat in camasa populara romaneasca, Sfanta Nedelea sau Sfanta Duminica, Sfantul Apostol Toma, care isi poarta pielea pe spate pe un bat - dupa o sfanta traditie, Sfantul Apostol Toma a predicat Evanghelia in Malabar, India; indienii au tras pielea de pe el, pictorul a reprodus evenimentul si isi poarta pielea pe spate, pe un bat. Altii spun ca nu este Toma, ci Bartolomeu, si el, la randu-i, despuiat de piele".
Icoanele pictate pe lemn de pe catapeteasma sunt realizate in secolul XVIII. "Partea de deasupra, picturile cu Sfintii Apostoli, sunt pictate in 1789 de preotul Simion din Pitesti, care a pictat mult in zona. Icoanele imparatesti cu Maica Domnului si cu Domnul nostru Iisus Hristos au fost realizate tot in secolul XVIII, dar nu cunoastem pictorul", mai spune parintele.
In partile laterale si in Sfantul Altar avem pictura lui Stefan Zugravul. Sfanta Masa este o piatra funerara romana, de pe un sarcofag roman. In picturile din altar putem vedea pe Iisus Hristos ca jertfa, doi Arhangheli, Maica Domnului cu Pruncul Iisus, Stefan Arhidiaconul, care slujeste, Iisus Hristos impartasindu-i pe Sfintii Apostoli de-a dreapta si de-a stanga. Sub fereastra de sud-est a altarului, cu caractere chirilice, este semnatura celebrului pictor: "a pictat Stefan". Deasupra locului in care preotul slujeste este Pantocratorul, in care se vede foarte putin din Cartea Sfanta si cateva suvite din parul Domnului nostru Iisus Hristos.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

istorici templu pagan zeului marte biserica crestina slujbe sfantul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014887 (s)