News Flash:

Romania ar putea deveni Raiul vanatorilor. 2.000 de ursi, in pericol de a fi ucisi

24 Aprilie 2018
357 Vizualizari | 0 Comentarii

Ministerul Mediului pregateste reintroducerea cotelor de vanatoare pentru ursi, acuza ONG-urile. Voluntarii sustin ca printr-un nou Plan de Actiuni, autoritatile romane, ar dori sa permita vanarea a 2.000 de ursi.

Reprezentantii Ministerului Mediului resping acuzatiile si spun ca Planul de Actiuni ar permite vanatoarea, doar in situatia in care ursul nu poate fi mutat si provoaca daune. Planul este in dezbatere publica.

Voluntarii spun ca Planul de Actiuni elaborat de Ministerul Mediului arata ca avem intre 6.000 si 6.500 de ursi, dar in realitate habitatul nostru natural sustine doar 4.000.

Gabriel Paun, presedintele Asociatiei Agent Green: “Realizam ca se vor permite de la an la an impuscarea unui numar foarte mare de ursi, a unui numar destul de precis. In prima faza se intentioneaza sa se scape de 2.000 de ursi.”

In planul de actiuni se vorbeste de un nivel maxim de interventie, nivel stabilit anual, care ar putea depasi sporul natural daca este justificat. Interventia inseamna vanarea tuturor ursilor care trec de numarul maxim pe care il poate suporta habitatul lor.

“Nivelul maxim de interventie in populatia de urs brun, se va stabili anual pana la nivelul sporului natural si chiar peste acesta(daca este cazul si este justificat), astfel putand sa se asigure extragerea surplusului populational.”

Astfel, li s-ar deschide usa vanatorilor de trofee, multi dintre ei straini, care sunt gata sa plateasca peste 5.000 de euro ca sa poata vana un urs. Ministerul Mediului neaga acuzatiile.

Reporter: “Propune cumva planul de management ca vanatori, cetateni straini, sa vina sa vaneze in Romania ursi?
Adi Croitoru, directorul directiei Biodiversitate din Ministerul Mediului: “Nu, planul de actiuni nu are nicio legatura cu cum se va face vanatoarea, daca se va face cu vanatori straini. Acolo unde exista un numar mai mare de indivizi de specie decat exista in realitate efectivul optim, acestia trebuie extrasi. Extragerea inseamna asa, este luat si relocat, iar daca animalul are un comportament deviant, este impuscat.”

In plus, pe langa mutarea sau impuscarea ursilor, Planul prevede si introducerea gardurilor electrice, a zonelor tampon cu mancare, un recensamant, dar si blocarea accesului la deseuri.

Exportul ursilor in tarile Uniunii Europene nu ar fi posibil, dupa ce tarile din spatiul comunitar, de pilda, Franta, Italia ori Elvetia, ne-au refuzat, spun responsabilii din minister.

Documentul este in dezbatere pe site-ul ministerului, iar luna viitoare va fi organizata si o dezbatere cu ONG-urile, primarii si vanatorii.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ministerul mediului reintroducerea cotelor vanatoare ong voluntarii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0979 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017250 (s)