News Flash:

S-a redeschis Muzeul Aurului!

9 Ianuarie 2013
979 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul Aurului
Muzeul Aurului din Brad si-a redeschis portile, marti dupa-amiaza, dupa cinci ani in care a fost renovat: in vitrine sunt 1.300 de exponate din aur nativ cantarind 4,5 kg de aur “asa cum l-a faurit Bunul Dumnezeu”. Unele exponate sunt evaluate la sume cu mult peste cele ale metalului pretios in sine: soparlele din aur sunt evaluate la peste trei milioane de dolari fiecare!

Muzeul Aurului din municipiul Brad si-a redeschis portile, marti dupa-amiaza, de Sfanta Varvara, ocrotitoarea minerilor. Peste 1.300 de exponate din aur nativ din Muntii Metaliferi si mai mult de 1.000 de esantioane de minerale pot fi vazute la Muzeul Aurului, colectia fiind supusa unui atent proces de expertiza si evaluare, unele dintre piese fiind cotate la cel putin 500.000 de euro, ca valoare de asigurare!

“In acest muzeu se afla cele mai valoroase 4,5 kilograme de aur din lume. Cunoastem aurul mai mult in lingou, bijuterii, dar mai putini cunosc aurul asa cum l-a faurit Bunul Dumnezeu. Bijuteriile din adancuri au fost scoase cu osteneala a peste 40.000 de mineri care au lucrat in zacamantul de la Barza, vreme de ani si ani”, au fost cuvintele primarului din Brad, Florin Cazacu, la inaugurarea de la Muzeul Aurului, anunta Mediafax.

Potrivit custodelui Muzeului Aurului, Ana Ursoi, exponatele din aur nativ prezentate sunt valoroase prin forma in care au fost descoperite, unele putand fi asemanate cu o soparla, o pana sau cu un cristal. Cele mai valoroase exponate sunt doua soparle din aur, evaluate la peste trei milioane de dolari fiecare. “Este cea mai valoroasa colectie de esantioane din aur din lume. Aurul are doar cateva zeci de grame, dar sa gasesti asa ceva, nativ, este extraordinar”, a declarat geologul Alexandru Nicolici.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

muzeul aurului muzeului aurului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0841 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017805 (s)