News Flash:

Sarbatoare mare in calendar, pe 20 noiembrie. Ce trebuie sa stie credinciosii

20 Noiembrie 2018
172 Vizualizari | 0 Comentarii

In aceasta luna, in ziua a douazecea, pomenirea Preacuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Grigorie Decapolitul.

Acest sfant era din Isauria, nascut si crescut intr-una din cele zece cetati, ce se cheama Irinopol, fecior al lui Serghie si al Mariei, in vremurile necredinciosilor luptatori impotriva icoanelor. Cand a fost de opt ani a fost dat la carte si invatand s-a facut de varsta si se gateau parintii sa-l insoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptatorilor impotriva icoanelor umbla din loc in loc, sarutand pe cei ce marturiseau pentru sfintele icoane si strangand la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunandu-se pe sine la toata infranarea si aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite si mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a si aratat mare facator de minuni. Acesta a mers si in Asia si la Bizant dorind sa marturiseasca pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma si, strabatand tot Apusul si spaimantand pe multi cu semnele si cu minunile ce facea, iarasi s-a intors la Bizant; si de acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo si topindu-se foarte, s-a imbolnavit de idropica, incat numai dupa glas era cunoscut de cei ce-l stiau. Deci pogorandu-se din munte s-a dus la Tesalonic si de acolo venind iarasi la Bizant a aflat pe Simeon marturisitorul si purtatorul de Dumnezeu inchis in temnita pentru sfintele icoane. Si inchinandu-i-se si rugandu-l mult sa se roage pentru el, cu pace s-a savarsit. Sfintele moaste, ale acestui Sf. Grigorie, se afla intregi in Romania la sfanta Manastire Bistrita-Valcea, care este facuta din temelie de raposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multa cheltuiala a adus aceste sfinte moaste la aceasta sfanta manastire, unde se afla si pana astazi facatoare de minuni, prin care si sfanta manastire de multe primejdii este ferita si pamantul acesta multa folosinta si ajutor are; iar cine merge la sfantul cu smerenie si cu credinta afla folosinta si tamaduire atat trupeste cat si sufleteste.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dumnezeu grigorie decapolitul sfant isauria cetati irinopol
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015190 (s)