News Flash:

Severin – cea mai veche asezare omeneasca stabila cunoscuta in Europa

23 Decembrie 2011
2638 Vizualizari | 0 Comentarii
Fiecare localitate este unica in felul sau, iar pentru a o indragi si pretui la adevarata sa valoare trebuie sa-i cunoastem istoria. Poate ca putini stiu ca Severinul este cea mai veche asezare omeneasca stabila cunoscuta in Europa. Drept marturie, in partea vestica a orasului regasim cartierul vechi, denumit Schela Cladovei, cu o cultura ce dateaza din  7 200 i. Hr. Aici au fost construite primele case din Europa, au fost cultivate primele plante, au fost facute primele interventii chirurgicale, au fost realizate primele opere de arta si tot aici a fost inregistrat primul conflict armat. De-a lungul istoriei, diverse comunitati s-au stabilit pe acest teritoriu, iar in sec al III-lea i. Hr., sub vatra actualului oras, a luat nastere o asezare dacica – Drubeta („asezarea de la despicatura”, in limba dacilor). Romanii cuceritori au numit orasul nou infiintat de ei „Drobeta”, preluand numele vechii asezari.

Orasul modern Turnu Severin are o istorie relativ noua fata de alte orase ale Romaniei, fiind inregistrat pe harta tarii si a lumii in urma decretului generalului Pavel Kiseleff, din 22 aprilie 1833. Din aceasta data Severinul dobandeste calitatile unui oras de negot, fiind dezvoltat dupa un plan elaborat de inginerul Xavier Villacrose, orientat cu fata la Dunare, de forma rectangulara, cu strazi largi ce cad perpedincular pe Dunare sau merg paralel cu ea. Numele orasului vine de la fascinantele ruine ale Cetatii Severinului, avand la baza trei origini posibile: una latina, asociata numelui imparatului Septimiu Severus; alta slava, legata de cuvantul severnai (tradus „din nord”); si o origine religioasa, asociata Sfantului Severin de Noricum, sfant recunoscut in Evul Mediu drept protector al bisericii latine din incinta cetatii medievale.

Si pentru ca data aparitiei orasului este in preajma sarbatorii religioase Sfantul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), severenienii l-au ales patron spiritual al orasului. Astfel, an de an, in zilele de 22-23 aprilie, se desfasoara Zilele Severinului. Se organizeaza colocvii si simpozioane dedicate istoriei orasului, dar si serbari religioase, expozitii, intreceri sportive, parade ale costumelor de epoca sau ale portului popular mehedintean, spectacole muzicale si de dans, focuri de artificii.

Drobeta Turnu Severin este centru administrativ al judetului Mehedinti, cu o populatie de peste 120 000 locuitori. Emblema orasului este reprezentata de Castelul de Apa – opera de stil, cu o asezare giratorie in axul principal al urbei, inaugurat in anul 1914. Unice sunt si obiectele antice, pastrate inca din perioada constructiilor romane sau feudale, printre care: castrul roman Drobeta (prima constructie de piatra ridicata de romani pe teritoriul Daciei, edificiu ce apara primul pod roman peste Dunare); podul construit de Apollodor din Damasc la ordinul imparatului Traian (cea mai indrazneata lucrare inginereasca a antichitatii romane, avand o lungime de 1 135m.); temele romane; fortificatia poligonala din sec. al XIII-lea d.Hr.; Biserica Mitropoliei Severinului.

Pe lista obiectivelor de vizitat nu trebuie sa lipsesca:

Muzeul Regiunii Portile de Fier (Sectii: istorie-arheologie, stiintele naturii, acvariu, arta populara si etnografie. Program: marti – duminica,  9.00 – 16.00; Tel. 052/312.177; Web: cimec.ro)

Muzeul de Arta (decorat in stil baroc, etaleaza valori incepand cu arta feudala, sec. al XIX-lea, XX, lucrari semnate de pictori precum: Aman, Grigorescu, Pallady, Tonitza, Ghiata, etc. Program: marti – duminica,  9.00 – 17.00; Tel. 0252/317377)

Complexul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier (cel mai mare edificiu de acest fel din Romania, fiind si un elegant monument al tehnicii contemporane. Ansamblul desfasurat intre malurile romanesc si sarbesc ale Dunarii, alcatuit din barajul deversor, ecluze, blocuri de comanda centrale hidroelectrice, are dimensiuni impresionante. Complexul dispune si de un muzeu ce  se poate vizita, acesta fiind structurat pe sectii de geologie, arheologie si etnografie)

Biserica Maioreasa (prima biserica ortodoxa ridicata in Turnu Severin, an 1842)

Biserica Grecescu (ctitorie din 1868 a familiei de boieri Ion si Ioana Grecescu; in 1884 devine Catedrala Ortodoxa a orasului)

Biserica Romano-Catolica (constructie in stil neo-gotic, ridicata in 1887 cu sprijinul comunitatii si al lui Carol Davila)

Distanta dintre Drobeta Turnu Severin si cateva orase importante din Romania:

    Bucresti 350 km
    Craiova 120 km
    Timisoara 210 km

Iata si cateva trasee turistice pe care le puteti parcurge odata ajunsi in zona:

    Drobeta Turnu Severin – Portile de Fier (Gura Vaii) – Manastirea Vodita – Orsova – Eselnita – Svinita – Cazanele Mari – Cazanele Mici
    Drobeta Turnu Severin – Baia de Arama – Ponoarele – Prejna – Ciresu
    Drobeta Turnu Severin – Schitul Topolnitei – Manastirea Strehaia – Manastirea Gura Motrului

Zone de interes entografic:

    Ciresu
    Ponoarele
    Izverna

Zone de interes geologic (pentru depozite fosiliere):

    Bahna
    Eselnita
    Svinita
    Varanic

Drobeta Turni Severin e orasul care nu are cum sa nu te cucereasca, atat prin istoria sa cat si prin specificul modern. Locuri impresionante, peisaje superbe, atractii turistice cu multa incarcatura istorica.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

drobeta biserica maioreasa biserica grecescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0864 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017671 (s)