News Flash:

Sibiu - orasul cu flori la ferestre

24 Noiembrie 2011
4563 Vizualizari | 0 Comentarii
Biserica Evanghelica din Sibiu

Sibiul este orasul cu flori la ferestrele mereu deschise si cu gemulete pe post de ochi, infipte in acoperisurile simpatice. Cladirile sunt incarcate de ornamente grele, iar uneori strazile prea inguste.

In Sibiu te simti cel mai bine daca mergi in vizita, daca ii esti turist. Partea turistica a evoluat si nu este zi mai insorita in care Piata Mica sa nu fie plina de turisti. Acolo incepe turul. Unii, mai in forma, se catara apoi in Turnul Sfatului de unde pot avea o priveliste de poveste asupra partii centrale a orasului.

Obiective turistice

Muzeul Satului

Departe de centrul orasului, undeva inspre Rasinari, se afla Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale Astra, cunoscut pe scurt, sub numele de Muzeul Satului. Acesta se gaseste in Padurea Dumbrava, la o distanta de aproape 4 km de oras.

Muzeul a fost fondat in anul 1963 sub numele de Muzeul Tehnicii Populare, are o suprafata de 96 hectare si un circuit de 10 km, unde se pot vedea casele, curtile si morile reprezentative pentru toata tara. Muzeul Satului de la Sibiu este cunoscut drept cel mai mare muzeu in aer liber din Europa. In imediata apropiere a Muzeului se gaseste, spre bucuria celor mai mici, Gradina Zoologica.

Muzeul National Brukenthal

Muzeul National Brukenthal din Sibiu este primul muzeu deschis in tara noastra. Acest lucrur a avut loc in data de 25 februarie 1817.

 Muzeul Brukenthal

Muzeul Brukenthal

Pe langa Galeriile de Arta aflate in Palatul Brukenthal din Piata Mare, muzeul mai include si Muzeul de Istorie "Casa Altemberger", Muzeul de Istorie a Farmaciei din Piata Mica si Muzeul de Vanatoare "August von Spiess".

Biserica Evanghelica

Una dintre cele mai frumoase si monumentale cladiri din Transilvania se afla la Sibiu. Este vorba de Biserica Evanghelica din centru.

Aceasta a fost ridicata in perioada 1371-1520 pe locul unde exista inca din secolul 12, o bazilica romana veche. Un turn pe sapte nivele domina biserica, nivele cu patru turnulete pe colturi, in semn ca orasul era supus unei condamnari la moarte in acea vreme.

Podul Minciunilor

Podul Minciunilor este un obiectiv legendar al Sibiului, incarcat de cele mai multe ori de povesti cusute cu ata alba.

 Podul Minciunilor

Podul Minciunilor

Se pare ca multi indragostiti si-au declarat iubirea pe acest pod. Si in zilele noastre, tinerele cupluri se plimba prin zona si isi fac poze zambitori pe pod. Podul Minciunilor este primul pod din fonta construit in Romania in anul 185 de catre firma Friedrich Hutte.

Turnul Sfatului

 Turnul Sfatului

Turnul Sfatului - (foto: simpluturism.ro)

Dupa cum am amintit, din Turnul Sfatului, ca si din turnul Bisericii Evanghelice, ai o viziune incantatoare asupra orasului. Vezi casele colorate, ca de turta dulce, pietele, oamenii care se plimba, turlele altor biserici, terasele pe timp de vara sau totul acoperit de zapada, iarna. Este, cu aceasta ocazie, unul dintre cele mai cunoscute monumente din Sibiu.

Alte zone de vizitat in Sibiu, pe langa teatre (Teatrul National "Radu Stanca", Teatrul Gong sau Teatrul German), filarmonica (Sala Thalia), mai sunt cele doua piete din centrul istoric al orasului, Piata Mare si Piata Mica, dar si alte stradute pavate care leaga centrul de cealalta parte a orasului.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sibiu muzeul satului biserica evanghelica podul minciunilor sibiului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0907 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013413 (s)